De Business

Punem punctul pe știi

Piinea va fi stantata

miercuri, 10 martie 2004, 00:00
2 MIN
 Piinea va fi stantata

Producatorii de piine ar putea fi obligati sa stanteze fiecare piine
cu data la care a fost produsa si lotul din care face parte, conform proiectului de lege a piinii. Pina acum doar fabricile mari de piine isi marcau marfa. Statisticile arata ca o piine din trei este coapta „la negru”. Prin aceasta noua masura se urmareste eliminarea producatorilor de piine fara licenta si o mai buna informare a consumatorilor despre calitatea piiinii cumparate.
Patronatul Rompan a inminat Parlamentului noua lege a piinii. Prin aceasta se doreste eliminarea producatorilor de piine fara licenta si a celor ce inseala consumatorii prin vinzarea unor produse de panificatie cu gramaj inferior celui scris pe afis. „Aceasta lege trebuie sa puna capat evaziunii fiscale din panificatie. Pina acum multe brutarii produceau piine fara licenta sau vindeau o franzela de 350 de grame cind ea avea de fapt doar 250 de grame. Dorim ca toti consumatorii sa stie exact ce cumpara. De aceea piinile vor evea neaparat stantat numarul lotului din care fac parte”, ne-a declarat Aurel Popescu, presedintele „Rompan”.
Potrivit proiectului de lege, producatorii de piine trebuie sa respecte conditii mult mai stricte decit in prezent. Vor putea produce piine si alte produse de panificatie doar cei care vor avea licenta, nu vor folosi munca la negru, vor respecta toate conditiile impuse si, nu in ultimul rind, vor avea toate piinile stantate.
Se incearca astfel o revenire la vechile obiceiuri de dinainte de ’89, cind toti brutarii aveau stante pentru fiecare lot de piine si nici un produs de panificatie nu iesea din fabrica fara sa fie marcat. Dupa ’89 doar marii producatori de piine au mai pastrat obiceiul stantarii piinii.
Cei ce nu vor respecta toate aceste reguli vor primi amenzi usturatoare, ce se vor situa intre 70-120 milioane de lei.
De asemenea noua lege imputerniceste organele de control, cum ar fi Oficiul pentru Protectia Consumatorilor, sa scoata din circulatie produsele de panificatie considerate necorespunzatoare si chiar sa opreasca activitatea brutariilor prinse „cu mita-n sac”. (Cristina STOIAN)

Comentarii