De Business

Punem punctul pe știi

Dupa un an de la privatizare, investitorii s-au ales doar cu promisiuni

marți, 05 august 2003, 23:00
3 MIN
 Dupa un an de la privatizare, investitorii s-au ales doar cu promisiuni

Pentru ca sa se poata descotorisi de firmele inglodate in datorii, statul a promis investitorilor tot felul de facilitati. Pentru a deveni atractive la privatizare, acestea urmau ca dupa vinzare sa fie curatate de datorii.
Facilitatile promise s-au dovedit a fi insa doar vorbe in vint. Multe din ele nu au fost acodate nici macar dupa un an de la privatizare, iar altele se acorda preferential. Unii investitori au ajuns chiar sa ameninte cu retrocedarea societatilor catre stat in cazul in care nu vor beneficia de inlesnirile negociate in momentul priivatizarii.
„Sa plateasca statul angajatii”
„Nectar” Pascani a fost privatizata in luna iulie a anului trecut. Pina acum a beneficiat de scutirea taxelor catre fisc, in urma cu doua luni, si de cele de la fondul de pensii, in urma cu aproximativ doua saptamini. De la celelalte fonduri patronul fabricii de zahar din Pascani inca nu a primit nici un raspuns. Aceasta in conditiile in care toate scutirile trebuiau acordate imediat dupa semnarea contractului de privatizare. „Problema este ca pentru a beneficia de aceste scutiri trebuie sa dau la stat in jur de 200.000 de dolari in citeva saptamini, in conditiile in care conventia la semnarea contractului de vinzare a fost ca eu sa achitat acesti bani in termen de un an de la primirea facilitatilor de la toate fondurile (n.r.-fisc, pensii, somaj si sanatate) si nu numai de la unele dintre ele”, ne-a declarat Dan Andreescu, directorul „Nectar” Pascani. Directorul fabrici pascanene spune insa ca, in cazul in care nu va beneficia de facilitatile promise, va renunta la „Nectar”. „In plus, nu s-a luat nici o decizie cu stergerea datoriilor la marii furnizori, cum a fost conventia. Eu nu le dau nici un ban, renunt la fabrica si sa plateasca statul angajatii”, ameninta Andreescu. Numai la fisc datoriile totale ale fabricii iesene de zahar se ridicau la 28 de miliarde de lei.
A dat Fiscul scutiri, nu si Ministerul Muncii
Nu este unicul caz din Iasi cind statul nu s-a tinut de promisiune si a taiat numai o parte din restante. „Am beneficiat de prevederile legii 137 (n.r.-privind accelerarea privatizarii), dar numai partial. Astfel, am fost scutiti de unele debite doar de catre Ministerul de Finante, respectiv 40 de miliarde de lei, dar nu in termenul prevazut de lege. Ar trebui sa beneficiez de scutiri si din partea Ministerului Muncii”, a aratat Dan Bliuc, director general la Nicolina SA. Datoriile totale la fisc ale firmei „Nicolina” se situau in momentul privatizarii la aproximativ 66 de miliarde de lei.
„Nu am primit nici un raspuns”
Daca in cazul societatilor „Nectar” si „Nicolina” s-au acordat macar o parte scutiri, „Moldoforest”, o alta firma privatizata anul trecut, nu a beneficiat de nici un fel de facilitate fiscala. „Am intocmit dosarul pentru aceasta societate din urma cu trei-patru luni, dar nu am primit pina acum nici un fel de raspuns”, a aratat Maricel Popa, proprietarul grupului de firme „Omega-Tehnoton”, care a preluat anul trecut „Moldoforest”. In momentul privatizarii, societatea avea datorii totale de peste 58 de miliarde de lei.
Chiar daca societatile privatizate sint scutite de datorii, acestea nu sint sterse definitiv din conturile lor. „In cazul privatizarii, penalizarile si majorarile sint inghetate, dar datoriile ramin evidentiate in contul societatilor privatizate pina in momentul in care acestea se achita de toate obligatiile contractuale”, a explicat Mihai Mustata, directorul Autoritatii de Privatizare, sucursala Iasi.
Daca contractul este o reusita, atunci sumele pentru care s-au acordat facilitati sint sterse definitiv din dreptul societatilor respective. (Dan CONSTANTIN)

Comentarii