După aproape 15 ani de zbateri şi controverse, Iaşul are un Aeroport cu pistă modernă

Simirad uitat, Fenechiu elogiat la inaugurarea pistei neterminate de la Aeroport (IMAGINI)

vineri, 22 august 2014, 01:59
5 MIN
 Simirad uitat, Fenechiu elogiat la inaugurarea pistei neterminate de la Aeroport (IMAGINI)

Fostul deputat liberal Relu Fe­ne­chiu a inaugurat ieri, din spatele gratiilor, primul tronson utilizabil din noua pistă a Aeroportului.

Nu­me­le lui Fenechiu, fost ministru al Transporturilor şi personaj care a avut un rol important în proiect cât timp a deţinut funcţia, a fost amin­tit elogios atât de directorul Ae­roportului, Marius Bodea, cât şi de preşedintele Consiliului Jude­ţean, Cristian Adomniţei. Directorul Aeroportului a dat citire în cadrul discursului său unui mesaj transmis de Fenechiu.

„M-am luptat mult pentru ca acest proiect să fie fi­nan­ţat. De la momentul în care a­veam doar ideea şi până astăzi, dru­mul a fost incredbil de greu. Se ştie că am pus presiune pe toate gu­vernele din 2004 încoace, indiferent dacă eram la putere sau în opo­zi­ţie“, a spus Bodea, în numele lui Fe­nechiu.

GALERIE FOTO I

Mesajul lui Fenechiu a fost citit imediat după sfinţirea noii piste de către ÎPS Teofan şi PS Petru Gherghel, episcopul roma­no-catolic al Diecezei de Iaşi. Mi­tropolitul Moldovei a dat citire şi unei binecuvântări transmise de PF Daniel, patriarhul Bisericii Orto­do­xe Române.

La inaugurare pe biciclete

Inaugurarea de ieri a marcat fi­na­lizarea lucrărilor a 2.150 de me­tri din cei 2.400 pe care îi va avea în final pista. În folosinţă efectivă a fost dat doar un tronson de 1.800 metri, procedurile de publicitate şi avizare a întregii piste urmând să se finalizeze în prima decadă a lu­nii decembrie. În pofida distan­ţei relativ mari la care se află Aero­por­tul faţă de oraş şi a lipsei mij­loacelor de transport în comun la ora la care a avut loc evenimentul, la acesta au asistat aproximativ 1.000 de ieşeni. În majoritate, aceş­tia erau persoane în vârstă, fiind prezenţi însă şi peste 20 de copii. Unii spectatori au venit la inaugurarea pistei pe biciclete, inclusiv un tată însoţit de cei doi copii ai săi.

GALERIE FOTO II

Pentru primirea spectatorilor, Aeroportul a pregătit aproape 600 de scaune, situate sub un umbrar. Scaunele aveau să se dovedească insuficiente, numeroşi ieşeni asis­tând la manifestări în picioare. Intrarea publicului în incinta Aeroportului a fost permis începând cu ora 9, spectatorii fiind întâmpinaţi de mar­şul din filmul „Piraţii din Carai­be“. Pe parcursul manifestărilor, Ae­roportul a fost survolat periodic de un avion uşor, care purta în urmă un banner cu inscripţia „Misiune îndeplinită“. Conform organizatorilor, avionul a fost pilotat de fostul director al Aeroportului, Mitică Rebegea.

Erori de vedetă

Spectacolul propriu-zis, moderat de realizatoarea TV Simona Gher­ghe, a debutat cu un recital al for­ma­ţiei Amadeus. Cuvântarea Si­mo­nei Gherghe a fost presărată de erori, ea menţionând că noua pistă are 2.400 de metri şi că lucrările s-au finalizat cu un an înainte de termenul contractual, cu toate că şantierul este încă departe de a fi închis. De asemenea, Gherghe a men­ţionat că indicele de portanţă, PCN, al pistei noi este de patru ori mai mare decât cel al pistei ac­tuale. În fapt, indicele menţionat, esenţial pentru determinarea tipului de aeronave care pot folosi pis­ta, este de trei ori mai mare la noua pistă decât la cea veche. „Pista va permite traficul în condiţii extre­me. Mi s-a întâmplat ca, venind la Iaşi, la ai mei, să aterizez la Su­ceava. Invers: am plătit bilet de avion şi am mers cu microbuzul la Bucureşti“, a spus Gherghe.

Eroarea cu privire la stadiul şantierului a fost preluată şi de discursurile oficialităţilor. Atât directorul Aeroportului, cât şi preşedintele CJ au vorbit despre lucrări ca des­pre o „misiune îndeplinită“, anunţând finalizarea cu un an înainte de termen, deşi lucrările vor mai dura încă trei luni. În discursul său, preşedintele CJ a menţionat faptul că lipsa autostrăzii spre vest reprezintă principala frână în dezvoltarea Iaşului, fiind prima ce­rin­ţă a investitorilor străini. Ca şi di­rectorul Aeroportului, Cristian A­dom­niţei l-a menţionat elogios pe Fenechiu în discurs. „Deşi nu este aici, istoria va consemna, fără patima cotidianului, meritele sale în realizarea acestui proiect“, a spus Adomniţei.

Invitat să ţină o cuvântare, ministrul Transporturi­lor, Ioan Rus, a promis că până lu­na viitoare vor fi făcute decontă­rile pentru întreaga sumă investită pâ­nă acum de CJ. Aceasta ar în­semna ca la Iaşi să ajungă 95,8 mi­li­oane de lei în decurs de o lună, bani pe care CJ îi va folosi la rea­bili­ta­rea infrastructurii rutiere din judeţ.

Simirad, lipsă

Partea oficială a manifestărilor s-a încheiat cu împărţirea de di­plo­me celor implicaţi de-a lungul timpului în realizarea proiectului. Fără să fi fost menţionaţi în discursuri, diplome au primit, printre alţii, Mi­ti­că Rebegea, dar şi fostul preşe­din­te al CJ din perioada 2000-2008, Lucian Flaişer, în timpul căruia a fost întocmită documentaţia care a stat la baza actualelor lucrări de mo­dernizare a aeroportului. De pe lista celor cărora li s-a mulţumit pen­tru implicare a lipsit însă Cons­tan­tin Simirad, care a condus CJ în perioada 2008-2012, cel care a lăsat banii necesari demarării investiţii prin fonduri proprii. Acesta nici nu a fost prezent la manifestări.

De altfel, lista absenţilor a fost destul de lungă. De la inaugurare au lipsit ma­joritatea deputaţilori şi consilie­rilor judeţeni ieşeni. Singurul automobil din corpul diplomatic a fost cel al ambasadei Nigeriei, iar Gu­vernul a fost reprezentat doar prin ministrul Ioan Rus. Inaugurarea s-a încheiat cu un spectacol oferit de trei aero­nave ale formaţiei Hawks of Ro­mania, spre încântarea copiilor pre­zenţi.

Aeronavele au desenat o inimă pe cerul de deasupra Aeroportului şi au trecut practic prin toate ma­nevrele acrobatice. Cea mai spectaculoasă a fost un zbor efec­tuat dea­supra pistei, cu carlinga în­drep­tată spre spectatori, vârful aripii îndreptate spre sol aflându-se la doar 5 metri de suprafaţa pistei.
 

Comentarii