Bohemian Rapsody

Jurnalul postului public de radio deschidea zilele trecute editia sa de prinz cu o stire senzationala. In plin scandal al "firului rosu", cel mai important eveniment era reprezentat de un raport al Comisiei Consiliului Europei pentru combaterea rasismului si intolerantei. Raportul nu facea nici o referire explicita la Romania.
De ce era atit de important acest raport, care-l detrona in ierarhia jurnalului pina si pe imperialul Adrian Nastase, cu interventia sa? Motivul ar putea fi acela ca, de aceasta data, Romania nu era trecuta printre cei rai, in timp ce Ungaria, alaturi de Bulgaria si Cehia, ca si Belgia sau Elvetia, era drastic amendata fata de atitudinea sa privitoare la tigani. Unii s-ar mai putea insa intreba cum se face ca tiganii romani ocupa de ani buni primele pagini ale ziarelor occidentale, la rubrica, cei rai, iar, cei unguri, par ca nici nu exista?
Faptul ca romanii sint un popor ales, cu un destin exceptional, predestinati sa salveze umanitatea nu mai este demult un obiect de controversa. Un bun roman este un erou tragic, caci nu-i este niciodata recunoscuta misiunea sa civilizatoare. El nu are individualitate, nu are fiziologie, nu aspira la nimic ce-ar putea sa fie luat drept bucurie egoista. Sensul vietii sale sint ceilalti. Romanul bun tresare de aceea ori de cite ori aceasta natura sacrificiala ii este refuzata.
O asemenea natura nu poate fura dintr-un magazin american. La mijloc este evident o inscenare. In cazul tiganilor care de ani buni compromit imaginea Romaniei in Occident, apartenenta lor la romanitatea sacrala este cu totul de neacceptat. Orice apropiere apare drept rusinoasa si rau intentionata. Este adevarat, tiganii provin din Romania, au pasaport (cind au) cu sigla republicii noastre, insa ei nu pot fi atasati in vreun fel natiunii mioritice.
Acest tip de reprezentare nu este specific doar romanilor. Fiecare popor, care sufera de sindromul natiunii sarace, lipsite de o mare istorie, are o sensibilitate particulara fata de orice ar putea sa-i puna in discutie onorabilitatea colectiva. Potrivit acestei logici, noi nu mai sintem indivizi responsabili direct si singulari pentru gesturile noastre, ci exponenti ai unor comunitati matriciale. Aceasta genealogie ne dicteaza comportamentele cotidiene si este responsabila de erorile noastre. La rindul nostru, sintem responsabili de toate erorile fiecaruia dintre congenerii nostri.
Trebuie sa admitem ca in gesturile noastre se strecoara inevitabil o componenta culturala, in sensul ca sintem dependenti de educatia pe care am primit-o si de mediul cultural in care ne-am format si traim. Este un fapt usor de constat ca generatiile active de astazi s-au format intr-o societate de penurie si intr-o cultura publica autoritara, bazata pe represiune si mai putin pe formarea deprinderilor de auto-cenzura. Tendinta de a ne insusi bunuri care nu ne apartin sau a ne comporta infractional in absenta unei supravegheri severe pot fi de aceea usor de explicat.
Dar, a face din acest tip de rationament o ideologie comuna ne obliga inevitabil sa ne consideram mereu fie handicapatii, fie victimele neintelese ale lumii. Daca vom gindi totul in termeni colectivisti, ca psiho-drame nationale, nu vom mai gasi pe nimeni responsabil penal de o infractiune sau alta.
Tiganii care au ajuns in Marea Britanie sint partial victimele sistemului nostru cultural si economic, si fata de ei avem o responsabilitate, dar ei nu sint minori cu totii si nici handicapati mintali. Trebuie sa ne intrebam de ce numai tiganii romani se apuca de cersit la Londra, dar in acelasi timp trebuie sa observam ca de fapt la mijloc nu este o ratiune culturala care-i mina in lupta, ci pur si simplu este vorba de crima organizata. Orice metropola bogata atrage aceasta fauna si nu este vina romanilor daca frontierele britanice sint usor penetrabile de imigranti clandestini sau ca londonezii se emotioneaza usor la vederea unor puradei care joaca in comedia orafanului mizerabil.
Dar pentru aceasta, primul lucru pe care ar trebui sa-l acceptam este evidenta ca acesti tigani sint inainte de toate romani si abia apoi tigani. Responsabilitatea noastra fata de acestia nu poate fi cu mult mai mare decit fata de un roman obisnuit, dar nici mai mica. Indiferent de inclinatia spre infractionalitate a tiganilor, a-i stigmatiza colectiv la infinit este o eroare la fel de mare ca si aceea de a ne culpabiliza automat fata de orice prostie ar face un roman, tigan sau nu, aiurea.
Se pare insa ca ne este mai usor sa jucam si noi, cetatenii majoritari, aceeasi comedie a deresponsabilizarii. Pe de o parte, tiganii din Romania ne apar ca niste corpuri straine, iar pe de alta ne incinta acest confort prevers al celui care se simte ostracizat de toata lumea. El nu mai are nimic de pierdut, prin urmare nimic de respectat. Poate fura si el la rindu-i. (Florea IONCIOAIA)