Vacanţă prelungită cu încă o zi pentru elevii din mediul rural

miercuri, 11 ianuarie 2017, 02:58
1 MIN
 Vacanţă prelungită cu încă o zi pentru elevii din mediul rural

De astăzi, elevii din Iaşi, Paşcani, Târgu Frumos şi Hârlău se întorc la ore. Copiii şi cadrele didactice din mediul rural din judeţ se vor mai bucura însă de cel puţin încă o zi de vacanţă. Această hotărâre a fost luată în urma unei şedinţe a Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi care a avut loc marţi di­mineaţă, după consultarea cu directorii de şcoli din judeţ. 

Oficiali din mai multe co­mune din judeţ, împreună cu directorii de şcoli, oricum hotă­râseră să nu cheme nici astăzi copiii la ore. Chiar dacă drumurile sunt deszăpezite, în unele localităţi, microbuzul nu ajunge la toţi elevii, iar o parte dintre cei mici scurtează drumul pe câmp. Astfel, ar fi fost prea dificil pentru aceştia să înfrunte frigul sau nămeţii.

Un exemplu concret este cazul elevilor din Alexeni, comuna Ţibana, unde elevii care vin la Liceul Tehnologic veneau pe jos aproximativ patru kilometri prin câmp, iar acum, pentru că nu se mai poate scurta drumul, ar trebui să vină pe calea de acces deszăpezită, mai lungă cu aproape trei kilometri. Şcolile din Gârbeşti, Domniţa şi Ţibana hotărâseră deja să nu facă cursurile de miercuri.

Comentarii