PRUrit şi febră

Şi sigur, şi mulţi nemulţumiţi, nicicum înclinaţi să se resemneze, ei, să rămână pe dinafară. De unde, atâtea semne de nervozitate şi agitaţie, de la dueluri verbale şi zeflemele, la manevre şi târguieli subterane, la încropiri de alianţe şi noi partide, ca şi de tot felul de mişcări, ghionteli şi chiar cotonogeli… Inevitabil şi în multiple reconfigurări de la o zi la alta, nenumărate „turniruri” tv de aritmetică electorală, mai ales pe la televiziunile cele mai guralive, cu animatorii lor şi mai ales nelipsiţii „experţi” în astfel de calcule, păreri şi prognoze „politologice”, adesea mult mai puţin credibile până şi decât cele ale meteorologilor. Ce vreţi, durata emisiunilor trebuie, totuşi, umplută cu ceva, de bine, de rău.

Cele mai timpurii regrupări şi „înghiţiri” (sau, dacă preferaţi: absorbţii) au fost cele legate de PMP, cu Băsescu în frunte. Rămaşi fără tătucul Oprea, cei de la UNPR-ul atât de devotat „interesului naţional” au migrat, o parte către PSD-ul în alianţa cu care se şi văzuseră parlamentari, ceilalţi l-au urmat pe Steriu către „Biruinţa” lui Băsescu, de altfel inspiratorul originar al acelui partid de adunătură, „balama” cu epoleţi şi sprâncene, între PDL cândva şi, ceva mai trainic, PSD până la DNA-izarea generalului, un atât de improvizat lidero massimo. Dar faptul că UNPR, cu gloriolele – realizări ale sale (la remorca altora) s-a topit aşa de vertiginos şi, mai cu seamă, nu în totalitate în beneficiul PSD, nu-i putea lăsa indiferenţi şi calmi nici pe Dragnea, nici tandemul Gorghiu-Blaga de la PNL. Neliniştea lor, mai curând la vederea întăririi PMP prin absorbţie, şi nu atât nostalgia astfel naufragiatului UNPR va fi fiind punctul de plecare al contestaţiei pe tema legalităţii înghiţirii partidului de către PMP, manevră care, dat fiind labirintul de iţe, manipulabile, din justiţie, ar putea duce la blocarea PMP la alegeri prin simple trucuri de tribunal, amânări etc., cu consecinţele previzibile în legislativ şi executiv: tocmai miza mutării unor asemenea pioni pe tabla de şah electorală.

Dar şi mai plină de tâlc „carnavalesc” e intrarea în scenă a PRU, shwartzneggerian bebeluş al arenei noastre politice, cu figuraţia şi recuzita lui de operetă cu tot: ţepeş şi ţepe, gesticulaţie paramilitară… Se vor fi uitat băieţii din staff-ul pesedist, cei cu patalamale şi roluri de strategi şi tacticieni, şi-şi vor fi zis că, la cum arată curenţii mai de profunzime ai mentalităţii electoratului, rămânea cam prea în bătaia imprevizibilă a vântului şi a întâmplării acea categorie de alegători sensibili la o retorică „naţionalistă”, dacă nu mai mult. Cu PRM-ul rămas pe dinafara Parlamentului şi orfan de Vadim, cu UNPR-ul interesului mai curând „general” decât naţional, se lăsa întrevăzut un culoar liber, încă neînhăţat de nimeni. Şi contextul, slavă Domnului!, nu e lipsit de accente şi stridenţe (din estul şi din vestul Europei, precum şi de pe aici, de acasă) care să aducă voturi ale acelor alegători, nu chiar fără motiv cu ochii pe Moscova şi Budapesta. Bogdan Diaconu şi ai săi? Mici recitaluri de umflare a bicepşilor „patriotici”, avânturi retorice cu rrrromâneşti, cămăşi şi ilice de port tradiţional, puţină paradă paramilitară, eventual încă alte ingrediente, şi iată o nouă „forţă politică”, scoasă ca din cutie, cu aere feciorelnice.

Dar doar atât nu ar fi fost destul. I s-au făcut şi continuă să i se facă avansuri şi temenele – promisiuni de vasalitate lui Ponta. Care, cu „nuanţe”, îşi dă binecuvântarea, chiar dacă nu s-a şi grăbit să dea curs invitaţiei PRU de a-i „înnobila” rândurile instalându-se în frunte. Că plecaţii din PSD la PRU vor fi fiind dintre cei cu buzele umflate, apropo de liste, e de bănuit. Dar legătura de, aş zice, cordon ombilical cu VVP e frapantă până şi în denumirea Partidului România Unită. Păi, nu se străduia candidatul la Preşedinţie din 2014, de-a lungul întregii campanii şi culminând cu mega-„spectacolul” în stil comunistoid, de pe Arena Naţională (atât de amintitor de ceauşeşti, cu „întronizarea” cuplului Victoraş-Daciana), să ne vadă „strâns uniţi în jurul său/ lor”? Nu era atunci, ca şi acum, gândul şi la apropiata celebrare a Centenarului României Întregite sub sceptrul lui Ferdinand I? Plus ameninţările Kremlinului, cameleonismul multora de la Chişinău şi provocări dinspre Orban – iubitorul de Volodia. Sigur, e tot aşa de posibil ca întreg acest teatru, în ciuda declaraţiilor oficiale din partea PSD (Dragnea şi alţii) PRU să fie o găselniţă tactică de polarizare a unui anumit curent de mentalitate şi a voturilor lui, doar temporar, ca să nu ia alte direcţii, urmând ca în viitorul Parlament să se dea cu dezinvoltură arama pe faţă, prin alianţe, cârdăşii şi alte semne de revenire la adevărata matcă. Deocamdată, un prurit (med. â mâncărime a pielii) voit nebulos şi cabotin, pentru că aşa li s-a suflat „partitura”, nu este decât menit, pe un fond de agitaţie şi febră a candidabililor şi un altul de „eu cu cine votez?” în electorat, să mai păcălească pe câte unii şi să aducă voturi tot pe versantul PSD plus ALDE plus PRU, împotriva şi cât mai departe de PNL şi PMP.

Dar comedia promite să mai aibă încă destule pliuri şi ascunzişuri, în timp ce, „echidistant” şi în aşteptare, Ponta îşi joacă această carte (PRU) ca să se facă din nou „îndrăgit” de PSD şi Dragnea.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar