Muzeul – oglinda vremurilor pe care le trăim

Organizarea unui muzeu în momentul de faţă, în condiţiile unei societăţi  ultratehnologizate, trebuie să ţină seama atât de tradiţiile muzeistice ale umanităţii, şi mai ales ale spaţiului istoric concret în care urmează să fie organizat, dar şi de mulţi alţi factori – constituirea şi dezvoltatea patrimoniului cultural, conservarea, depozitarea şi restaurarea obiectelor de patrimoniu, tematica expoziţională, pedagogia muzeală, managementul muzeal etc. Într-un prim capitol (Despre muzee), autoarea – manager la Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi şi beneficiind de o vastă şi experienţă în domeniu – face distincţia între muzeologie şi muzeografie, defineşte muzeul ca instituţie, realizează o tipologie a muzeelor, analizează elemente care ţin de acreditarea şi funcţiile muzeului (de cercetare, de conservare, de punere în valoare a patrimoniului muzeal în scopul educării şi recreării), prezintă colecţii şi colecţionari, precum şi cele mai importante informaţii despre expertizarea şi clasarea bunurilor culturale mobile.

Un scurt istoric al evoluţiei muzeului se constituie în cel de-al doilea capitol al lucrării. Autoarea surprinde, de-a lungul binecunoscutelor epoci pe care le-a străbătut omenirea de-a lungul existenţei sale, creşterea gradului de interes al omului faţă de aspectul estetic al obiectelor, dar şi pentru colecţionarea acestora în diverse forme. Astfel, sunt evocate colecţiile primitive de obiecte (podoabe, arme), pinacotecile din Grecia antică, colecţiile medievale particulare, colecţiile regale, muzeele publice din epoca modernă, muzeele actuale, multe dintre ele având o arhitectură futuristă şi o organizare cu totul novatoare. Tot în acest capitol este prezentată evoluţia muzeelor din spaţiul românesc, începând de la cel mai vechi muzeu, cel de la Sibiu, al baronului Samuel von Brukenthal (1817), până la Pinacoteca din Iaşi (1860), Muzeul Ţăranului Român (1906) sau Muzeul de Arheologie şi Etnografie (1934).

Al treilea capitol (Expoziţii universale şi participări româneşti) ne oferă o imagine de ansamblu asupra progresului tehnic, intelectual, cultural al omenirii, proiectat în aşa-numitele expoziţii mondiale, prima dintre acestea având loc la Londra, în anul 1851. Începând cu anul 1855 se semnalează şi prezenţe româneşti la aceste manifestări cu caracter universal, în anul respectiv pictorul Carol Popp de Szathmari participând, la Paris, cu fotografii realizate în timpul Războiului Crimeii, aflat atunci în plină desfăşurare. Ilustrând capacităţile intelectuale, tehnice, estetice ale creatorilor, exponatele româneşti, indiferent de locul unde au fost prezentate publicului – Paris (1889, 1937), Bruxelles (1897), Barcelona (1929), New York (1937) etc., au demonstrat apartenenţa românilor la panteonul valorilor tehnice şi culturale universale.

Cel de-al patrulea capitol, intitulat Patrimoniul cultural, este şi cel mai consistent din acest prim volum al lucrării. Autoarea defineşte patrimoniul cultural, menţionează componentele şi prezintă o tipologie a acestuia, înfăţişează – pe larg – modalităţile de conservare a patrimoniului muzeal, insistând asupra factorilor care pot influenţa negativ asupra acestuia, în finalul lucrării oprindu-se asupra tehnicilor de restaurare a bunurilor culturale, precum şi a modului în care se realizează evidenţa patrimoniului cultural mobil. Măsurile legislative adoptate de-a lungul vremii în România, începând cu legea din anul 1892 şi ajungând în zilele noastre, cu legea privind protejarea monumentelor istorice (2001) şi legea muzeelor şi a colecţiilor publice (2003), întregesc lucrarea doamnei Lăcrămioara Stratulat.

În actualitate, muzeul reprezintă un element important de promovare a culturii, a spiritului liber, dar, de asemenea, şi de educaţie pentru toţi cei care îi păşesc pragul. Muzeul "tinde să aibă valenţa unui centru cultural complex, aflat în slujba comunităţii, un loc în care îţi reaminteşti sau acumulezi cunoştinţe noi, în care trăieşti emoţii deosebite, un loc în care te relaxezi şi în care vrei să revii" (p. 80). Lucrarea Lăcrămioarei Stratulat reprezintă o pledoarie pentru toate aceste idei, pentru această stare de spirit şi ne îndreptăţeşte nerăbdarea pentru ca timpul care va trece până la apariţia celui de-al doilea volum să fie cât mai scurt cu putinţă.   

Gelu Iutiş este lector universitar doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“