Shadow banking. Noua veche sminteală financiară

Cu toţii aşteaptă totul, adică un miracol, de la băncile centrale. E ca şi cum ai pune lupul paznic la oi. Lucrurile au mers prea departe. Avem de-a face cu ceea ce se numeşte ”ciclul balanţei de plăţi”, adică o suprainvestire finanţată prin îndatorarea masivă, finalizată prin randamente negative ale investiţiilor, aglomeraţie la vânzarea de active, falimente, fuga capitalurilor, devalorizări, panică, angoasă, sărăcie…

După ”opt secole de sminteală financiară” (Reinhart and Rogoff, This time is different), ar trebui ca economiştii să aibă totuşi nişte soluţii, deşi astăzi dimensiunile şi complexitatea sunt desigur mult mai mari atât cele ale investiţiilor, cât şi cele ale bulelor speculative, ale contractelor, ale preţurilor activelor, ale riscurilor, ale produselor financiare ş.a., administrate, cum spunea Lucian Croitoru, cu emoţii oscilând între panică şi euforie.

După şapte ani de criză se poate spune că politicile monetare şi cele fiscal-bugetare, bazate mai mult pe principiul încercare/ eroare, nu au convins, deşi au marcat schimbări de paradigmă. Mai mult, efectele lor colaterale au provocat alte daune. Băncile centrale au adoptat măsura Zero Interest Rate Policy (ZIRP), sau chiar Negative Interest Rates Policy (NIRP), cu efect imediat asupra preţurilor activelor financiare şi altul întârziat în ce priveşte preţurile proprietăţilor. Pe linie bugetară, cuvântul de ordine a fost austeritatea. Aşadar, lichidităţile oferite pieţei au fost masive, în special prin celebra procedură Quantitative Easing (în SUA, Marea Britanie şi Japonia), sau Long Term Refinancing Operations (în zona Euro), intervenţii pe piaţa valutară (Elveţia), sau împrumuturi consistente. Astfel, piaţa a repornit mecanismele sale, mai ales cea a instrumentelor cu venit fix la început. Fondurile mutuale, cele de pensii, asiguratorii au început să obţină şi ei randamente minime, dar neîncrederea, incertitudinea şi volatilitatea pieţelor sunt încă ameninţătoare pe termen mediu şi lung. Cele mai afectate sunt tot economiile emergente.

Mai ales după ultimele evenimente geopolitice, asistăm la un adevărat război economic şi valutar. Măsurile de reglementare adoptate au creat un nou sector financiar, denumit Shadow Banking, ce cuprinde în special băncile comerciale, intens concurate de fondurile de investiţii, cele de pensii şi investitorii privaţi, care au creat o întreagă industrie a finanţării directe. Multinaţionalele aduc pe piaţă inovaţii incredibile, cu impact în toate domeniile. Viitorul se prăbuşeşte peste noi.

Băncile centrale, aceste adevărate vedete răsfăţate ale noii economii, şi-au schimbat politicile, înlocuind ţintele clasice, cum ar fi ţintirea inflaţiilor, cu stabilizarea preţurilor activelor şi evitarea instabilităţii financiare, mai ales a bulelor speculative şi a supraîndatorării. Noua politică a căpătat numele de ”forward guidance” şi este una pro-activă, în contradicţie cu vechile politici reactive. Inflaţia aproape că nu mai există şi se vorbeşte din nou despre ţinte de creştere economică prin amintita alimentare cu lichidităţi.

Păcat că băncile centrale nu-şi armonizează politicile, nu creează un cadru monetar informal instituţionalizat neînţelegând încă faptul că nimeni nu poate reuşi singur în această epocă a globalizării şi că e obligatorie cooperarea şi coordonarea dacă se doreşte atingerea obiectivelor comune. Aceasta nu face decât să continue incertitudinea şi volatilitatea pieţelor financiare globale, mai cu seamă a pieţelor de capital, a pieţei creditului şi a pieţei financiare.

De fapt, observăm că politicile anticriză de astăzi sunt, în esenţă, aceleaşi ca şi acum o sută ori două de ani. Sunt acuzate anumite componente ale sistemului financiar, anumite contracte financiare, anumite active financiare, sunt introduse anumite reglementări şi interzise anumite produse financiare considerate cronice. Se produce inevitabila intervenţie a statelor, în dauna companiilor sau a persoanelor private etc. Să ne înţelegem, nu există soluţii perfecte, fluxurile de ”bani orbi” practic nu pot fi oprite. E drept că au apărut inovaţii tehnologice şi legale, iar globalizarea le răspândeşte. Dar din punct de vedere financiar-monetar suntem în corzi, sau – dacă preferaţi – într-un cerc vicios. Şi asta, în principal din cauza poftirii prea lacome a fructelor interzise ale vieţii. Continuăm să mâncăm din Pomul Cunoaşterii binelui şi răului şi ne afundăm tot mai mult…

Tiberiu Brăilean este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi 

Publicitate și alte recomandări video