Tare ca fularul, iute ca marfarul

Haideţi să ne distrăm, vreţi? Să vă spun o poveste adevărată despre cum rezolvă românii o problemă. Ce ziceţi? Eh, eu oricum v-o spun… Mamă ce o să mai râdeţi, o să vedeţi. Nu vă temeţi, n-o să vă simţiţi vizaţi pentru că, după cum am spus mai demult, noi, cei care citim articole din ziar, care vorbim rom-engleză, care ascultăm doar muzică "de calitate”, "rafinată”, care citim cărţi, avem bloguri, vloguri ş.a.m.d. nu suntem de fapt români, suntem un altfel de cetăţeni cu domiciliul în România. Avem rude mai mult sau mai puţin îndepărtate care sunt sau au fost români, dar noi, nu. Ăsta e adevărul, românii sunt pe cale de dispariţie, dar, paradoxal, tot ei sunt cei care rezolvă încă problemele din această ţară. Nu ştiu cum fac…

Aşadar, povestea mea începe şi se termină în traficul din Iaşi, un oraş din nord-estul României (îl găsiţi pe Google Maps) populat de mulţi români adevăraţi. Aici s-a implementat de curând un proiect foarte costisitor care cică a vrut să fluidizeze traficul, să ne facă să nu mai stăm la toate semafoarele pe noi, cetăţenii universali. Ţin minte că se vorbea atunci cu nişte cuvinte mari şi laudative despre faptul că o maşină va putea trece dintr-un capăt în celălalt al unei străzi lungi şi aglomerate, cum ar fi Păcurari, de exemplu, fără să oprească de două ori la semafor. Adică trebuia să existe o sincronizare atât de bine pusă la punct încât tu, şofer, nu mai aveai nicio grijă, puteai să pui maşina pe pilot automat, să meargă în linie dreaptă, să tragi un somn, să îţi faci unghiile la volan, orice. Totul urma să meargă ca uns. Eu, personal, chiar am fost entuziasmat. Am zis, mai frate, ce chestie deşteaptă, se vede că suntem în Europa. Va fi minunat! Şi chiţcăiam de fericire…

Şi s-au apucat băieţii de treabă. Au dat jos semafoarele vechi care erau încă bune, ce să zic, au montat altele pentru că, deh, erau incluse în bugetul proiectului. Presupun, apropo de asta, că semafoarele vechi sunt acum prin niscai sate izolate şi fac fericiţi cu adevărat nişte oameni care orbecăiau până atunci în întuneric. Au la ce citi şi ei, săracii, noaptea un ziar sau poveşti copiilor, că de regularizat traficul mă îndoiesc că o fac.

Aşa, şi după ce au montat românii semafoarele s-au apucat să le sincronizeze, frate. Şi le-au sincronizat de le-au spart, ce să zic, adică acum maşinile stau mai mult la fiecare semafor decât stăteau înainte. Sunt făcute parcă în ciuda şoferilor şi pietonilor. Dacă eşti singur cu maşina la 3 noaptea duminică prin Păcurari şi tot prinzi cel puţin 80% din toate semafoarele sincronizate de meseriaşul lui Peşte.

Iar ca pieton, e şi mai şi. Cred că cei din proiect au alocat o mare parte din buget pe instalarea unor camere ascunse pentru a filma zbuciumul pietonilor în încercarea eşuată de a traversa strada. Sunt sigur că undeva în biroul de management se află o înregistrare cu toţi pietonii care uitau să apese pe butoanele minune de la semaforul inteligent sincronizat sau apăsau prea târziu sau incorect şi apoi aşteptau ca fraierii să se facă verde şi nu se mai făcea. Ţeapa cea mai mare era că maşinile se opreau oricum, dar culoarea verde, ia-o de unde nu-i!… Probabil imaginile de pe cameră sunt de milioane cu românul care aşteaptă calm şi încrezător să se facă verde. Când vede că se opresc maşinile se pregăteşte să traverseze. Tot limbajul corpului ne spune că e pregătit să o facă, şi aşteaptă încordat cu privirea ţintă în faţă, în poziţia de start. Şi aşteaptă, şi iar aşteaptă şi tot aşa până ce maşinile pornesc din nou. Ei, şi aici e partea cea mai tare: faţa scurtcircuitată a pietonului când vede că a ratat ocazia, că a fost tras în ţeapă, înjurăturile lui printre dinţi, trântirea sacoşei de pământ, privirea în jur după ajutor, după o explicaţie, după cineva pe care să îl strângă de gât… Pentru faţa aia merită făcută o emisiune TV întreagă şi da, a meritat investiţia…

E haios, nu? Şi nu am terminat. Modernizarea traficului continuă. Făcând o paranteză, eu cred că acei aşa-zis specialişti care se ocupă cu studiul traficului sunt de fapt nişte copii. Eu aşa cred. Pentru că după felul în care este făcută treaba, nu arată deloc faptul că cineva a studiat problema temeinic ÎNAINTE de a instala vreun semn de circulaţie, de a trasa vreo bandă sau altceva. Asta cred eu, că sunt nişte copii care se joacă de-a traficul. Pentru că altfel, explicaţia ar fi aceea că respectivii sunt nişte adulţi proşti, dar eu nu cred asta pentru că România are oameni deştepţi…

Aşa, altă comedie stradală se desfăşoară zilnic sub ochii noştri tot în zona Păcurari, mai exact pe Canta unde, la intersecţia aşa-numită Moara de Foc, copiii aceia despre care vorbeam au făcut nişte jocuri hilare. Pe de o parte au ştrangulat o bandă din două pe sensul cel mai circulat al străzii, respectiv spre Gară, şi au transformat-o în bandă pentru stânga, iar pe cea dinainte, care asigura suficient virajul la stânga, au haşurat-o, adică au şters-o cu radiera. Ei, nu-i aşa că e o joacă de copii? Numai ei ar putea face aşa ceva. Pentru ei e distractiv.

Şi, nu e gata, tot acolo, banda rămasă pentru mers înainte, spre Gară cum spuneam, au făcut-o mică, mică de tot şi au marcat-o cu popeţi din aceia înfipţi în asfalt pentru a sili maşinile să nu depăşească linia. Cu alte cuvinte, tot noianul de trafic care intră în Iaşi pe Canta şi care vrea să ajungă spre Gară, spre inima oraşului, inclusiv camioane, e silit la intersecţia respectivă să se subţieze pe o bănduţă şi să lase două mari şi late pentru mers la stânga spre Copou, o invitaţie la plimbare, zic eu…

Şi tot la fel, pe aceeaşi stradă, mai înainte, la Gară, în dreptul fostului magazin Billa, o situaţie identică.

În sfârşit, am lăsat la urmă cireaşa de pe tort: două rânduri de semafoare unul după altul în aceeaşi intersecţie la distanţă de 30 de metri unul de celălalt. Da, asta e genial! Tot la Moara de Foc, pe Canta, de data asta pe sensul de ieşire din Iaşi, există, doamnelor şi domnilor, o grozăvie ca aceasta. Stai la primul rând, când se face verde înaintezi 30 de metri, mai stai o dată şi apoi îi dai bătăi până la următoarea trecere de pietoni (după cca 40 metri)… Şi abia pe urmă, cu puţin noroc, vei reuşi să scapi de acest oraş minunat organizat şi să pleci în lume!…

Briscan Zara este scriitor şi publicist