Sindicatele-partid

"Deoarece sindicatul va avea candidati pe listele PDSR, CNSLR-Fratia va vota aceste liste". Aceasta a fost fraza pe care Pavel Todoran, liderul CNSLR-Fratia, a rostit-o zilele trecute, imediat dupa ce a batut palma cu Ion Iliescu, care, la rindul sau, i-a garantat acestuia locuri eligibile pe listele PDSR pentru membrii proeminenti ai sindicatului. O fraza in care nu crede nici cel care a spus-o si nici Iliescu. Aparent insa, intelegerea pare sa convina ambelor parti. Sau, cel putin, reprezentantilor partilor.
Cine poate garanta ca un membru oarecare de sindicat va vota sau nu intr-un anumit fel, dupa cum ii indica liderul? La alegerile din 1992, partidul infiintat de marile centrale sindicale – Conventia Solidaritatii Sociale – a obtinut 0,33% din voturi. Aceasta era cota de incredere de care se bucurau liderii sindicali, intr-un moment infloritor totusi pentru miscarea sindicala romaneasca.
PDSR nu are decit de cistigat dintr-o astfel de intelegere. Chiar daca pierd citeva locuri pe liste in dauna clientelei sale, liderii acestui partid au reusit sa dea un semnal important electoratului sau potential. Sindicalistul de rind nu va avea insa absolut nimic de cistigat. Un partid care vine la putere ca sa dea satisfactie pe termen scurt sindicalistilor o va face doar frinind reforma. Or, acest lucru ii va lovi pina la urma pe toti. Nu insa si pe liderii sindicali care isi vad astfel sacii in caruta partidului.
CNSLR-Fratia este o centrala sindicala aparte. Cuprinzind un numar record de peste cinci mii de sindicate mai mici, dar si un numar record de sindicalisti, aceasta a dovedit in timp ca nu a reusit sa se ridice la anvergura ce i s-ar fi putut cuveni. Poate ca sint prea greu de explicat toate cauzele care au facut ca lucrurile sa stea astfel. Un lucru este insa relevant. Anterior lui Todoran, la conducerea acestei centrale s-au aflat, pe rind, Miron Mitrea si Victor Ciorbea. Prin intelegerea cu PDSR a actualului lider, aproape sigur ca si acesta isi va urma fidel predecesorii in lumea politica.
Articolului 9 din Constitutia Romaniei, care precizeaza rolul sindicatelor, spune: "Sindicatele contribuie la apararea drepturilor si promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor". Deci, nimic despre interesele politice. Este constitutionala implicarea sindicatelor in politica? Greu de spus. Cert este ca tentatia spre puterea politica a liderilor sindicali nu este o noutate si nici un fenomen izolat in Romania. In brambureala de partide de dupa 1990, sindicatele, oarecum mai bine organizate, si-au imaginat ca pot da marea lovitura. Astfel, ambitiile politice fac ca dusmani declarati ca Miron Mitrea, Bogdan Hossu si Victor Ciorbea sa reuseasca in 1992 sa se adune la aceeasi masa pentru a infiinta un partid al sindicatelor: Conventia Solidaritatii Sociale. Cu tot esecul electoral al acesteia, despre care vorbeam mai sus, cineva a reusit totusi sa beneficieze din plin de pe urma existentei efemere a acestei formatiuni. Abilul sofer Miron Mitrea a aruncat Conventia, pe care atunci o conducea, la picioarele lui Ion Iliescu si a devenit, in schimb, secretar general al PDSR.
Mitrea a simtit la timp ca un sindicat puternic al soferilor, cum era pina atunci cel pe care el il conducea, nu are nici un viitor intr-o tara in care firmele de transport se privatizau pe capete. Ce a ramas in CNSLR-Fratia nu este insa deloc de neglijat. Actualmente, centrala este cel mai puternic sindicat al bugetarilor. Daca Mitrea a calculat, poate, bine atunci cind a intrat in PDSR, actuala decizie a liderilor CNSLR-Fratia nu mai are acelasi temei. Spre deosebire de celelalte doua mari confederatii sindicale – BNS si Cartel Alfa, puternice preponderent in industrii si regii, adica in primele sectoare care vor fi amenintate de restructurare si privatizare – CNSLR-Fratia pare a avea un viitor sigur in peisajul sindical romanesc. Insa ceea ce au facut recent liderii acestei confederatii nu pot decit sa o compromita.
Inca de la inceputul secolului, sociologii europeni si americani vorbeau de fenomenul de oligarhizare a sindicatelor si de reproductia deficitara a liderilor acestora. Un prim efect al acestui fenomen este ruptura care se produce la un moment dat intre interesele liderilor sindicali si masa sindicalistilor. In Romania, cu exceptia celor care au evadat in politica, liderii sindicali stau incremeniti in fotolii de zece ani. Majoritatea au afaceri care prospera datorita functiilor lor. In aceste conditii, consecintele pe care sociologii le prevad, in special ruptura acestora de mase, sint perfect aplicabile si la sindicatele romanesti.
In general, pentru buna functionare a unei societati, puterii politice trebuie sa i se contrapuna alta putere. Roluri privilegiate le au actiunile societatii civile si, mai important, grupurile de presiune constituite de sindicate. In conditiile in care societatea civila romaneasca nu este inca suficient cristalizata, sindicatele ar fi putut suplini multumitor rolul de contrapondere la puterea politica. Insa, in momentul in care un sindicat pactizeaza, indiferent de motiv, cu puterea politica, este clar ca acel sindicat sau acel lider nu si-a inteles rostul. Cu atit mai grav cind este vorba de sindicatul care ar fi putut avea un viitor asigurat intr-o tara in care reforma va afecta profund miscarea sindicala. (Claudiu RAUS)