Sporturi politice pentru aleşi

* Vineri am scris despre Jocurile Olimpice şi alegerile parlamentare, că au loc tot din patru în patru ani, că sunt întreceri între sportivi / candidaţi care trag să treacă peste ştachetă / prag electoral, că unii participanţi se dopează / plagiază şi că, în general, între cele două evenimente sunt deosebiri şi asemănări. Există multe alte sporturi la care clasa noastră politică ar putea obţine medalii:

* Sporturile de apă. Mulţi politicieni români se tem de apă – mai exact, să nu intre la ea, cum se tem şi de răcoare – dar apa a fost mereu soră cu alesul de la noi şi sursă de venituri, dacă ne amintim câte ştranduri olimpice săteşti s-au inaugurat, câte yachturi şi şalupe posedă aleşii şi cum se dau unii în bărci trase de jandarmi prin satele inundate. Ar fi ceva şanse de medalii dacă ar deveni sporturi nautice olimpice croazierele de lux.

* Sporturile de echipă, la grămadă. În politică, echipele se pot numi deseori, la fel de bine, "grupuri infracţionale organizate"; un partid nu este o echipă: în fiecare există tabere care se bat pentru putere. În principiu, e reconfortant să vezi cum se bat doi politicieni, pe ideea că măcar unul iese bătut; din nefericire, până la urmă se împacă, iar noi picăm victime colaterale. Să menţionăm şi faptul că mai toţi politicienii fac echipă cu dracul până trec puntea.

* Fotbalul. Nu mai scriem şi noi despre el, că deja sunt prea mulţi care o fac; doar amintim că e frate cu politicianul, cam ca românul cu acel codru folosit şi în zicala "fură ca-n codru". Salvarea de la retrogradare / promovarea unei echipe coincide deseori, scandalos de mult, cu alegerile locale. Aleşii noştri pot juca foarte bine în atac (la persoană) şi în apărare (de acuzaţii întemeiate), dar toţi se feresc să stea în poartă: le-au spus nişte foşti colegi că la Poarta Albă nu-i chiar atât de bine.

* Handbalul. Un sport parcă anume născocit pentru oamenii politici, specialişti în jocul cu mâna şi în mişcările specifice: mânării, mânăreli, manipulări, băgarea de mâini până la cot şi altele, îndrăgite de fostul viceprimar al Capitalei.

* Baschetul. Şi aici ar putea avea mare succes politicienii noştri, aceşti adevăraţi Michaeli Jordani ai repezitului şi săritului la coş. Pe de-o parte, ne referim la coşul zilnic al românului, la care ăştia se tot reped să-l facă din ce în ce mai mic, iar pe de alta, la coşul de gunoi al istoriei.

* Scrimă. Ar fi interesant să se organizeze partide de scrimă între oamenii politici, dar cu alte reguli decât cele olimpice. Ca duelurile alea, din filmele cu Cristopher Lambert / serialul cu Adrian Paul, "Highlander", în care nemuritorii tăiau capetele adversarilor pentru ca, în final, să rămână unul singur. Confruntări bărăbăteşti, cu paloş, sabie ninja sau lightsaber (cum aveau cavalerii Jedi din Războiul Stelelor), asta ar vrea să vadă electoratul!

* Ciclism. Nu prea merge: e nevoie de efort fizic, trebuie să dai din picioare ca să câştigi şi nu credem că bicicletele de concurs ar putea rezista la atâtea kilograme de burţi şi cefe groase – dimpotrivă, ar ceda primele, ca în zicală. Politicienii noştri ar putea câştiga o cursă ciclistă doar având în faţă coloană oficială cu girofar.

* Alte sporturi, la grămadă. La polo aleşii ar putea câştiga medalii, cu condiţia ca piscina să fie a unui hotel de lux dintr-o staţiune exotică, şederea fiind plătită de clienţi politici, oameni de afaceri cu statul, şi făcând parte din şpagă. Sporturile hipice ies din discuţie, că ai noştri nu se pricep la călărie, ci doar la cocălărie, şi nu sunt buni la echitaţie, ci doar la inechităţi. Curlingul e bun, însă nu-i sport olimpic de vară, ci se desfăşoară pe gheaţă, aşadar mai e de aşteptat.