Un cuvânt perfect pentru „spânzurătoarea”: Din 2016 se va călători în spaţiu cu un… montgolfier

marți, 08 iulie 2014, 01:49
2 MIN
 Un cuvânt perfect pentru „spânzurătoarea”: Din 2016 se va călători în spaţiu cu un… montgolfier

Excursiile vor costa 75.000 de dolari, mult mai ieftin decât călătoriile promise de Virgin Galactic.

Un montgolfier spaţial pus la punct de compania World View este pe punctul de a-i permite "oricui" – sau aproape oricui – să călătorească în spaţiu din 2016, semnalează The Huffington Post. Noul tip de aparat este cel puţin atipic. Construit în 2011, acest sistem compus dintr-un uriaş balon de heliu ataşat unei capsule va putea transporta şase pasageri şi se va putea ridica la o altitudine de aproape 32 de kilometri, în stratosferă, în circa două ore. Această distanţă va fi mai mult decât suficientă pentru a admira rotunjimile Terrei.

Balonul se umple cu heliu pe măsură ce urcă până ce atinge altitudinea dorită, apoi se dezumflă pe măsură ce coboară, iar la circa 15 kilometri distanţă de sol, o pânză de parapantă uriaşă intră în acţiune pentru a garanta o aterizare lină. Acest montgolfier a efectuat cu succes, recent, primul său zbor de încercare, după ce a obţinut acordul Agenţiei federale americane a aviaţiei în octombrie 2013. Chiar dacă sistemul pus la punct de World View nu transporta decât o placă de 204 kilograme în locul capsulei prevăzute, acest prim zbor este de bun augur pentru proiectele companiei.

World View va trebui să concureze totuşi cu Virgin Galactic, companie de turism spaţial lansată în 2004 de Richard Branson, care tocmai a obţinut undă verde din partea Agenţiei federale americane a aviaţiei pentru a transporta turişti în spaţiu. Dacă aparatul "SpaceShipTwo" al lui Richard Branson şi-a găsit deja clienţii, printre care Justin Bieber şi Leonardo Di Caprio, montgolfierul companiei World View are un argument solid: preţul. În timp ce Virgin Galactic propune zboruri pentru 250.000 dolari, cele ale World View nu vor costa "decât" 75.000 dolari.

 

Comentarii