Obama, America si europenii

Orice schimbare de stafeta la Casa Alba devine, automat, un inevitabil eveniment mediatic global. Cea de miine are insa toate sansele sa depaseasca prin semnificatie simbolica tot ceea ce s-a intimplat in materie in ultimii 50 de ani. Alegerea primului presedinte de culoare al Statelor Unite e, fara indoiala, un eveniment istoric cu un mare impact psihologic, care a produs reverberatii masive si o mare de entuziasm la nivel mondial. In parte, reactia internationala a fost amplificata de uriasele resentimente acumulate aproape peste tot in lume fata de administratia Bush, care, uneori pe drept si de multe ori pe nedrept, a fost demonizata cu largul concurs al mass media americane si straine.

Insa acest urias capital de simpatie de care se bucura Barack Obama la debutul mandatului sau si acasa – in America, el are un nivel de incredere publica de peste 80 de procente -, si in strainatate nu e doar o binecuvintare, ci, in egala masura, si o mare povara. De fapt, o parte dintre sustinatorii sai ferventi din zona stinga incep deja sa aiba indoieli, uitindu-se la sirul de numiri de factura preponderent centrista din esalonul de virf al noii administratii. De aici se pot trage cel putin doua prime concluzii: 1. presedintele Obama e constient ca una e guvernarea si cu totul altceva retorica de campanie; 2. asteptarile celor care presupun ca in urmatoarea perioada vor avea loc schimbari majore in politica externa si de securitate a Statelor Unite ar putea fi destul de repede infirmate. Tonul declaratiilor de la Washington va fi cu siguranta diferit, mai putin abraziv si mai conciliant, dar substanta politicilor promovate nu se va modifica, probabil, in mod substantial.

Este si motivul pentru care, desi declaratiile publice vibreaza de entuziasm – intr-o scrisoare trimisa noului presedinte la inceputul lunii decembrie 2008, ministrul de externe de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, vorbea entuziast de o "noua dimensiune a colaborarii trans-atlantice" si o viziune in care Statele Unite si Europa vor sta "umar linga umar" -, in culise, oficialii europeni se arata mult mai rezervati in asteptarile lor. Asa ca, inainte chiar ca noul presedinte sa intre in Biroul Oval, un curent de opinie in crestere pe vechiul continent acrediteaza ideea ca lumea in general si Europa in particular vor ajunge sa fie in curind dezamagite de dl. Obama. Un fenomen, pina la urma, deloc surprinzator, pentru ca europenii par sa considere ca toate problemele aparute in relatiile trans-atlantice se datoreaza aproape exclusiv americanilor. Cu un presedinte atit de nepopular ca George Bush, era de altfel extrem de comod sa pasezi responsabilitatea catre Washington ori de cite ori apareau divergente intre cele doua parti. Dupa cum observa "Financial Times", pentru a fi cu adevarat pe placul europenilor, America sub conducerea lui Barack Obama ar trebui sa faca trei lucruri: sa inceteze sa-si impuna vointa in lume, sa uzeze de influenta si resursele de care dispune pentru a rezolva nenumaratele probleme globale cu care ne confruntam si sa se consulte permament cu aliatii de pe vechiul continent. Daca va face asa, America se va bucura de tot sprijinul acestora, in sensul ca "va avea parte de incurajari prietenesti de pe margine".

Elitele europene nu prididesc sa vorbeasca despre superioritatea morala fata de americani, despre prioritatea care trebuie acordata negocierilor si aranjamentelor diplomatice, dar, in plan concret, Uniunea Europeana s-a dovedit pina acum incapabila sa formuleze o politica comuna fata de conflictul israelo-palestinian, alta decit aceea ironizata de Chris Patten, fostul comisar european pentru afaceri externe, care vorbea despre "strategia solemna de a participa la intilnirile cuartetului" (cuartetul este o formula de negocieri care vizeaza solutionarea conflictului dintre evrei si palestinieni cu participarea Statelor Unite, UE, Rusiei si Israelului).

De altfel, ne ducem deja cu pretentiile prea departe. UE nu a reusit sa formuleze un raspuns coerent comun nici macar in problema securitatii energetice, o chestiune care afecteaza in modul cel mai direct populatia din spatiul comunitar. Zilele trecute, "Der Spiegel" nota ca, la trei ani de la prima criza ruso-ucraineana care a dus pentru prima data la intreruperea livrarilor de gaz catre state de pe vechiul continent, niciunul dintre grandioasele angajamente asumate public de liderii europeni in 2006 nu a fost pus in practica. Parca pentru a confirma o apreciere facuta recent de politologul Robert Kagan, care considera ca Europa nu pare in stare sa raspunda noii politici de putere promovate de citiva ani la Moscova nici in plan militar, nici la nivel institutional si mai ales nici la nivel mental. In timp ce politicieni de prim rang de pe continent vorbesc despre dorinta Rusiei de a se integra in Occident, liderii de la Kremlin par sa fie mai degraba incredintati ca santajul energetic functioneaza si ca il pot manipula in folos propriu creind diviziuni in spatiul UE.

Cursul pe care il vor lua relatiile trans-atlantice dupa ce Barack Obama va prelua miine puterea in Statele Unite e cu atit mai important, in actualul climat international. Sigur, prioritatea momentului pentru toate guvernele este aceea de a limita efectele profundei crize economice mondiale. Noul presedinte american a si anuntat un pachet financiar de stimulare a economiei americane in valoare de 800 miliarde de dolari, pe care, avind in vedere marea sa popularitate din prezent, Congresul nu va putea sa-l respinga. Dar in spatele crizei, oricit de grava ar fi ea, se ascunde o provocare semnificativ mai mare. Se avanzeaza deja ideea ca traversam un moment de ruptura, care va duce la accelerarea declinului civilizatiei de tip occidental, adica a unui tip de societate bazat pe economia concurentiala de piata si a unui sistem de valori si institutii consolidate in timp, care au reprezentat in ultimii 200 de ani modelul catre care lumea in ansamblu dorea sa tinda.

Or, unii comentatori considera ca, desi nu e imuna la criza, China, care dispune de rezerve valutare de peste 2.000 de miliarde de dolari, va iesi, la terminarea acesteia, considerabil intarita si fata de americani, si fata de europeni. Poate fenomenul in sine e inevitabil si ca centrul de greutate al economiei si influentei mondiale se va muta treptat catre Asia de Sud-Est, unde recent a fost semnat un acord care creeaza cea mai mare zona libera de comert din lume, spatiu care, indiscutabil, se va afla sub influenta Beijing-ului. Insa e cu totul altceva daca europenii si Statele Unite vor contrapune modelului autocratic de capitalism controlat de stat, promovat de puteri precum China sau Rusia, o alianta strategica a democratiilor occidentale sau, din contra, pe vechiul continent va prevala curentul anti-american, promovat obsesiv de cercurile intelectuale si politice de stinga. Un curent care se va replia, probabil, strategic pentru o vreme, dupa ce tinta comoda reprezentata de fostul presedinte George Bush se va evapora incepind de miine, dar care are toate sansele sa revina in prim plan odata ce se va putea eventual decreta faptul ca Barack Obama a inselat asteptarile puse in el la preluarea mandatului.