Studiourile MosFilm de la Chişinău

România, iulie 2012: prin forţarea legii, principalele instituţii ale Statului trec fulgerător în subordinea oamenilor lui Victor Viorel Ponta. Pe fondul buimăcelii create se propune (şi se şi votează) declanşarea procedurii de suspendare a Preşedintelui Băsescu, singurul obstacol rămas în calea trecerii sub controlul absolut al corupţilor a instituţiilor esenţiale pentru drumul spre Vest al României. Se declanşează o luptă totală între cei care urmăreau cu orice preţ decapitarea instituţiei prezidenţiale şi, implicit, a Statului de drept, şi cei care îşi doresc menţinerea României pe cursul firesc al evoluţiei, UE şi NATO. După multă vărsăre de sânge binele învinge, ţara noastră rămâne pe direcţia sănătoasă, iar complotiştii, unul câte unul, încep să răspundă pentru abuzurile comise.

Republica Moldova, octombrie 2015: prin forţarea legii, fostul Premier Filat (liderul liberal-democraţilor, principalii pro-europeni din Moldova) este reţinut, fiind bănuit într-un dosar de corupţie. Urmează un vot comun în Parlament al ”democraţilor” lui Plahotniuc, socialiştilor lui Dodon şi comuniştilor lui Voronin prin care guvernul pro-european condus de liberal-democratul Streleţ este demis. Între timp, profitând de descumpănirea liberal-democraţilor, dar şi de sprijinul instituţiilor de drept generatoare de dosare penale şi care gravitează în jurul sistemului său, Plahotniuc începe o racolare febrilă de demnitari cu scopul de a deveni, chiar şi prin constrângere, prinicipala forţă parlamentară de la Chişinău. Până la controlul total al puterii mai rămâne un singur pas, desemnarea unui nou Premier.

”Democraţii” lansează o petardă, prima nominalizare – cea a miliţianului rău – fiind chiar cea a oligarhului Plahotniuc (lider în topul neîncrederii din partea populaţiei cu un scor zdrobitor de 90%). Firesc, Preşedintele Timofti se împotriveşte acestei nominalizări, rezultatul fiind ameninţarea sa cu suspendarea de către ”democraţii” lui Plahotniuc. Conform scenariului, Dodon (lacheul favorit al Moscovei) solicită imediat Curţii Constituţionale analizarea suspendării Preşedintelui Timofti pentru ”uzurparea puterii în Stat” (exact ca în România, în vara lui 2012), mai ales că voturile necesare eliminării Preşedintelui pot fi asigurate prin deja funcţionala alianţă ”democrato”-socialisto-comunistă. Dat fiind că Preşedintele nu pare impresionat de acest scenariu se trece la etapa a II-a, dosarele: după spusele mai multor analişti de la Chişinău, în încercarea de a-i forţa mâna Preşedintelui Timofti, pe masă îi sunt puse mai multe potenţiale dosare penale la adresa sa şi a membrilor familiei sale. 

Ambiţia patologică şi maladivă a lui Plahotniuc este bine cunoscută atât la Chişinău, cât şi în Cancelariile europene, şi de aceea este greu de crezut că acesta va renunţa la visele sale de putere absolută prin ungerea sa ca Premier. Însă dacă se va dori să se meargă pe principiul miliţianului bun, care să fie acceptat mai uşor de către societate, e foarte posibil ca în fruntea executivului de peste Prut să ne trezim cu un simplu executant al indicaţiilor oligarhilor, doar că mai frumos ambalat. Cu siguranţă, însă, că atât timp cât noul guvern de la Chişinău va fi funcţional doar cu ajutorul voturilor socialiştilor şi comuniştilor cu pravilă de la Putin, şi îl va avea în frunte fie pe Plahotniuc în persoană, fie pe o simplă marionetă coordonată de către gruparea oligarhică ce a pus în acest moment stăpânire pe Moldova, acest lucru va fi exact ceea ce este nevoie pentru a mai linişti puţin avântul europenilor în încercarea lor de a face ordine într-o ţară bântuită de corupţie. Şi, foarte important pentru noi, va însemna o influenţă sporită a Moscovei aici, la doar 150 de kilometri de Iaşi.

În România, în 2012, reacţia societăţii a fost una extraordinar de puternică, dat fiind că aspiraţiile europene ne intraseră deja în modul de viaţă de zi cu zi, ceea ce a zădărnicit planul decapitării Statului. Să nu uităm însă că în Moldova, cu toate eforturile României şi ale Uniunii Europene, pe de o parte, dar şi ale Rusiei, pe de cealaltă parte, de ani de zile sondajele sunt înţepenite atunci când lumea ar avea de ales între Uniunea Europeană şi ipotetica Uniune Vamală ”Rusia – Belarus – Kazahstan”, împărţind moldovenii în fix două jumătăţi egale, dar şi antagonice. Un optimist ar spune că situaţia încă e bună, dacă, după toate bâlbele guvernării pro-europene, încrederea oamenilor în valorile europene încă nu a scăzut. Pe de altă parte, pesimistul ar spune că, la 6 ani şi mai bine de la schimbarea regimului lui Voronin, mulţi dintre moldoveni trăiesc încă în nostalgia tătucului de la Kremlin.

Decizia este acum la Preşedintele Timofti: dacă acesta va avea puterea să reziste presiunilor cu iz moscovit la care este supus, atunci putem spera că în Moldova încă sunt şanse pentru mersul înainte, spre Vest. Dar dacă sistemul mafiot va reuşi să îşi impună marionetele la butoane, atunci, sincer, putem spune că am fost martori – cu ochii noştri – la creşterea şi descreşterea unei generaţii. 

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova