Veste bună! Vin bani pentru profesorii cărora nu li s-au plătit diferenţele salariale

vineri, 08 aprilie 2016, 01:59
2 MIN
 Veste bună! Vin bani pentru profesorii cărora nu li s-au plătit diferenţele salariale

În cursul zilei de miercuri, Ca­mera Deputaţilor a adoptat legea prin care cadrele didactice cărora nu li s-au acordat diferenţele salariale aferente perioadei octombrie 2008 – mai 2011 li se vor plăti aceste drepturi chiar în lipsa unor hotărâri judecătoreşti. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul celor ale căror hotărâri au fost respinse de către instanţă.

„Atragem atenţia asupra faptului că aceste diferenţe re­prezintă majorările prevăzute de Legea 221/2008 şi nu au legătură cu tăierile salariale din 2010 aşa cum eronat se prezintă în anumite surse mass-media. Sumele de bani vor fi achitate eşalonat pe o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a legii. Vor beneficia de aceste dispoziţii inclusiv cadrele didactice pensionate, îndreptăţite să primească diferenţele pe perioada menţionată, în cazul lor, plata se va face într-o singură tranşă. Pentru cei care se vor pensiona după intrarea în vigoare a prezentei legi, plata se va face eşalonat, sub condiţia ca aceasta să fie finalizată până la momentul pensionării“, a declarat Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP)

La nivelul judeţului Iaşi, majoritatea membrilor de sindicat USLIP au obţinut hotărâri judecă­toreşti pentru perioada 2 decembrie 2008-12 mai 2011.

„În acest sens, şi având în vedere noul cadru legal, avem rugămintea ca secretariatele uni­tăţilor şcolare să procedeze la recalcularea pentru întreg personalul didactic şi didactic auxiliar, fără excepţie, şi a diferenţelor aferente lunilor octombrie – noiembrie 2008“, a mai precizat preşedintele USLIP.

Comentarii