NSA a încercat să localizeze americani prin telefoanele lor mobile

joi, 03 octombrie 2013, 11:17
3 MIN
 NSA a încercat să localizeze americani prin telefoanele lor mobile

Înalţi oficiali ai serviciilor secrete americane au afirmat, miercuri, că Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a încercat să localizeze americani prin telefoanele lor mobile, în cea mai recentă dintr-o serie de dezvăluiri despre activitatea de spionaj a agenţiei, făcute în încercarea de a o apăra de acuzaţiile că ar fi invadat intimitatea americanilor la scară largă, relatează Associated Press.

Directorul NSA, generalul Keith Alexander, a declarat în faţa Congresului că agenţia sa a efectuat teste în 2010 şi 2011 pentru a afla dacă este posibil din punct de vedere tehnic să colecteze date de la releuri de telefonie mobilă, care pot arăta unde a călătorit posesorul unui telefon. Informaţiile nu au fost utilizate niciodată, susţine Alexander, iar rezultatele testelor au fost raportate comisiilor pentru informaţii ale Congresului.

Responsabilul nu a precizat, însă, câţi americani au fost urmăriţi prin intermediul telefoanelor mobile sau de ce agenţia sa considera că ar fi avut nevoie de această abilitate, chiar şi ipotetic.

În pledoaria sa în apărarea NSA, Keith Alexander a dezminţit un articol al New York Times potrivit căruia agenţia a efectuat căutări în datele reţelelor sociale americane. Generalul a admis că NSA colectează informaţii din reţele sociale şi alte baze de date comerciale pentru a căuta suspecţi de terorism străini, însă nu a utilizat aceste informaţii pentru a crea dosare private ale unor cetăţeni americani.

New York Times a relatat sâmbătă că NSA exploatează colecţii imense de informaţii personale pentru a crea grafice sofisticate cu conexiunile sociale ale unor cetăţeni americani. Potrivit cotidianului, aceste informaţii includ postări pe Facebook, precum şi date bancare, localizări prin GPS sau date despre zborurile aeriene efectuate.

Directorul NSA a detaliat, de asemenea, 12 cazuri de folosire abuzivă a programelor agenţiei de către angajaţi ai NSA pentru a-şi spiona partenerul. Toţi aceşti angajaţi, cu o singură excepţie, au fost sancţionaţi, a adăugat generalul.

‘Lucrăm doar în conformitate cu legea’, a afirmat, la rândul său, în faţa parlamentarilor americani, directorul serviciilor de informaţii americane, James Clapper. ‘Am făcut şi unele greşeli, unele destul de importante. De fiecare dată când am descoperit aceste greşeli, le-am raportat, adresat şi corectat’, a continuat responsabilul.

Alexander şi Clapper au spus parlamentarilor că paralizia statului federal, care a început marţi, afectează grav abilitatea serviciilor secrete de a apăra împotriva ameninţărilor.

‘Pericolul de aici se va acumula de-a lungul timpului. Prejudiciul va fi insidios’, a declarat Clapper. Responsabilul a evocat spectrul trădării, afirmând că stresul financiar i-ar putea lăsa pe ofiţerii săi vulnerabili în faţa spionilor străini. (Agerpres)

Comentarii