O activitate fizică constantă poate duce la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare

marți, 22 octombrie 2013, 12:53
2 MIN
 O activitate fizică constantă poate duce la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare

O activitate fizică constantă poate duce la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare ale adolescenţilor şi îndeosebi ale fetelor la materiile tehnice, relevă un studiu publicat marţi în revista British Journal of Sports Medicine, preluat de AFP.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Dundee (Scoţia) a studiat 5.000 de tineri britanici, comparându-le performanţele fizice şi şcolare la vârstele de 11 ani, 13 ani şi 16 ani. Durata şi intensitatea activităţii fizice au fost măsurate cu un accelerometru, pe o perioadă cuprinsă între trei şi şapte zile.

La 11 ani, băieţii făceau exerciţii fizice de intensitate medie sau ridicată timp de 29 de minute pe zi, în timp ce fetele doar 18 minute. La această categorie de vârstă se recomandă efectuarea zilnică a 60 de minute de exerciţii fizice.

Comparând performanţele şcolare ale copiilor la limba engleză, matematică şi ştiinţe, cercetătorii au demonstrat legătura cu volumul activităţii fizice zilnice, efectele pozitive fiind mai evidente la fete în privinţa obiectelor de studiu cu caracter tehnic. Efectul a fost cu atât mai relevant la vârsta de 16 ani cu cât activitatea fizică începuse la o vârstă mai mică.

‘Este o descoperire importantă, mai ales din perspectiva politicilor britanice şi europene ce vizează creşterea numărului de femei care lucrează în domeniile ştiinţifice’, subliniază echipa de cercetători condusă de dr. Josephine Booth.

Autorii studiului au precizat că au luat în considerare şi alţi factori ce ar putea influenţa rezultatele şcolare ale copiilor, cum ar fi o mamă fumătoare în timpul sarcinii, greutatea mică la naştere şi diferiţi factori economici şi sociali, încheie AFP. (Agerpres)

Comentarii