Mirosul succesului

Experienta ultimilor ani arata ca, in mod nedrept, numirea unui sef in fruntea unei institutii de cultura e considerata un eveniment oarecum marginal, lipsit de miza si de notorietatea predarilor de stafeta din alte institutii publice. La cultura sefii sint selectati prin concurs la minister, fireste, dintre candidati agreati politic. Proiectul managerial se cere la instalare, dar prea putin conteaza daca-i indeplinit pe parcurs. Iar cine stie sa se aiba bine si cu unii si cu altii poate sta in functie si zece ani. Cum s-a intimplat, de exemplu, cu Ioan Holban, fostul director al Teatrului National, care a parazitat timp de zece ani una dintre institutiile de cultura cu cel mai mare potential de afirmare pentru Iasi.
Numirea lui Cristian Hadgi Culea in fruntea Nationalului este, de aceea, cu atit mai importanta, iar asteptarile in ce-l priveste e de presupus ca sint mari. Noul director a fost mandatat pentru a scoate teatrul din anonimatul deceniului Holban, despre care „Ziarul de Iasi” a relatat pe larg. Campania de presa a privit atunci nu persoana lui Ioan Holban, ci prestatia manageriala a unui sef de teatru national despre care tot mai multe voci spun ca a devenit locul unde nu se mai intimpla nimic. Nu punem la indoiala ca lipsa banilor si ingradirile legislative au avut rolul lor in acest esec, insa in acelasi cadru au functionat si alte institutii, cu o performanta mai buna decit a Iasului. Fara a intra in detalii ce depasesc acest demers editorial, voi aminti doar de emulatia artistica de la Teatrul National din Sibiu, devenit „cartierul general” al celebrului Silviu Purcarete, orasul insusi capatind din ce in ce mai multe atuuri pentru titlul atit de revendicat de Iasi, de capitala culturala.
Principalul avantaj al noului director Cristian Hadgi Culea, in comparatie cu alti fosti doritori ai sefiei teatrului, este notorietatea de care el a promis sa uzeze spre a aduce personalitati de calibru care sa monteze si sa joace pe scena ieseana. El a mai promis forme alternative unui teatru traditionalist, deloc conectat la miscarea teatrala contemporana. Unui teatru care joaca de ani buni cu sali goale a oferit varianta de a agata publicul in chiar mediul lui, cu spectacole in cartiere. Desi au nascut discutii – este aceasta menirea Teatrului National, de a juca pe strada sau in cartiere? -, propunerile lui Cristian Hadgi Culea sint bune atita timp cit promit sa scoata lucrurile din amorteala.
Va reusi, insa, noul director sa-si puna in practica ideile, sau sint doar platforme cu declaratii de vinturat la conferintele de presa, pentru ca dau bine – vorba sa – la „culturile si subculturile Iasului”? L-am intrebat pe domnul Hadgi Culea, in urma cu citeva zile, invitat in emisiunea „Suplimentul de cultura” de la Radio Iasi, care sint, in opinia sa, problemele cele mai importante ale Teatrului National din Iasi. A raspuns cu vocea tremurinda, dupa o pauza cam lunga. Nu a amintit nici de trupa prost structurata si care se complace de ani buni intr-un „dolce far niente”, nici de colaborarile mult prea firave cu regizori si actori din afara, nici de lipsa de promovare a spectacolelor, spunind doar atit: mirosul succesului – in sensul ca e ceea ce lipseste, se-ntelege. Raspunsul poetic ascunde, mai degraba, faptul ca noul director inca nu-si cunoaste curtea, nu prea stie incotro s-apuce. La doua luni de la instalare, pare sa-si fi gasit deja, in absenta salii de spectacole aflata in reparatii, o scuza potrivita pentru un esec de mandat. Cum sa faci teatru, daca n-ai unde sa joci? Colaborari cu personalitatile? Eu am vrut, dar in astfel de conditii nu-ti onoreaza nimeni proiectele. In strada? Pardon, nu e de demnitatea unui teatru national…