Sfârşit de vacanţă

Dacă am reţinut bine, conform unui sondaj recent sub o treime dintre români au plecat vara aceasta în vacanţă. Am avut impulsul, aflând această cifră, să mă las în voia dilemelor hamletiene atât de dragi lui Liviu Dragnea: e mult, e puţin? o fi bine, n-o fi bine? Cum asupra numărului cetăţenilor care trăiesc între graniţele ţării pluteşte, de mai mulţi ani, o tenace incertitudine, nu prea ştiu ce reprezintă acest „sub o treime”: şase milioane de români fericiţi? cinci milioane? Greu de spus, mai ales că alte sondaje dau cifre diferite. Oricum, Iaşul nu s-a golit în aceste luni de vară de maşini, diferenţele în trafic au fost nesemnificative. Pe de altă parte, doar puţini dintre cunoscuţii mei nu au „evadat” din oraş, iar dacă ne luăm după reţelele de socializare avem impresia că mai toată lumea s-a vânturat în ţară sau/ şi în străinătate.

Să fim lucizi: oricât de încurajatoare ar fi cifrele statistice nostalgicii vor ofta în continuare după concediile de odinioară. Sunt evocate, cu duioşie, sejururile în staţiune „prin sindicat”, la mare „cu bilet” ori excursia la Moscova prin ONT. De neuitat rămân imaginile cu pensionarii mergând cu sticluţa în mână la izvoarele cu apă minerală, izvoare miraculoase ale vindecării de toate bolile. Vedem destul de des reportaje despre staţiuni altădată mult căutate ajunse astăzi în ruină. În unele cazuri – Băile Herculane, spre exemplu – e firesc să ne indignăm, în altele însă e vorba de aşezări mizere care nici înainte n-ar fi meritat statutul de „staţiuni”. Aflăm uneori şi veşti bune, că se încearcă reabilitarea unor locuri lăsate în paragină – complexul Panoramic din Olimp sau chiar Băile Herculane. Ştie apoi toată lumea ce aglomeraţie e pe şoselele de pe Valea Prahovei şi ce înghesuială pe plajele de la Mamaia ori Eforie. E limpede că infrastructura – mă refer şi la reţeaua de hoteluri, pensiuni, restaurante – nu face faţă valurilor de turişti.

Ceea ce ne obligă să repetăm o banalitate: trăim în epoca turismului de masă. Generalizarea muncii salariate, obligativitatea concediilor plătite, democratizarea culturii, înmulţirea mijloacelor de transport – iată principalii factori care au condus la transformarea turismului în industrie. Consecinţa cea mai vizibilă este proliferarea agenţiilor de turism: clienţilor le sunt propuse trasee, circuite, sejururi tematice, sejururi cu preţuri avantajoase pentru „seniori” etc., etc. Totul este organizat în detaliu, totul este previzibil. Nu fără temei, o serie de filosofi şi sociologi consideră că turismul a ucis călătoria. Aventura individuală a pierdut teren în faţa mişcării colective. Veneţia, Barcelona sunt sufocate de turişti. Se estimează că în 2017 Franţa va înregistra 87 de milioane de turişti, dintre care 32 de milioane numai la Paris! Cifrele sunt ameţitoare. Unii merg până la a insinua că societatea contemporană a creat în mod deliberat (şi pervers) o multitudine de instituţii şi organisme care se ocupă de organizarea timpului liber al cetăţenilor. Ideea ar fi că se doreşte ca timpul individului să nu scape de supravegherea socială. Chiar dacă nu ne lăsăm impresionaţi de astfel de scenarii orwelliene, e indiscutabil că turismul de masă ne-a schimbat obiceiurile şi reflexele. Exceptând anumite iniţiative ale unor personaje excentrice, nu ne mai îndeamnă inima să ne aventurăm în necunoscut. Mergem într-un loc având deja imaginea lui (din filme, din fotografii, de pe internet etc.). Plus că mulţi preferă lumile din carton presat, gen Disneyland, acolo unde realul se preface că imită ficţiunea.

Să nu exagerăm totuşi vorbind de rău turismul de masă. Până una-alta, el nu a produs, inclusiv acolo unde afluenţa este enormă, efecte devastatoare ireversibile. Democratizarea de care vorbeam a avut, pentru categorii largi de oameni, un rol pozitiv. În ultimă instanţă, tot comportamentul individual dă seama de nivelul de cultură şi de sensibilitatea fiecăruia. Constat, spre exemplu, că a posta pe internet fotografii din vacanţă a devenit o practică pe care nu o mai putem numi obişnuită, ci de-a dreptul abuzivă. Ni se propun nu câteva, ci zeci, sute de fotografii, câteodată cu deosebiri minime între ele. Merge turistul la restaurant? Pozează încăperea, pozează terasa, dar pozează musai şi farfuria cu mâncare. Ce să mai zicem de voga fotografiilor selfie? Ştiaţi că în 2015 selfie a provocat mai mult victime printre turişti decât rechinii? Ştiaţi că în lume se fac 1000 (o mie!) de selfie pe secundă? Profit de ocazie să-l omagiez pe un american, Buddy Bolton, care s-a înarmat cu un cleşte mare (puteţi vedea filmuleţul pe You Tube) şi a pornit-o pe străzile din New York, retezând cu mare abilitate beţele la capătul cărora turiştii îşi aşezaseră – pentru selfie – aparatele de fotografiat.

Excelentă iniţiativă! Dacă s-ar generaliza, poate că turiştii ar (re)începe să se uite la peisajul din jur şi nu la ei înşişi.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor