Problemele sistemului de învăţământ, dezbătute de importanţi oameni din Iaşi

vineri, 12 septembrie 2014, 01:58
3 MIN
 Problemele sistemului de învăţământ, dezbătute de importanţi oameni din Iaşi

Peste 200 de persoane au asistat la un dialog aprins despre educaţia care se face în Iaşi.

Analiză, dialog şi reflecţie, aşa s-ar caracteriza întâlnirea de ieri de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi (BCU), unde a avut loc conferinţa „Şcoala ieşeană – confluenţe, metamorfoze, idealuri“, organizată de Inspec­toratul Şcolar Judeţean Iaşi (ISJ). Eveni­mentul, organizat în avanpremiera deschiderii anului şcolar, a avut loc în Aula BCU începând cu ora 11, iar moderatorul întregii dezbateri a fost Camelia Gavrilă, inspectorul general al ISJ.

„Această conferinţă de tip dezbatere se doreşte a fi un spaţiu de întâlnire pentru mediul educa­ţio­nal, cultural şi de spiritualitate. Educaţia ne interesează pe toţi, e firesc ca în acest spaţiu elitist să ne adunăm, să ne spunem punc­tele de vedere şi să căutăm semnificaţiile educaţiei, care sunt zonele de suferinţă şi care sunt soluţiile. Ca invitaţi, predomină profesioniştii din mediul educa­ţional dar şi din cel administrativ, politic şi religios. Această întâlnire reprezintă vocea educaţiei, vocea cetăţii şi o analiză. Vrem să responsabilizăm pe cei care pot face ceva prin demersuri legale şi dacă vom găsi un limbaj comun lucrurile vor merge pe un făgaş comun“, a declarat Camelia Ga­vrilă.

În prezidiu au fost persoane din diferite domenii de activitate, printre care Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi, Cris­tian Adomniţei, preşedintele Con­si­liului Judeţean, Daniel Condu­rache, prorector la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“, Ion Dafi­noiu, decan al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei de la Universitatea „Al. I. Cuza“, Daciana Brănişteanu, profesor la UMF şi reprezentant al părin­ţilor.

Discursurile au fost dechise de primarul urbei noastre. „Pe lângă cultură, şcoala este un pilon al spi­ritualităţii acestui oraş. Suntem mai mulţi actori în acest sens, în zona confluenţelor. În primul rând, municipalitatea, apoi societatea civilă, biserica, părinţii, elevii şi dascălii, care sunt cei mai merituoşi“, a declarat Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi.

Cristian Adomniţei a arătat că şcoala ieşeană este cea care a dat dimensiunea internaţională a oraşului, a vorbit de provocările moderne şi a încheiat discursul spunând că în acest moment, la nivel guvernamental, în afară de ministrul de profil, pe care îl apreciază, nu mai ai cu cine discuta despre educaţie.

Daniel Condu­rache a vorbit despre greşelile de acum zece ani, care se simt acum, la nivel universitar, şi despre graba cu care se fac anumite lucruri sub imperiul digi­talizării.

Doi elevi olimpici au luat cu­vântul şi au surprins sala cu discursuri dezinvolte şi mature.

Daciana Brănişteanu a împărţit părinţii în trei categorii, funcţie de interesul pe care îl arată formării pro­priilor copii şi a insistat pe im­portanţa celorlalţi factori ai edu­caţiei.

La sfârşit au vorbit reprezentan­ţii bisericilor ortodoxă şi ca­to­lică, care au evidenţiat dimensiu­nea spirituală şi religioasă a for­mă­rii elevilor.
 

Comentarii