Jumatate din lotul national care merge la olimpiada internationala „Stiintele Pamintului” este din Iasi

marți, 23 august 2011, 15:56
2 MIN
 Jumatate din lotul national care merge la olimpiada internationala „Stiintele Pamintului” este din Iasi

Doi elevi ieseni s-au calificat in lotul care va reprezenta Romania la Olimpiada Internationala Interdisciplinara "Stiintele Pamintului", programata la inceputul lui septembrie la Modena, in Italia.

Ana Maria Istrate, eleva  a Colegiului "E. Racovita" care trece in clasa a XII-a, si David Cristian Calin, elev de la Colegiul "Negruzzi" care trece in clasa a X-a, sint in lotul national impreuna cu alti doi elevi, din Braila si Covasna.

Selectia lor a avut loc in urma unui baraj, pe care l-au sustinut dupa incheierea unei saptamini de pregatire la Bucuresti. "Am avut un baraj teoretic de doua ore, la care ni s-au pus intrebari din astronomie, climatologie, hidrologie si geologie. Si am mai avut o proba practica. Am fost pusi sa identificam anumite roci, fosile, minerale si sa discutam pe marginea lor. In total, au fost aproximativ 3 ore si jumatate de baraj", a explicat Ana Maria, medaliata in acest an cu bronz la Olimpiada Internationala de Chimie "D.I. Mendeleev".

Pregatirea lotului restrins va continua in Capitala pina pe 28 august. In acest interval, cei 4 elevi aprofundeaza cunostintele participind la cursuri si "laboratoare" tinute la Muzeul de Geologie, Observatorul Astronomic sau la Facultatea de Geografie din cadrul Universitatii Bucuresti.

"La faza nationala, am avut toata materia de liceu de la geografie, biologie, chimie si fizica. Pentru etapa internationala este aceeasi materie, numai ca subiectele vor fi mult mai complexe. La toate etapele se pune accent foarte mare pe modul in care faci legatura intre cunostintele dobindite la cele 4 obiecte. Pentru mine este o surpriza foarte placuta ca m-am calificat la internationala, nu m-am gindit ca o sa ajung atit de departe, fiindca nu e o olimpiada pe specificul meu", a spus Ana Maria.

La Iasi, ea s-a pregatit cu profesorii Valerian Dragu (geografie), Lorela Caradan (biologie), Paula Gavrilescu (chimie) si Cristi Miron (fizica). David a fost indrumat de profesorii Simona Iancu (geografie), Adina Imbria (biologie), Mariea Ganju (chimie) si Mihaela Tura (fizica).

Comentarii