Bugetul supravietuirii la putere

Una dintre cele mai eficiente metode de punere in aplicare a masurilor populiste s-a dovedit a fi, in toti anii din 1990 incoace, cea prevazuta, mai mult sau mai putin la vedere, in buget. Inaintea alegerilor generale care au fost pina acum, bugetele facute de guvernele PDSR erau atit de generoase cu cheltuielile, incit anulau orice previziune facuta anterior, prin alimentarea inflatiei, in primul rind, si a deficitului comercial. Ultima lege a bugetului, cea pe 1999, votata saptamina trecuta in Parlament, pare sa fie facuta pe alte temeiuri decit cele anterioare. Sa fie oare actuala putere atit de neatenta cu electoratul incit este dispusa sa se sacrifice de dragul austeritatii? Avem unele dubii.
In timpul dezbaterilor asupra Legii bugetului de stat pe 1999, mai multi parlamentari ai opozitiei acuzau faptul ca veniturile din privatizare nu sint incluse integral la capitolul «venituri». Din partea puterii se dadeau explicatii de genul "veniturile din privatizare nu sint sigure". Cu toate acestea, presedintele FPS, Radu Sirbu, a dat asigurari in mai multe rinduri ca sumele "deja certe" ce vor fi obtinute din privatizate in acest an in baza negocierilor curente vor fi de circa 9.000 de miliarde de lei. Acestea, spunea tot Sirbu, vor putea urca chiar pina la un nivel de 15.000 de miliarde de lei. Ei bine, in legea bugetului, la capitolul «venituri din privatizare» n-au fost trecute decit 3.000 de miliarde. Fireste, Radu Sirbu nu voia sa contrazica explicatiile din Parlament ale colegilor sai de partid, insa nevoia de a-si justifica activitatea in fata sefilor sai politici l-a facut sa treaca peste amanuntul cu explicatiile opozitiei, care oricum nu dadea semne ca va vota legea, dupa cum s-a si intimplat, boicotind-o. Mai pe scurt spus, este clar ca actualei puteri i-a ramas o rezerva potentiala de peste 6.000 de miliarde de lei, insa nu pare a fi clar pentru ce i-au ramas acesti bani.
Din capul locului trebuie spus ca actuala putere are nevoie ca de aer ca o parte consistenta a populatiei sa simta primele semne pozitive ale reformei economice inca de la sfirsitul acestui an. In conditiile unei austeritati accentuate, pe care o vom simti din plin in lunile urmatoare, actualele rezerve isi vor dovedi din plin eficacitatea in acest sens. Cele 6.000 de miliarde de lei inseamna fondul de salarii pentru circa o treime din bugetarii Romaniei. Cu alte cuvinte, salariile bugetarilor s-ar putea majora, la o adica, cu peste 30 de procente. Evident, nu va fi vorba chiar de 30%, insa majorari de salarii vor fi spre sfirsitul anului, tocmai pentru ca populatia sa simta ca n-a votat degeaba actuala putere.
Iata, asadar, ca actuala putere nu se sfieste sa pedaleze pe aceleasi drumuri batatorite de antecesorii din PDSR. Este, ce-i drept, o mica diferenta. Daca partidul lui Ion Iliescu nu se sfia sa tipareasca masiv moneda in anii preelectorali, alimentind inflatia si sfidind orice tentativa spre stabilitate, actualii guvernanti vor lua masuri cu aceleasi efecte electorale, insa pe bani reali. Diferenta ar fi fost mai mare, chiar de aplaudat, daca masuri efective de reforma ar fi atras simpatia populatiei, nu vinzarea de intreprinderi care anul acesta sint, la anul nu vor mai fi. De altfel, probabil ca vor mai trece multi ani pina cind banii cu care guvernele amagesc electoratul vor proveni dintr-o economie sanatoasa. Pina atunci, multi dintre noi vor multumi in continuare miinii care va intinde cel mai mult din ceea ce a luat inainte. (Claudiu RAUS)
Bombardierele NATO au primit pe loc repaos
Simbata, membrii Grupului de Contact care incearca sa ajunga la o rezolvare a situatiei din Kosovo au anuntat o prelungire pina marti la orele 15.00 a termenului limita pina la care delegatiile sirba si albaneza trebuie sa ajunga la un acord de pace. Adica, mai pe romaneste, la negocierile care se duc la Rambouillet pentru rezolvarea crizei din Kosovo a triumfat, cel putin deocamdata, bunul simt. Chiar daca declaratiile au fost oarecum pesimiste, in sensul ca exista serioase dubii ca pina la expirarea ultimatumului se va ajunge la un acord, macar este clar ca solutia interventiei militare a fost aminata pina cind, intr-adevar, nu va mai exista nici o alta solutie. Iar din punct de vedere politic, lucrurile par sa sa indrepte pe calea cea buna. Insusi presedintele Serbiei, Milan Milutinovici a declarat optimist simbata, la Paris, ca "pentru aspectul politic al acordului de pace mai sint necesare inca trei zile", chiar daca nu a omis sa precizeze ca "pentru acordul militar avem inca mult, mult timp. Este o problema foarte importanta pe care trebuie sa incercam cu adevarat sa o rezolvam."
De fapt, tocmai aspectul militar este cel care creeaza cele mai multe probleme si este cel care a generat pericolul interventiei militare in zona. Sirbii refuza (intre noi ramiie vorba, pe deplin justificat) sa primeasca armate straine pe teritoriul lor, mai ales ca este vorba despre Kosovo, considerat, pe buna dreptate din punct de vedere istoric, ca fiind leaganul natiunii sirbe. Un diplomat iugoslav sublinia chiar zilele acestea ca, pentru sirbi, acest teritoriu este echivalent cu Ierusalimul pentru evrei, crestini si musulmani, ori cu catedrala Notre Dame pentru francezi. Sau, putem noi completa, cu Alba Iulia pentru romani. Ori, mai ales in conditiile unui nationalism exacerbat dupa atitia ani de razboi civil, este greu de crezut ca ideea primirii unei armate straine in Kosovo poate fi acceptata de catre sirbi cu bratele deschise.
Cam asa ar sta lucrurile, daca in conflict ar exista numai iugoslavii. Situatia este insa putin mai complicata. O fi Milosevici un Saddam al Europei, dupa cum il considera unii, dar, sa fim seriosi, in cazul de fata el nu este singurul vinovat. Nici albanezii din Kosovo nu sint niste ingeri si declara chiar, prin vocea unuia dintre negociatorii lor, Hashim Thaçi, ca ei "nu vor capitula la Rambouillet". De altfel, este foarte posibil ca tocmai pozitia lor intransigenta sa fi determinat prelungirea termenului limita. Ieri, ministrul britanic de Externe, Robin Cook, a declarat postului de radio BBC ca "le-am spus etnicilor albanezi ca, daca nu vor sa semneze acest plan, va fi extrem de dificil pentru NATO sa ia masuri impotriva Belgradului". Exact asta este marea problema a Grupului de Contact: daca macar sirbii au acceptat reglementarea constitutionala a unui Kosovo care sa se autoguverneze, albanezii refuza totul, in bloc. Si atunci de ce sa trimiti bombardierele peste Iugoslavia?
Sa nu uitam insa si un alt aspect: problema kurda. Cind in ambele cazuri ai de-a face cu rebeliunea unei minoritati asuprite de o majoritate, ar fi putin cam cinic sa-i mingii pe conducatorii de la Ankara pe cap, iar celor de la Belgrad sa le dai cu bombe peste cap. Astazi vom sti, probabil, ce s-a discutat ieri la reuniunea ministrilor de Externe ai UE, care s-a terminat aseara in Luxemburg. Tinind cont ca pe ordinea de zi figurau, umar la umar, pe linga Agenda 2000, problema kurzilor si criza din Kosovo, este greu de crezut ca o legatura intre aceste doua cazuri, atit de asemanatoare, nu va fi facuta. Probabil tocmai de aceea ministrul turc de Externe a avertizat simbata ca Europa nu trebuie sa ia nici o initiativa "la amenintarea" unor "teroristi" kurzi si ca "cea mai importanta contributie pe care Uniunea Europeana, Consiliul Europei si alte institutii o pot avea este sa-si indeplineasca responsabilitatile in lupta impotriva terorismului". Vi-l inchipuiti pe Saddamul de Milosevici facind o declaratie asemanatoare? (Marius CRISTIAN)