PSD se pregăteşte să moară

marți, 26 aprilie 2016, 01:49
3 MIN
 PSD se pregăteşte să moară

Cel puţin aşa se va întâmpla dacă infractorul Liviu Dragnea rămâne la conducerea partidului, avertizează Valeriu Zgonea. "PSD intră în disoluţie dacă mă retrag", se apără Dragnea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus ieri că este "puţin probabil" ca după alegerile locale din 5 iunie să mai fie liderul partidului. El a fost întrebat, în context, dacă va demisiona din funcţie. "Am spus că e puţin probabil să doresc să mai continui după alegerile locale. Puteţi să traduceţi din română în română cum doriţi. Eu am spus puţin probabil şi sunt foarte sincer", a conchis liderul social-democraţilor. În schimb, Dragnea a declarat că, după condamnarea în Dosarul Referendumul, nu s-a gândit la o demisie din Parlament şi că nu a discutat cu liderii socialiştilor europeni, precizând că mai importantă este părerea electoratului din România. "Nu m-am gândit la asta. O să mă gândesc foarte serios până miercuri. Dar miza nu era să-mi dau demisia din Parlament. Miza era să intre PSD în disoluţie şi intra în disoluţie dacă eu vineri fugeam sau anunţam că fug", a spus Liviu Dragnea. De asemenea, el a spus, ironic, că doar Mama Omida poate spune ce viitor are el.

"Împăratul este gol"

Pe de altă parte, preşedintele executiv al PSD Valeriu Zgonea a reluat ieri atacurile la adresa liderului infractor al PSD. Şeful Camerei Deputaţilor a declarat că "împăratul este gol" şi partidul se îndreaptă spre prăpastie. "Astăzi împăratul este gol. PSD se îndreaptă cu paşi repezi şi cu ochii închişi către prăpastie. Este datoria mea să spun lucrurilor pe nume. Funcţia aceasta pe care mi-au dat-o colegii mei într-un congres mă obligă să blochez moartea partidului sub povara problemelor unor lideri. Este de datoria mea să spun ceea ce cred şi ceea ce simt. Nimeni nu poate să mă oblige, să mă oprească din această credinţă pe care o am. De peste 20 de ani de când sunt în partid" adeclarat Valeriu Zgonea, înaintea şedinţei BPN. El a mai spus că nu intenţionează să reununţe la funcţiile pe care le deţine şi că îi lasă pe colegii săi să ia o decizie dacă îi retrag sprijinul politic sau nu. Zgonea a insistat că problemele lui Liviu Dragnea pot aduce atingere candidaţilor PSD în alegerile locale şi a adăugat că sunt suficient de mulţi oameni cinstiţi şi corecţi în partid care pot asigura o conducere interimară. "Nu trebuie să-i lăsăm pe cei care astăzi candidează sub povara problemelor liderilor săi. Este de datoria noastră, ca partid social-democrat modern, dacă nu vrem să rămânem un partid cu o singură voce – laudă conducătorului iubit".

Zgonea a evitat să dea un răspuns tranşant întrebării despre intenţia sa de a prelua conducerea partidului.
La finalul Biroului Permanent Naţional al PSD, Dragnea a spus că "Zgonea nu mai e o prioritate" şi că partidul trebuie să se reconecteze la campania electorală. "Eu nu i-am cerut lui Valeriu Zgonea să demisioneze din nicio funcţie. Pentru mine din acest moment şi pentru cea mai mare parte a partidului, Valeriu Zgonea nu mai este o prioritate acum. Acum avem prioritate zero pregătirea candidaţilor, pregătirea campaniei electorale şi câştigarea alegerilor locale. Ceea ce m-a interesat pe mine a fost să depăşim ziua de vineri, şi am depăşit-o bine şi acum membrii noştri de partid, simpatizanţi, sunt reconectaţi la pregătirea campaniei electorale. (…) Până miercuri sunt patru, cinci zile (?) în care adrenalina scade şi vom avea o discuţie aşezată şi despre acest subiect" a declarat Dragnea.
Întrebat dacă au fost colegi care au cerut excluderea lui Valeriu Zgonea din partid, liderul PSD a spus că i-a rugat pe social-democraţii să se abţină de la comentarii publice pe această temă.
Potrivit unor surse politice, la Comitetul Executiv se va cere excluderea din partid a lui Valeriu Zgonea.

 

Comentarii