Cultul secretului in societatea romaneasca

Fostul senator PNL Eugen Vasiliu considera ca in Romania exista un adevarat cult al secretului. Dl. Vasiliu stie ce spune. Dupa ce, ani in sir, a incercat sa promoveze o lege care reglementeaza accesul la informatie, a constatat, impreuna cu noi toti, asa cum se astepta, de altfel, ca inaintea acesteia sa fie adoptata o lege a secretului de stat si de serviciu. Intregul spirit al acestui act legislativ si multe dintre formularile din textul legii sint cu totul anacronice, usor permeabile la abuzuri, destul de aproape de restrictiile severe existente in perioada regimului comunist. De altfel, nici nu e surprinzator, avind in vedere ca unul dintre initiatorii legii este un fost colonel de securitate, Stefan David. O foarte concreta expresie a impactului major pe care fosta politie secreta continua sa il aiba in societatea romaneasca. Din pacate, aceasta cultura a secretului e adinc implantata in memoria publica, asa ca multi nu vor fi, probabil, socati chiar de prevederile cele mai excesive ale legii. De aceea si majoritatea conducatorilor unor institutii finantate din bani publici sau de interes public, de la prefecturi la inspectoratele de politie sau la oficiile registrului comertului, trateaza informatiile de serviciu ca pe un bun personal. Mai mult, astfel de mentalitati sint dominante si in interiorul companiilor comerciale, inclusiv a celor private, asa ca lucruri care ar trebui cunoscute de majoritatea angajatilor ramin bine pazite prin birourile sefilor.
Legiferarea accesului liber la informatiile publice este unul dintre cele mai eficace mecanisme de protectie a democratiei si de lupta impotriva coruptiei. Americanii, spre exemplu, au o astfel de lege care restringe sever categoria de informatii considerate sensibile pentru securitatea nationala. In rest, orice cetatean are dreptul sa solicite acces la informatiile care nu intra intr-o astfel de clasificare. Foarte important, nu cel care solicita informatia trebuie sa-si justifice demersul, ci este exact invers – refuzul trebuie motivat foarte solid, pentru ca altfel, in procedura de urgenta, justitia intervine pentru a obliga institutia sa puna informatiile in cauza la dispozitia solicitantului.
Sigur ca oamenii au cu totul alte treburi decit sa scotoceasca permanent prin arhivele institutiilor publice, dupa cum, peste tot in lume, functionarii din administratia publica centrala sau locala nu sint extrem de bucurosi sa puna la dispozitia publicului astfel de informatii. Efectul principal e, insa, unul de natura psihologica. Presiunea unei legi de acest fel descurajeaza in buna masura coruptia din institutiile publice, oferind cetateanului obisnuit o importanta pirghie de actiune in relatia sa cu o birocratei de multe ori aroganta. Dar chestiunea e departe de a fi doar una de interes principial. Accesul la astfel de date si la relatii bine plasate a adus unora averi de milioane de dolari. Caiete de sarcini bine "redactate" pentru licitatii publice de amploare sau fel de fel de date tinute secrete au fost regula, mai degraba, decit exceptia in ultimii 11 ani.
Prin votarea legii secretului de stat si de serviciu s-a produs, de fapt, o inversiune periculoasa. In loc sa obligam mai intii institutiile publice sa ofere informatii si apoi sa statuam foarte exact care sint cele care pot atinge securitatea nationala, pentru a nu permite abuzuri de intrepretare care sa extinda gama acestora, s-a procedat exact invers. Foarte atenti cu protectia informatiilor de stat, nu avem, in schimb, deloc grija de cele care tin de unul dintre cele mai importante drepturi individuale. Asa ca nu exista inca o initiativa care sa reglementeze ceea ce trebuie cu adevarat protejat: informatiile private.
Batalia pentru transparenta e una care depaseste cadrul legii secretului de stat. Sanatatea economiei si eficienta guvernarii centrale si locale depind in mare masura de acest lucru. O societate tematoare si frustrata, dominata de cultul secretului, ramine fundamental vulnerabila in fata derapajelor autoritare.
(Alexandru LAZESCU )