PNL? Care PNL?

miercuri, 04 mai 2016, 01:50
3 MIN
 PNL? Care PNL?

Nicio idee nouă, pozitivă. Doar un rău mai mic.

Nu contează cum o spun, aşa că încep cu concluzia: PNL a ajuns pe butuci. Un mare partid pe butuci. Partidul după care suspina până şi Băsescu, în vremea când era preşedinte şi se înţelegea bine cu Blaga, ca să-l mărite cu PDL. Măritişul s-a produs, dar nu în timpul mandatului lui Băsescu – care între timp s-a certat şi cu Blaga. Ce s-a ales azi de principala formaţiune de opoziţie, după divorţul de PSD şi împreunarea cu PDL?

Noul PNL ar fi trebuit să marcheze un şir de victorii după alegerile locale, pentru că acolo candidează nume, nu liste. Dar, după multipla bâlbă a desemnării unui candidat la Primăria Capitalei, e greu de crezut că acolo sus cineva chiar gândeşte. Chiar şi aici, la Iaşi, cine poate spune că Bodea e cea mai bună opţiune? Poate doar din ce s-a mai găsit printre liberali şi, eventual, în comparaţie cu ce au mai găsit celelalte partide fiecare prin ograda sa.

Acum, PNL stă acum cu răsuflarea tăiată şi dintr-un alt motiv: Curtea Constituţională decide astăzi asupra modului de organizare a alegerilor locale într-un singur tur de scrutin. Doamna Alina Gorghiu n-a ezitat să-şi asume anticipat victoria, deşi contestaţia liberalilor în acest sens a fost respinsă din start. Dacă demersul jurnalistului Liviu Avram va fi încununat de succes, bucuria doamnei Gorghiu va fi una amară, pentru că revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin va marca în acelaşi timp un răsunător eşec al juriştilor PNL. Prevăzători, social-democraţii s-au prins cum stă treaba şi şi-au pregătit „independenţi” de tip Oprescu.

De-ar fi fost doar proasta abordare a alegerilor! Însă ameninţarea viitoarei mămici Alina Gorghiu, adresată premierului cu aproape două săptămâni în urmă, a şters şi bruma de bun simţ care mai exista în politica românească (sughite, oare, Crin Antonescu, cel care visa la o „Românie a bunului simţ” cu doar patru ani în urmă?). Ameninţarea ar fi sunat altfel din gura altui liberal, chiar şi a lui Blaga. Dacian Cioloş spusese că nu are de unde lua bani pentru aplicarea legii care elimină plafoanele impuse indemnizaţiei de creştere a copilului. În replică, doamna Gorghiu s-a simţit datoare să-l anunţe că PNL va retrage sprijinul guvernului. Legea, binevenită de altfel, a fost elaborată incomplet de către parlamentari. Un prost obicei de care distinşii pensionabili speciali nu s-au dezis niciodată. Şi şeful statului s-a molipsit de acest obicei, promulgând legi ca aceasta fără să-i mai pună o dată la treabă pe parlamentarii superficiali. E adevărat că cei din urmă nu sunt obligaţi să facă legi bune, dar o dovadă de conştiinciozitate ar fi fost completarea acestui aşteptat act normativ cu sursele de finanţare. S-au făcut însă că au uitat de păcăleala administrată profesorilor, tot printr-o lege incompletă, înaintea alegerilor din 2008. E puţin probabil că guvernul Cioloş va cădea dacă nu va face rost de banii ceruţi de şefa PNL. Cel mult va fi legat de mâini, precum a fost Cabinetul Boc înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009.

Ar mai fi de spus un singur lucru: că, în ciuda gafelor enumerate mai sus, nu este foarte clar dacă PNL e cel care s-a prostit sau dacă doar se înscrie fără crâcnire în trendul care afectează întreaga clasă politică. A nu se înţelege că ar fi vorba de crema societăţii, dar cândva mai găseai în sfera politică un Coposu, un Raţiu, un Pruteanu şi alţi câţiva care au lăsat ceva în urmă. Astăzi, doar cazierul mai face diferenţa.

Comentarii