Caută 
3 MIN
* Bine v-am regăsit sănătoşi! Am fost plecaţi într-un scurt şi vioi concediu, să scăpăm de tumultul oraşului, de peisajul obişnuit din restul anului, de cele care ne înconjoară şi, nu în ultimul rând, de clasa noastră politică… Pe partea asta, se pare că am dat niţel greş: concediul a fost planificat din timp, cu multe luni în urmă, pe când Ponta avea probleme cu Justiţia, dar nu şi cu genunchiul (sau, dacă avea, încă nu se hotărâse să se opereze tocmai acolo); aşa se face că am plecat de-acasă să scăpăm de politicienii noştri şi am ajuns în aceeaşi ţară în care s-a aflat şi Victor Viorel…
* Asta mai puţin contează, de fapt; important este că am profitat la parametrii maximi de această adevărată industrie turistică – fiindcă industrie şi e, ca o linie de producţie: se bagă pe o parte turişti albi, de-abia sosiţi cu chef de soare, mare, plajă, vrajă, şi se scot după şapte zile, cu culoarea schimbată din nuanţa brânzei în cea a bronzului, cu burţile transformate în emisfere pe care pârâie tricourile cumpărate din miliardele de chioşcuri, buticuri şi mallişoare, cu şepcuţe de plajă şi sacoşe pline de produse luate din aeroport, din magazinele duty-free, la preţuri mai mari decât alea din localităţile lor de baştină etc. Într-unele cazuri, culoarea pielii nu e arămie, ci roşie de-a binelea, ca să se asorteze cu ochii ca zmeura, după mici excese pe partea numită, eufemistic, temelie…
* Diferenţa dintre turismul de prin părţile noastre şi cel de prin părţile invadatorilor care îi sileau pe strămoşii noştri să ia calea bejaniei e mare, deşi în ambele cazuri se aplică tot varianta păstrării tradiţiei milenare. La ei se promovează, printre altele, vechiul lux tipic oriental (între noi fie vorba, cam kitsch), care să-l facă pe turist să se simtă ca sultanul în harem, în vreme ce la noi se merge mai ales pe temele pământului pârjolit, holdelor incendiate şi fântânilor otrăvite…
* Ce-i drept, pe ei îi ajută mult clima, fiindcă prin nord-estul Mediteranei, cam pe acelaşi meridian cu Cairo, nu prea se întâmplă să fie ploaie şi frig în toiul sezonului estival, să strice cheful de plajă al turiştilor (iar dacă, preţ de un ceas, soarele intră în nori, oamenii intră la rându-le prin magazine, în goană după magneţi de pus pe frigider şi alte amintiri de prin părţile locului, gen tricouri cu FC Barcelona, cu Superman sau cu steagul SUA). Îi ajută şi faptul că au renunţat la vechi metehne, pe care noi le-am preluat cu pasiune: bacşiş, peşcheş, haraci; tot ce plăteşte pe din dos investitorul în turismul nostru, pentru a putea supravieţui şi funcţiona în regulă, se regăseşte în preţuri şi în condiţii – mai bine zis, în lipsa condiţiilor.
* Din punctul ăsta de vedere avem şi o satisfacţie: la câte curse charter pline cu români se îndreaptă, săptămânal, spre respectiva zonă, putem spune că i-am răzbunat din plin pe strămoşii noştri. Acum, invazia e în sens invers, iar urmaşii vechilor spahii privesc de pe deal, cu mâna la ochi, românii care vin câtă frunză şi iarbă, apoi fac semn şi aprind focurile. Cele de sub grătare. Şi peste ani şi ani, când turcoaicele îşi vor vedea copiii că nu mănâncă frumos, ci înfulecă, îi vor mustra, blând: "Mai uşor, bre, că nu dau românii! Parcă se bat românii la gura ta!".
