De Business

Punem punctul pe știi

Siemens isi extinde activitatea in Iasi

marți, 27 februarie 2007, 19:12
1 MIN
 Siemens isi extinde activitatea in Iasi

Concernul Siemens intentioneaza sa isi extinda activitatea de la Iasi. Firma a solicitat inchirierea unui teren de aproximativ 1.400 mp in cadrul parcului tehnologic „Tehnopolis". „Am analizat solicitatea lor intr-o sedinta a Consiliului de Coordonare a parcului tehnologic si am aprobat-o. Pretul cu care se va inchiria terenul este de aproximativ 8 euro/mp. Vor sa construiasca acolo. Dupa finalizarea investitiei se vor angaja inca 300 de persoane", a declarat primarul Gheorghe Nichita.
El a mai spus ca s-a realizat si un bilant al activitatii de la „Tehnopolis". Astfel, Nichita sustine ca la un an si jumatate de la deschiderea parcului se indeplinesc toti indicatorii impusi de Comisia Europeana. „Noi trebuie ca in trei ani sa avem 400 de locuri de munca acolo. In prezent la «Tehnopolis» lucreaza 239 de persoane. O alta conditie viza integrarea tinerilor absolventi. In trei ani trebuie sa avem 300 de angajati tineri absolveti, iar acum, la un an si jumatate, avem 200 de astfel de angajati", a precizat Nichita. O alta conditie impusa de Comisia Europeana era ocuparea spatiului de la parc in proportie de 75% dupa trei ani de la infiintare. „Avem 92% din spatiu ocupat. «Tehnopolis» functioneaza bine", a afirmat Nichita.

Comentarii