VIDEO: A fost inventat sistemul de ”aer condiţionat” care nu foloseşte electricitate. Află unde

joi, 16 iunie 2016, 11:53
2 MIN
 VIDEO: A fost inventat sistemul de ”aer condiţionat” care nu foloseşte electricitate. Află unde

Soluţia este extrem de eficientă, atât din punct de vedere al costurilor, dar şi al faptului că este prietenoasă cu mediul înconjurător.

În Bangladesh, peste 70% din populaţie trăieşte în locuinţe provizorii, datorită ameninţărilor continue ale inundaţiilor. Cea mai mare parte a barăcilor nu sunt conectate la o reţea de electricitate, astfel că pe timpul verii, când temperaturile ating valori foarte mari, şansele de a te răcori într-o astfel de casă sunt aproape nule. 

Cu toate acestea, două companii locale au demarat proiectul ,,Eco-Cooler", prin care încearcă să le ofere locuitorilor din Bangladesh şansa la o viaţă normală, fără a fi nevoiţi cheltuiască sume impresionante de bani. Metoda propusă de specialiştii agenţiei de publicitate Grey Dhaka şi Grameen Intel Social Business Ltd. implică folosirea unor sticle de plastic, cu ajutorul cărora nivelul de temperatură din interiorul caselor poate fi redus fără aport de electricitate. 

Sistemul este realizat prin tăierea în două bucăţi a unor sticle de plastic şi montarea acestora pe un panou. Planşa poate fi apoi montată în rama unui geam, pentru ca, atunci când bate vântul, aerul să intre cu mai mare putere în interiorul locuinţei. Inventatorii spun că, folosind Eco-Cooler, temperatura din casă poate scădea chiar şi cu 5 grade Celsius.

Dispozitivul este extrem de util, nu numai prin prisma faptului că nu este alimentat cu energie electrică, ci şi pentru că oferă o alternativă pentru utilizarea sticlelor de plastic folosite. Sistemul este utilizat deja în peste 25000 de locuinţe din zonele Nilphamari, Daulatdia, Paturia, Modonhati şi Khaleya.

Descopera.ro

 

Comentarii