Caută 
3 MIN
României îi lipsea cadrul unui nou angajament pro-occidental.
Fără îndoială, scrisoarea miniştrilor de Externe ai Germaniei, Danemarcei, Olandei şi Finlandei, prin intermediul căreia se solicită impunerea unui mecanism de verificare şi penalizare financiară a ţărilor UE care nu respectă standardele democratice şi statul de drept, este ştirea anului. În mod salutar, iniţiativa vine să risipească senzaţia de abandon şi neputinţă pe care o resimte fiecare român lucid, interesat să trăiască, realmente, într-un stat de drept. Plecăm de la o realitate de neînchipuit în urmă cu câţiva ani. Deşi membri ai UE, deşi stat NATO, în ciuda derapajelor anti-democratice de anul trecut, cu toată ofensiva penalilor împotriva justiţiei, tot ce se mai putea face era menţinerea unui blocaj simbolic, accesul în Schenghen. Era o chestiune înnebunitoare şi sufocată. Să-i vezi zilnic pe liderii USL recitând aria „Şi dacă nu, ce ne puteţi faceţi?” sau, mai nou, după raportul MCV, „Noi ne luăm jucăriile şi plecăm, fiindcă avem demnitate”, făcea parte dintr-un scenariu suprarealist. Se ajunsese în ultimul act al teatrului absurdului: pe bani europeni se ducea o făţişă campanie anti-europeană. Cum se poate opri deriva?
Scrisoarea celor patru deschide o nouă dezbatere în existenţa UE, una care nu are cum să rămână fără ecou în societatea românească. Încercând să stabilească o nouă unitate de măsură a reformelor interne, un cod de comportament, ea reformulează un criteriu de apartenenţă: contează nu doar accederea în sine, bifarea unor capitole de negociere, ci şi menţinerea standardelor îndeplinite la un moment dat. Prin dotarea cu un mecanism de supraveghere şi penalizare, uşa UE se deschide în ambele părţi şi pune la dispoziţia cetăţenilor români o armă puternică. De acum înainte, pericolul (auto)excluderii, al izolării, cu consecinţe dramatice pentru România, trebuie valorificat ca pe o pârghie de presiune internă şi construcţie a unui program politic împotriva celor care văd în bunul plac răsăritean o formă de salvare din calea justiţiei.
Desigur, până la concretizarea acestei instituţii (organism sau mecanism?), va mai trece ceva timp. Dar iniţiativa celor patru lansează o discuţie care nu se mai poate escamota mediatic. În România se tace mult sau se ocoleşte stângaci subiectul. Fireşte, pentru televiziunile mogulice este un subiect nu doar incomod, ci şi pueril. Totuşi, din perspectiva simplului cetăţean, miza este ca scrisoarea celor patru state să-şi câştige, în primul rând, susţinerea opiniei publice româneşti. Sună paradoxal să sprijini o iniţiativă menită să te priveze de fonduri sau de drepturi în UE. Dar, câte din aceste fonduri, într-un stat corupt, fără instituţii independente, cu o justiţie sub papucul politicienilor, cu miniştrii penali şi parlamentari incompatibili, mai ajung realmente la cetăţean, după ce sunt deturnate de reţele clientelare? Modelul grec sau cel sicilian a permis ca zeci de miliarde de euro să ajungă în conturile mafiei politice, menţinând iluzia că, prin pomparea banilor, dezvoltarea este asigurată, iar democraţia şi statul de drept se consolidează de la sine.
Lăsaţi, pas cu pas, zi de zi, fără instituţii reale, românii trebuie să le fie recunoscători europenilor încă odată. Dacă României îi lipsea cadrul unui nou angajament pro-occidental (după formala aderare la UE), atunci un nou curs, bazat pe iniţiativa celor 4, îi va testa şi reformula angajamentele faţă de valorile occidentale în următorii ani.
