Directorii şcolilor din judeţ au avut întâlnirea semestrială cu şefii ISJ

Scad absenţele elevilor, cresc nemotivatele

joi, 23 februarie 2017, 02:50
2 MIN
 Scad absenţele elevilor, cresc nemotivatele

La întâlnire s-au discutat principalele probleme ale învăţământului preuniversitar ieşean. Este prima astfel de întâlnire din mandatul inspectorului general Genoveva Farcaş .

 

Reprezentaţii Inspectoratului Şcolar s-au întâlnit ieri cu directorii şcolilor, liceelor şi grădiniţelor din judeţ. În cadrul întâlnirii, care a avut loc de la ora 10.30 în Aula „Mihai Eminescu“ a Universităţii „Al.I. Cuza“, a fost prezentat un bilanţ al primului semestru, au fost făcute cunoscute principalele probleme, dar şi soluţiile pe care ISJ intenţionează să le implementeze pentru ca activitatea şcolară să se desfăşoare normal. „Ne propunem să analizăm, cu prioritate, activităţile desfăşurate în şcoli cu privire la promovabilitatea elevilor, frecvenţa elevilor, implicarea lor în concursuri şi olimpiade şcolare pe parcursul primului semestru, precum şi o serie de activităţi pe care Inspectoratul Şcolar le-a gestionat, cum ar fi organizarea de conferinţe, simpozioane, cu adresabilitate către profesorii din învăţământul nostru“, a specificat inspectorul şcolar general Genoveva Farcaş.

O altă problemă discutată în cadrul acestei întâlniri o reprezintă frecvenţa elevilor la cursuri. Chiar dacă numărul total al absenţelor a scăzut comparativ cu anul trecut, un motiv fiind şi numărul mai scăzut de elevi, ISJ a observat că numărul absenţelor nemotivate a crescut. Totuşi, un fapt îmbucurător îl reprezintă gradul de promovabilitate, care a crescut. „Indicii de promovabilitate sunt în creştere, frecvenţa elevilor este un aspect asupra căruia trebuie să insistăm mai mult prin inspecţiile pe care le vom desfăşura în semestrul al II-lea şi în perspectivă“, mai specifică Genoveva Farcaş.

Cauzele absenteismului şcolar, crede inspecorul general, sunt multiple, dar este o problemă asupra căreia reprezentanţii instituţiei intenţionează să o urmărească cu atenţie în viitor. „La nivelul inspectoratului şcolar, absenteismul şi abandonul şcolar reprezintă o prioritate în strategia noastră managerială. Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională derulează în mod constant studii şi are aplecare asupra analizei cauzelor care conduc la abandonul şcolar, cu prioritate, care este mai ridicat în mediul rural, acolo unde copiii provin din medii defavorizate, în special în anumite contexte fiind implicaţi şi în activităţile casnice de către părinţi“, subliniază inspectorul general. În cadrul întâlnirii avute cu directorii, ISJ a prezentat şi alte probleme identificate, activităţile pe care instituţia intenţionează să le desfăşoare pentru a corecta aceste neajunsuri, dar şi succesele din primul semestru. 

 

 

Comentarii