Soft si hard pe gheata

Sa incepem cu o gluma buna: la concurenta cu Olimpiada Alba de la Vancouver, a inceput si campionatul nostru de fotbal cel de toate zilele. (Hai ca-i tare! Care concurenta?). Olimpiada a inceput cu o tragedie, decesul sanierului georgian Nodar Kumaritasvili, iar campionatul este indelung prefatat de comédiile bufe puse in scena de gasca lui Mitica Dragomir (aminati campionaaatul! vrem arbitri straiiini! Cluju’ umbla la butoaaaane!). Cum asemenea ineptii sint indelung alimentate in direct si la ore de virf pe toate canalele TV, nu le mai acordam nici noi atentie, fiindca despre Olimpiada de iarna auzim doar la TVR si Eurosport si apoi uitam cu totii pina in 2014.

O saminta de scandal proaspata si calda a aparut si la Vancouver si chiar in cel mai linistit dintre sporturile olimpice hibernale, patinajul artistic. Este vorba de infringerea superfavoritului probei masculine, rusul Evgheni Pliuscenko. (Toata lumea ii zice – ca si noi – pina acum Plushenko sau Plusenko, dar o cautare pe wikipedia de catre un cunoscator al alfabetului chirilic lamureste misterul. In fine, multi vorbesc si de tenismanul Mikhail Youznyi, cind el se numeste Iujnii toata ziua si o jumatate de noapte). Daca americanul Evan Lysacek a fost considerat mai bun decit Evgheni, inseamna ca noile orientari ale ISU (adica FIFA patinajului) despre care se tot scrie pe site-urile specializate, nu sint vorbe goale aruncate in web. Recomandarile forului amintit par a revolutiona orientarea spre soft a acestui sport, pina acum hard-ul fiind la putere. Acesti doi termeni din domeniul informaticii nu sint simple gaselnite, exista filme soft si hard in toate genurile la moda, literatura asisderea, de ce n-ar fi si in sport? La fotbal, de exemplu, un artist al balonului incinta privirile, dar uneori e bun si un atacant care stie sa introduca obiectul muncii in ate din toate pozitiile, ca nu degeaba un Dudu Georgescu sau Camataru au fost mai productivi la nationala, decit un bijutier ca Dobrin. La tenis, ghiogarii hard sint la putere (serviciu supersonic, retur bubuit) fata de fineturile unora care aduc aminte de Ilie Nastase. Ba chiar si in box (si asta nu de azi, de ieri), au existat "scrimeri" (care incinta prin eschive si deplasarea in ring) si "puncheuri", care nu stiu prea multa scrima, dar isi lasa adversarul lat cind il prind descoperit. Ca au existat scrimeri si nu prea mai exista se poate gasi o explicatie in elucubratia numita "masina electronica de punctaj", dar asta este o alta gisca pe alta varza.

Revenim la patinajul artistic. Pe vremuri, "hardistii" cei care isi impaunau programele cu cascade de sarituri care mai de care mai spectaculoase si mai ametitoare, nu prea aveau spor in fata "artistilor ghetii" (soft), dar pe atunci exista blestemul exercitiilor impuse. Niste figurine desenate cu muchia patinei pe gheata, intr-un colt de patinoar gol ca o catedrala, la care arbitrii se uitau cu lupa si le notau precizia micrometrica. Au fost mari patinatori (si patinatoare) de mare clasa care n-au reusit sa urce prea sus din cauza acestor desene aberante. Vremea aceea a trecut, insa din ce in ce mai mult, hardul a cistigat teren. S-a ajuns pina acolo incit numarul si legarea sariturilor sa prevaleze decisiv asupra impresiei artistice.  Acum, insa, proaspetele recomandari ale ISU (prea plicticoase ca sa le mai enuntam) vor sa acorde o sansa in plus balerinilor soft, situatie gestionata foarte bine de americani, stiut fiind ca Lysacek nu este nici pe departe un saritor de talia lui Pliuscenko. Dupa programul scurt (in care numarul si distributia elementelor tehnice sint destul de strict stabilite), rusul putea fi linistit cu avantajul minuscul cistigat. La liber, Lysacek n-avea cum sa-l depaseasca, diferenta de clasa fiind evidenta. Cind s-a anuntat notele obtinute, saracul Evgheni a suferit, probabil, deceptia vietii sale.

Numai ca Evgheni Pliuscenko n-are de ce sa fie prea suparat, pentru ca el insusi a fost multa vreme blestemat de tirania hardului. Cind a aparut pe gheata, pe la inceputul deceniului, lumea acestui sport nu mai vazuse de multa vreme un patinator cu o expresivitate atit de evidenta. Nu numai prin acuratetea deosebita a evolutiilor, dar insasi prin infatisarea sa, parca predispusa la arta. Insa in anii aceia, Evgheni nu avea spor in fata unui compatriot, Aleksei Iagudin, tehnician prin excelenta si saritor de elita. Dupa retragerea lui Iagudin, Pliuscenko a bagat la cap faptul ca nu poate cistiga mereu fara a se perfectiona in privinta elementelor si trecerea sa pe nesimtite, de la "soft" la "hard" a fost cheia unor succese greu de anticipat. La Jocurile Olimpice 2010, roata s-a intors din nou inspre impresie artistica si Evgheni a pierdut, poate si pentru ca nu si-a pregatit prea bine programul scurt, care-i putea aduce un avantaj mai greu de recuperat. Este interesant de vazut ce se va intimpla in urmatorii ani, daca marele patinator rus va continua sa evolueze in competitii. Aproape sigur, revenirea de la "hard" la "soft", sau combinarea celor doua maniere, il va face imbatabil. Daca in fotbal a existat un maestru soft-hard ca Hagi, la tenis troneaza un Federer, Plusenko este poate singurul patinator capabil de o simbioza desavirsita.

Timpul va decide si cu asta, basta cu patinajul. Ne intoarcem la fotbalul nostru cel de toate zilele si toate noptile.