Logodnicul indragostit

Dupa dezvaluirile in cascada din ultimele saptamini, afacerea Costea pare sa fi intrat zilele acestea intr-o faza de acalmie. Magistratii francezi au plecat fara sa ne lamureasca pe deplin si fara sa ceara voie de la purtatorii nostri de opinie. Mai mult, PDSR si Ion Iliescu au trecut la atac, iar ApR pare decisa sa ingroape afacerea. Toti sint ca in culmea extazului ca judecatorii francezi n-au inchis pe nimeni, n-au trecut la tortura si perchezitii nocturne. Pentru ei afacerea este ca si clasata: sint din nou curati si vioi.
De altfel, dupa un prim moment de surpriza, opinia publica s-a simtit mai curind agasata de acest scandal. Multa lume este tentata sa puna sub semnul indoielii oportunitatea si valoarea de adevar ale dezvaluirilor care-i acuza pe unii lideri PDSR si ApR, forte aflate in plina ascensiune politica. Totul pare o miscare comandata, in ciuda faptului ca nu justitia romana este aceea care a deschis afacerea.
Acesta este, oarecum, sindromul logodnicului indragostit: el a facut deja alegerea si, chiar daca intimpina oprobiul oamenilor de bun simt din jur, ii vine prea greu sa mai dea inapoi.
Faptele de care este acuzat Ion Iliescu, alaturi de echipa sa, pot fi cu greu negate. Este vorba de un sir de infractiuni, dintre care unele sint foarte limpezi, precum acelea care privesc contrabanda cu afise electorale sau sponsorizarea electorala de catre persoane straine, iar altele pot sugera o imensa afacere de spalare de bani si extorcare de fonduri publice, in care sint implicate sute de mii de dolari.
Pentru admiratorii neconditionati ai PDSR, orice ar face acest partid este bun. Ei se identifica de o maniera totala cu Ion Iliescu si PDSR. Pentru ei, afacerea Costea nu exista. Se poate banui insa o categorie mai larga de persoane care nu cred o iota in acest partid sau in Ion Iliescu, dar nu aproba proiectul politic si economic al actualei puteri, in ce priveste mai cu seama privatizarea si deschiderea economica, restituirea proprietatilor confiscate de comunisti, restructurarea pe baze economice a intreprinderilor de stat etc. Pe ei nu-i intereseaza ce a facut sau ce face PDSR atit timp cit acest partid se declara contra masurilor luate de coalitia de la putere. Este o alianta de interes si una psihologica: Ion Iliescu le vorbeste intr-o limba care le este cunoscuta si care le confera un sentiment de securitate.
Evident, nimeni n-ar trebui sa se astepte la o prea rapida sanctiune politica din partea electoratului. Oamenii au motive intemeiate in rezerva lor fata de orice campanie de acest fel. Totusi, a nu reactiona in nici un fel la aceste dezvaluiri ar fi un prost semnal pentru clasa politica. Cetateanul nu-i spune prin aceasta politicianului ca daca face prostii il sanctioneaza, ci, dimpotriva, el ii sugereaza ca poate face orice, cu conditia de a jura contrariul si de a spune lucruri pe gustul sau.
Cei care spun ca scandalul contrabandei cu petrol este o simpla afacere electorala pot avea dreptate. Dar aceasta nu inseamna ca, daca un anume lucru este corect si adevarat, el devine incorect si neadevarat pentru ca este spus in campanie electorala. Pe de alta parte, chiar acesta este rolul, printre altele, al ciclicitatii electorale: de a concentra discursul politic, de a pune in lumina ceea ce pina atunci era mai putin important. Daca scandalul ar fi aparut acum un an, el ar fi murit, sub acuzele lui Ion Iliescu ca nu este decit o diversiune a actualei puteri pentru a ascunde cine stie ce lucru.
Al doilea argument, dupa care afacerea n-are legatura cu problemele oamenilor si ca este o simpla afacere politica, o banala disputa intre politicieni, este, probabil, si mai periculos. Este de bun simt ca, atunci cind dispar sute de milioane de dolari din fonduri publice, care contin deci banii din impozite si taxe platite de fiecare dintre noi, in favoarea unor persoane particulare, unele straine, aceasta priveste standardul de viata al fiecaruia dintre noi si nu este o simpla operatiune de furt din proprietatea cuiva: nu mai poate fi, deci, vorba de un principiu abstract. Banii acestia sint banii nostri directi, care puteau fi folositi in scopuri cu adevarat publice. Este greu de spus ca aceasta nu ne priveste. Ce-ar trebui sa ne priveasca atunci? Cum judecam un lider politic daca nu in raport cu grija cu care ne administreaza banii? Ce altceva sa-i cerem?
Daca ar fi vorba de un montaj al actualei puteri contra PDSR-ului triumfator, o simpla campanie de discreditare, ar trebui sa punem pe aceeasi balanta campania negativa a PDSR din 1996 cu aceea de astazi. Ne amintim ce anume se reprosa Conventiei Democratice: ca vrea sa-l aduca pe rege, ca va aduce mosierii etc. Nimic palpabil. Ar trebui sa salutam faptul ca macar de aceasta data ni se ofera posibilitatea de a judeca prestatia unui lider politic si a unui partid in raport cu date clare, indiscutabile.
In acelasi timp, ar trebui sa salutam acest fapt ca pe o garantie democratica in fata tendintelor oligarhice, inerente oricarei constructii democratice. Atunci cind fortele politice sint decise sa se denunte reciproc la tribunal, acest lucru nu poate fi decit salutar pentru o democratie. Faptul arata ca democratia este capabila de auto-control. Ceea ce face puterea actuala ar putea sa faca miine un PDSR mai curat. Campania electorala este doar ocazia acestui proces de supraveghere reciproca.
Datoria electoratului este de a nu ramine inert in fata acestor dezvaluiri. Intirzierea sanctiunii sale este funesta pentru buna functionare a unui stat democratic. (Florea IONCIOAIA)