2.300 de euro pierduti prin Western Union

joi, 25 august 2011, 21:59
1 MIN
 2.300 de euro pierduti prin Western Union

O femeie din Iasi a dat in judecata compania Western Union si BRD. Diana Georgiana Chiriac le cere magistratilor de la Judecatoria Iasi sa oblige cele doua societati la returnarea sumei de 2.339 de euro.

Femeia s-a plins in fata judecatorilor ca, pe 11 martie, a expediat de la o agentie BRD din Iasi suma amintita catre o ruda care locuieste in Botosani. Reclamanta a adaugat ca ruda sa nu a primit banii respectivi, suma fiind retrasa prin Western Union de catre o alta persoana.

"Din verificarile efectuate de mine a rezultat ca banii au fost ridicati de o alta persoana, asa incit eu sint prejudiciata cu aceasta suma", a mentionat femeia in cererea adresata instantei de judecata. Aceasta a depus la dosar si un formular Western Union, in care a precizat ca ruda sa nu a intrat in posesia banilor, precum si faptul ca ea nu a dezvaluit nimanui altcuiva codul emis de societate pentru ridicarea sumei respective.

Primul termen de judecata al acestui proces a fost stabilit pentru data de 3 octombrie.

Comentarii