Boala grea

Spitalul municipal din Viena are, la un numar de 2200 de paturi, 1800 de medici, plus inca alti 9000 de angajati, si un buget anual de 900 milioane de euro. Adica de 6 ori cit bugetul Iasului. In plina dezbatere despre sistemul sanitar autohton, provocata de ultimele cazuri dramatice de la Spitalul CFR din Bucuresti, astfel de cifre sint interesante. Pentru ca in tara avem, de regula, la un mare spital municipal, raportat la numarul de paturi, de doua ori mai putini medici si de aproape patru ori mai putini angajati din alte categorii, personal medical si administrativ. Si asta e situatia, privilegiata, din cele 6 centre universitare medicale. Prin alte parti sint capitale de judet in care exista doar 1-2 anestezisti in total. Daca situatia de mai sus va ingrijoreaza, trebuie sa va avertizam ca lucrurile nu au cum decit sa se inrautateasca in viitor. La ultimul tirg de angajari pentru medici in strainatate, agentiile de recrutare au inregistrat un numar record de peste 3000 de solicitari. Cei care vor sa plece in strainatate, de regula in tari din UE, precum Franta, Marea Britanie, Irlanda sau Germania, sint,in special, medici tineri, capabili si ambitiosi, care, in teorie, ar trebui sa asigure in urmatoarea decada schimbul de generatii. Din pacate, asa cum arata lucrurile, avem toate sansele ca nu peste mult timp sa intimpinam mari dificultati sa gasim, mai ales pentru unele specialitati, medici care sa se ocupe de noi si familiile noastre.

De ce s-a ajuns aici? In primul rind, pentru ca, la nivel de salarii, diferenta dintre cele din Romania si cele din alte parti e dezarmanta. Un chirurg care traieste zilnic intr-un stres inimaginabil cistiga, in medie, de 3-4 ori mai putin decit un judecator, de pilda. Iar argumentul ca un chirurg ia si alti bani de la pacienti, pe linga salariu, nu e neaparat relevant intr-o astfel de discutie. In plus, spitalele romanesti arata cum arata, iar atmosfera din mass media fata de doctori e, mai ales de citiva ani, una extrem de ostila si agresiva.

Ultimele drame umane din spatiul medical au trezit brusc interesul ziarelor si televiziunilor pentru starea sistemului de sanatate din Romania. Care e, fara indoiala, proasta: mizerie, conditii de sedere precare, o administratie ineficienta. Acum toata lumea vorbeste in cor despre subfinantare. Cu destul temei, daca e sa ne raportam la cifrele comparative amintite la inceputul articolului. Numai ca problema nu tine doar de bani. Daca, prin minune, s-ar aloca miine bani din belsug pentru sistemul de sanatate, e foarte putin probabil ca am asista la o inbunatatire dramatica a situatiei. La urma urmei, in ultimii 10 ani bugetul destinat sanatatii a crescut de 4 ori, in euro, fara sa vedem  schimbari substantiale in bine in toata aceasta perioada. La fel, putem numi orice ministru al sanatatii dorim, sansele sa obtinem rezultate spectaculoase sint extrem de palide.

Daca parasim obisnuitul registru demagogic in care se discuta de regula subiectul, trebuie sa acceptam ca exista niste limite financiare obiective, oricit de generos ar fi guvernul cu fondurile pentru sanatate. Nemaivorbind de faptul ca, desi toata lumea spune in cor cit de importanta e sanatatea, e putin probabil ca alte categorii de bugetari ar accepta sa faca chiar si sacrificii minore pentru alocari financiare suplimentare destinate acestui domeniu. La fel cum e nerealist sa credem ca, nu doar in viitorul apropiat, ci chiar pe termen mediu, vom putea plati medicii suficient de bine pentru a descuraja migratia acestora catre tari unde au salarii de citeva bune mii de euro pe luna. Unica alternativa rezonabila e sa gestionam mai bine resursele pe care le avem. Problema e ca, pentru asta, nu e suficient sa schimbam ministrul sau partidele aflate la un moment dat la putere. Nu vom obtine mare lucru. In continuare, numirile manageriale in fruntea spitatelor se vor face tot in maniera clientelara, in mare masura dupa bunul plac al celor citiva lideri politici importanti din fiecare judet. La fel, in timp ce prin sectii va fi o lipsa cronica de vata, spirt si alte lucruri elementare, pe de alta parte se vor risipi, de pilda, o multime de bani pe echipamente scumpe care ramin nedespachetate sau pe alte achizitii facute mai ales de dragul comisioanelor.

Si atunci, ce putem face? Sa reformam sistemul pare sa fie raspunsul natural. Usor de zis, greu de facut, pentru ca, asa cum se vede si in alte parti, de exemplu in educatie, obstacolele sint formidabile. Lipsa de abilitati tactice, nu rareori si lipsa de competenta de la virf, impreuna cu rezistenta tuturor celor din sistem – si e vorba de mii de oameni, cel putin, care isi vad atacate privilegiile – reprezinta o combinatie fatala, in fata careia sucomba orice bune intentii. Ceea ce uitam adesea e ca nici sistemul sanitar si nici cel din educatie, ca sa dam doar doua exemple, nu pot fi mai bune decit administratia publica in ansamblu. Care, la rindul ei, este fundamental influentata de sistemul de valori din societate. De gradul de onestitate si simtul de responsabilitate, de respectul pentru lucrul bine facut. De aceea, sa nu ne ascundem dupa deget, intotdeauna administratia publica din Suedia sau Olanda va arata altfel decit in Grecia sau la noi. E o realitate nu tocmai placuta, pe care nici o mie de show-uri mediatice, de regula excesiv de populiste si lipsite de profesionalism, nu o pot oculta.