De Business

Punem punctul pe știi

Patronii ieseni pot sa-si dea OK-ul pe internet

joi, 24 iulie 2003, 23:00
2 MIN
 Patronii ieseni pot sa-si dea OK-ul pe internet

Oamenii de afaceri ieseni nu vor mai fi nevoiti sa se deplaseze in strainatate pentru a semna contractele comerciale incheiate cu partenerii din afara tarii. Contra unei sume de aproape 140 de euro acestia vor putea autentifica un act stind comod in scaunul de la birou, in fata calculatorului, cu un singur click de mouse.
Acest lucru a devenit posibil odata cu aparitia semnaturii electronice. Firma „Daf Servcom” va comercializa astfel de semnaturi pe piata ieseana.
Societatea, dealer autorizat in judetul Iasi a firmei „E-Sign” Romania, nu vinde o semnatura in sensul clasic al cuvintului, ci un certificat digital care poate fi folosit pentru autentificarea unui act comercial sau de orice alt tip in momentul efectuarii unei tranzactii pe internet. Documentele semnate in acest mod pot fi folosite ca proba in justitie, in cazul in care apar litigii intre partile care l-au incheiat. De exemplu, daca un om de afaceri roman cumpara televizoare de la un afacerist elvetian pe baza unui document autentificat electronic si nu se achita de obligatiile contractuale, atunci romanul este pasibil la o pedeapsa conforma cu legile comerciale in vigoare.
Semnatura electronica este formata din citeva coduri de criptare (codificare), care sint stocate pe o cartela electronica cu memorie, denumita smart card sau pe un dispozitiv, denumit „token” dotat cu un microcip, care se aseamana cu o cheie auto.
In momentul in care se doreste semnarea unui document, se introduce smart cardul sau tokenul intr-un dispozitiv special, denumit cititor. Teoretic, codul de criptare nu poate fi „spart“, astfel incit altcineva sa se poate folosi de semnatura respectiva.
Costul eliberarii unei semnaturi electronice, valabila un an, este de 40 de euro. Costurile scad progresiv, astfel incit in al treilea an ajung la 15 euro. Cititorul are un pret variabil, in functie de marca si societatea producatoare, fiind situat intre 20 si 2.000 de euro. Pretul mediu ajunge insa in jur de 80-100 de euro. In concluzie, pentru primul an costul semnaturii electronice ajunge la aproximativ 120-140 de euro.
Firma „E-Sign”, singura autorizata sa vinda semnaturi electronice pe teritoriul tarii, a fost infiintata anul trecut si colaboreaza la acest proiect cu societatea greceasca ADACOM, care ofera solutii de securitate pentru internet. Detalii suplimentarea despre modul de achizitie si utilizare a semnaturii electronice pot fi obtinute de pe site-ul www.e-sign.ro. (Dan CONSTANTIN)

Comentarii