Happy birthday to you!

Wuhan, oraşul interzis

miercuri, 27 septembrie 2017, 01:43
5 MIN
 Wuhan, oraşul interzis
 
România nu mai are reprezentante în marele turneu de categoria Premier 5. Simona Halep, care mâine împlineşte 26 de ani, a pierdut categoric în faţa Dariei Kasatkina, Sorana Cîrstea a ieşit şi ea, iar fetele de la dublu au abandonat. O singură veste bună: Marius Copil merge mai departe la Shenzhen

 Simona Halep a dezamăgit total la debutul ei în circuitul asiatic. În manşa secundă a turneului de la Wuhan, de categorie Premier, Halp a pierdut categoric, scor 2-6, 1-6 în faţa rusoaicei Daria Kasatkina (31 WTA), pe care o învinsese până acum în ambele partide susţinute. La prima sa apariţie după US Open, unde a pierdut în manşa I, jucătoarea română a încercat să conducă meciul, să fie agresivă şi să deschidă terenul cu unghiuri largi. Însă fără susţinerea serviciului – nu a reuşit niciun game pe serviciu în turul I (!), fără precizie şi cu soluţii nepotrivite din poziţii favorabile, Halep a fost o pradă uşoară pentru adversara ei de 20 de ani. Kasatkina a arătat o defensivă greu de pătruns, o mobilitate ridicată şi a contraatacat cu lovituri plasate bine către liniile terenului. Halep a devenit tot mai nervoasă pe măsură ce nu îi ieşea jocul şi a abandonat repede lupta. În ciuda indicaţiilor lui Andrei Pavel, care a asistat-o pe Simona, românca pierde pentru a treia oară de la prima apariţie într-un turneu în acest an. Halep a început cu un break partida, apoi a pierdut cinci jocuri la rând, înainte de a mai câştiga o dată pe serviciul adversarei. Kasatkina a trecut primul set pe tabelă, cu 6-2, după 41 de minute de joc. În setul secund, la 0-1 şi 15-30, Halep a reuşit trei puncte consecutive şi şi-a fructificat singura dată serviciul, în acest meci. De altfel procentajul la serviciu a fost jalnic: 53 % la primul şi doar 11 la al doilea. Cu încă şase game-uri luate la rând, rusoaica a pus capăt întâlnirii, într-o oră şi 12 minute de joc, iar Simona îşi poate sărbători liniştită, astăzi, aniversarea a 26 de ani. "Nu am mai jucat de vreo lună. Este greu să revii şi să joci meciuri. Este greu să intri în ritm în câteva game-uri. Poate a fost o greşeală că nu am jucat, dar aveam nevoie de odihnă după US Open. Cred că Daria a jucat foarte bine şi i-a ieşit totul. Dar nu a fost cea mai bună zi a mea. Este greu, dar iau lucrurile aşa cum sunt. Nu este nicio dramă. Dar cu siguranţă voi discuta despre acest meci şi voi învăţa multe din el", a declarat Halep. Daria Kasatkina crede că meciul cu românca a fost mult mai greu decât o arată scorul: "Mereu este greu să joci contra Simonei. Meciul a fost mai greu decât o arată scorul, eu am jucat bine. M-am şi pregătit bine pentru acest meci. Vreau doar să joc cel mai bun tenis, să mă concentrez la fiecare punct pentru că nu vreau să spun că îmi doresc ceva şi aşa ceva nu se va întâmpla", a afirmat Kasatkina.

Înainte de Simona, Sorana Cîrstea a pierdut şi ea rapid, în 57 de minute, meciul cu chinezoaica Wang Qiang (55), scor 3-6, 3-6. Wang o mai învinsese pe Sorana anul acesta, cu 6-4, 6-2, în turul al doilea la Roma. Sorana a condus cu 1-0 în ambele seturi, dar apoi asiatica a făcut legea pe teren, conducând cu 4-1 în primul set şi cu 5-1 în cel de-al doilea. Cîrstea a câştigat primul ghem al confruntării, dar apoi le-a pierdut pe următoarele patru, s-a apropiat la 3-5, dar Wang a încheiat primul set cu 6-3.

* De fapt, România a ieşit de tot din turneul de la Wuhan. La simplu, Monica Niculescu a pierdut luni în faţa olandezei Kiki Bertens. Ieri, Monica a acuzat o accidentare la cotul drept şi s-a retras de la dublu, probă în care făcea echipă cu Simona Halep. Şi Sorana Cîrstea s-a retras de la dublu: ea juca împreună cu letona Jelena Ostapenko şi trebuia să întâlnească cuplul Halep / Niculescu. Iar Raluca Olaru a fost eliminată încă de duminică.  În locul perechii Halep / Niculescu a fost înscrisă pe tablou echipa germană Mona Barthel / Carina Witthöft.
* O altă surpriză din turul II de la Wuhan a fost eliminarea danezei Caroline Wozniacki (6 WTA) de către jucătoarea din Grecia, Maria Sakkari (80 WTA) în 94 de minute. Wozniacki câştigase duminică Pan Pacific Open de la Tokyo. În optimile de finală, Sakkari va juca împotriva rusoaicei Elena Vesnina care a dispus cu 6-2, 6-4 de belgianca Elise Mertens. Alte rezultate din turul II: Magda Linette (Polonia) – Katerina Siniakova (Cehia) 6-1, 6-2; Monica Puig (Porto Rico) – Peng Shuai (China) 4-6, 6-3, 6-4; Karolina Pliskova (Cehia) – Zhang Shuai  (China) 6-4, 3-6, 6-4; Agnieszka Radwanska (Polonia) – Julia Goerges (Germania) 7-5, 7-5; Alizé Cornet (Franţa) – Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6-3, 6-3
Caroline Garcia (Franţa) – Christina McHale (SUA) 6-1, 6-1; Ekaterina Makarova (Rusia) – Lauren Davis (SUA) 6-2, 6-4; Dominika Cibulkova (Slovacia) – Jill Teichmann (Elveţia) 6-2, 6-2; Varvara Lepchenko (SUA) – Kiki Bertens (Olanda) 6-4, 6-4; Jelena Ostapenko (Letonia) – Barbora Strycova (Slovacia) 2-6, 7-5, 6-3; Garbiñe Muguruza (Spania) – Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-4, 6-4.
 

* Singura veste bună pentru tenisul românesc din ziua de ieri a venit de la turneul ATP de 250 de puncte de la Shenzhen.  Marius Copil (83 ATP) a câştigat cu 6-4, 3-6, 6-3 în faţa tunisianului Malek Jaziri (80) şi s-a calificat în turul II, în care îl va întâlni pe elveţianul de origine finlandeză Henri Laaksonen (107 ATP) care a dispus, surprinzător, cu 6-3, 6-0, de portughezul Joao Sousa (56).

 

Locul II la lungime

Partida pe care chinezoaica Shuai Peng, locul 24 WTA, a câştigat-o, luni, cu scorul de 7-6, 6-7, 7-6 în faţa sportivei cehe Petra Kvitova, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 11, în turul I al Wuhan Open, a fost a doua cea mai lungă din acest sezon, durând trei ore şi 34 de minute.  Petra Kvitova era deţinătoarea trofeului la competiţia chineză de categorie Premier 5. Recordul din acest an, trei ore şi 36 de minute, a fost înregistrat de meciul Svetlana Kuzneţova – Jelena Jankovici, scor 6-4, 5-7, 9-7, din turul al treilea al Australian Open. Pe locul al treilea în ierarhia celor mai lungi partide feminine din 2017 se află întâlnirea Serlby Rogers – Daria Gavrilova, scor 7-6, 4-6, 7-6, din turul al doilea al US Open, care a durat trei ore şi 33 de minute. 

Comentarii