Tânără în comă după ce a vrut să-şi ia zilele cu medicamente

miercuri, 26 octombrie 2016, 17:14
1 MIN
 Tânără în comă după ce a vrut să-şi ia zilele cu medicamente

Două femei care au încercat să-şi facă rău înghiţind medicaţia pe care o aveau în casă au fost internate garda trecută în Clinica de Toxicologie de la Spitalul „Sfântul Spiridon“.

Pacientele au fost internate din cauza complicaţiilor pe care le dezvoltaseră în urma ingerării medicamentelor. Una dintre ele se află în stare gravă, în comă, fiind internată în ATI. Cealaltă bolnavă este stabilă şi a fost trimisă către un control psihologic.

„În ultima gardă, în UPU au fost preluate două intoxicaţii voluntare cu medicamente, o femeie de 56 de ani din Iaşi şi una de 25 de ani din Huşi. Pacienta din Huşi a fost adusă în comă şi a fost internată la Toxicologie. Pacienta din Iaşi a fost tratată în UPU şi a fost trimisă la Institutul Socola pentru consultaţie“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. În UPU, zilnic sunt preluaţi pacienţi intoxicaţi voluntar, în scop suicidar. 

Comentarii