UMF trimite rezidenţi în Taiwan

joi, 12 septembrie 2013, 17:36
2 MIN
 UMF trimite rezidenţi în Taiwan

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi (UMF) va trimite anul acesta doctoranzi şi cercetători către National Defense Medical Cen­ter din Taiwan. În urma acordului de colaborare semnat la mijlocul lunii martie, conducerile celor două instituţii de învăţământ superior au analizat programele de masterat şi de doctorat şi acum au luat decizia de a oficializa programul de schimb inter-educaţional. În mod concret, doi rezidenţi şi doi doctoranzi vor pleca până la sfârşitul anului curent spre Taipei, în timp ce tot atâţia vor veni din capitala Taiwanului în Iaşi. Însă colaborarea începe de la nivelul studiilor de licenţă. „Vor pleca şi studenţi pentru diferite stagii practice, schimburi care sunt reciproce. Fiecare parte va susţine acomodarea, stagiile cilinice, tot ce ţine de şederea în localităţile respective, mai puţin transportul. Lucrăm la un program de cotutelă privind doctoranzii, care vor veni să facă cercetare în laboratoarele de la Iaşi şi invers. Aceştia vor face module care se vor realiza în unităţile medicale respective şi programe de cercetare în unităţi cu re­nume, atât în cercetarea fundamentală cât şi în cea aplicată“, a declarat Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi.

Doctoranzii vor putea colabora inclusiv în regim de cotutelă, având la dispoziţie în Taipei aparatură şi laboratoare moderne, finanţate anual de către „Consiliul Naţional Ştiinţific din Taiwan“ cu 10 milioane de do­lari. „Am venit la Iaşi pentru a extinde această colaborare şi pentru a refocaliza interesele comune pe care universitatea noastră şi UMF-ul din Iaşi le-au identificat. Nu vom colabora doar în domeniul schimbului de studenţi la medicină sau de doctoranzi, ci şi la nivelul cerce­tătorilor individuali care vor veni să lucreze pe proiecte separate“, a declarat Huey-Kang Syt­wu, preşedintele National Defen­se Medical Center din Taipei.

În vizita la Iaşi acesta a fost însoţit de profesorul Gwo-Jang Wu, prorectorul responsabil cu pro­bleme de cercetare-dezvoltare cât şi decanul Institutului de Me­dicină de la centrul din Taipei. Rezidenţii care vor merge în Taiwan la practică vor beneficia de aceleaşi condiţii salariale ca şi cetăţenii autohtoni, în timp ce în România, rezidenţii vor primi, în afara subvenţiei de la stat, sprijin financiar din partea National Defense Medical Center.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii