IBM ceva

Anuntul ca reprezentantii unei importante companii americane urmeaza sa aterizeze in tirg pusese pe jar autoritatile locale. Prima intrebare, cine ii primeste. Domnul C., fost diplomat intr-o tara americana, se considera indreptatit sa dea primul mina cu yankeii. Domnul G. nici nu vrea sa auda, mai ales ca si-a cumparat in urma cu citiva ani un costum din Italia, special pentru conversatii cu investitori. Daca nu-l poarta acum, atunci cind? Se ajunge la un compromis. Vor merge amindoi la aeroport, domnul G. va da primul mina cu americanii, dar tot el va plati piinea si sarea. Mai are bani dintr-un imprumut. Inca o veste buna. Cind afla ca oaspetii vin din patria lui Bobby Ewing, fetele de la protocol refuza indirjit orice plata. Vor sa faca voluntariat.

La aeroport, altfel dusmani aprigi, domnii G. si C. isi dau coate si chicotesc complice. Figurile palide ale investitorilor, coborind impleticit pe scara avionului, ii amuza teribil. Dar americanii, tot americani. Isi revin repede si, dupa un scurt schimb de amabilitati, sint gata sa cutreiere celebrul centru universitar al carui nume inca le scapa. Pe drum, domnul G. le explica, cu ajutorul interpretului, ca padurea prin care trec nu va mai fi. "Grills, pools and … cum naiba se spune la telescaun". Ma rog, e cu fonduri europene. Ajunsi in "down town", domnul G. renunta mindru la traducator. "Buses from tulip country and trams from chocolate country. Oldies but goldies!".

La sediul celor doua institutii, discutii tehnice. Domnul G. lauda universitatile locale, explicindu-le oaspetilor ca in toate firmele din State lucreaza programatori care si-au terminat studiile aici. "Cheap handwork, very cheap", subliniaza unul dintre consilieri. Infrastructura va arata altfel in 2-3 ani pentru ca domnul G. a stiut sa faca proiecte si a atras sute de milioane de euro din bani europeni. "Miliarde chiar", intervine in discutie un alt consilier.

Distractii pentru angajati? Plimbari prin parc, citeva mall-uri si o tabela electronica deschisa vizitatorilor non-stop, mai putin vineri seara. Important e sa reziste pina la mijlocul lui octombrie, cind vin celebrele sarbatori ale orasului. Sport? "Doar din patru in patru ani. Traditie locala". Cum aude de sport, domnul C. ia foc. "Avem Filarmonica, Teatru National, Opera si o Uniune a Scriitorilor, despre care cu siguranta ati auzit". Unde anume ar putea fi amplasata investitia? Domnul G. vrea in oras. Tocmai a depus un proiect, fireste, pe fonduri europene, pentru patru sedii de birouri. E cam inghesuit? "Putem mari suprafata cu 10-15%. Negociem, nici o problema". Cum pe domnul C. aceste discutii il plictisesc, de nicaieri isi face aparitia un oarecare domn R. "Investitia trebuie facuta in afara urbei, dar nu prea departe. Stiu eu un loc la iesirea vestica din oras, pe partea stinga. Cunosc si un constructor bun pentru astfel de birouri".

Vizita prin tirg a americanilor n-a fost tocmai un succes. Dupa ce Palatul Culturii le-a luat ochii, acoperisul mai ales, yankeii le-au explicat politicos gazdelor ca trebuie sa se retraga la hotel. Cu promisiunea ca vor reveni cu un raspuns in doua saptamini.

Anuntul ca americanii au ales un alt oras, mai vestic, i-a enervat deopotriva pe domnii G. si C. Primul a dat vina pe seful Guvernului, care i-a trimis in mod discretionar pe investitori in zona sa natala. Domnul C. a dat vina pe domnul R., care ar fi avut ceva interese necurate cu americanii astia. Dar cum povestile moldovenesti se termina mereu cu happy-end, primul pas spre impacare l-a facut chiar hitrul domn C.: "Auzi, G., ‘ai bem ceva!".

Singurele fiinte neconsolate au ramas fetele de la protocol. In loc de mosia Bobby Ewing, vor trebui sa ia drumul, ca atitea altele inaintea lor, spre patria lui Corrado Cattani.