Caută 
7 MIN
Ieri s-au implinit trei saptamini de cind asupra localitatii Agas s-a
abatut potopul. Trei saptamini de cind vieti omenesti au fost rapuse
intr-o secunda, agoniseala de o viata a unor familii a fost luata de
viitura. Apele riului Trotus si ale piraului Agas, acum doar fire de apa
inofensive, au ras tot ce au prins in cale. Citeva case au fost
distruse de radacinile de copaci sau bucati imense de pietre aduse
de torentii de pe munte. In zilele acelea, ca sa se salveze, unii
oameni s-au aciuat in poduri sau pe dealuri, iar cei care nu au mai
apucat sa scape de furia apelor sint acum in pamint.
La trei saptamini de la potop, in localitatea Agas normalitatea este
departe de a se fi restabilit. Oamenii ale caror case au fost distruse
sint disperati si nu stiu ce o sa le ofere ziua de miine. Cit despre cei
pe care necazurile i-au ocolit, acestia stau in crisma la birfa, la un
pahar de vin sau vodca, si asteapta tirurile cu ajutoare. Ei sint, de
fapt, cei care au pus mina pe mai tot.
Psihoza ajutoarelor
Ieri, in jurul prinzului, in centrul satului Agas era agitatie mare. La
cele citeva circiumi din centrul satului era o aglomeratie cel putin
suspecta pentru o zi de munca. Oamenii intrau si ieseau din birt,
femeile intre doua virste stateau la o tigara in bar, iar barbatii in aer
liber, pe terasa, la un pahar de vin, o bere sau o tuica. In zece
minute, prin crisma „La Tuta” s-au perindat cel putin 30 de
persoane. Doar citiva au dat repede pe git paharul cu tuica si si-au
vazut mai departe de treburi. Cei mai multi s-au asezat la stat in
curte, la racoare, sa-si savureze licorile bahice, dupa ce fusesera
trecuti in caietul cu datorii. Un nou tir cu ajutoare trasese dimineata
in fata primariei, iar lucrurile tocmai fusesera descarcate intr-o
camera special amenajata. In ultimele saptamini, in Agas tirurile cu
ajutoare au ajuns zilnic, mai ceva decit in ianuarie 90, cind
incarcaturi din toate colturile Europei ajungeau in satale romanesti.
De la Sibiu, din Bistrita Nasaud, de la Timisoara, Brasov, Hirlau, de
la Guvern sau din cele mai indepartate colturile tarii, titurile au carat
la Agas mii de saci cu imbracaminte, zahar, ulei, orez, conserve,
apa minerala sau chiar mobila si aragaze noi. Desi sosirea tirurilor
cu ajutoare a devenit ceva firesc la Agas, oamenii nu mai prididesc
sa se ingramadeasca pentru un plover sau o pereche de pantaloni
purtati, ori pentru un borcan de ghiveci. „De trei saptamini stam in
camara asta si impartim ajutoare. Nu se mai termina, tot vin si tot
vin, iar oameni care sa ceara cite ceva se gasesc tot timpul”, imi
spune Constantin Tataru, pe care primarul din Agas l-a insarcinat
cu distribuirea bunurilor.
Tiganii fac bisnita cu ajutoarele
Imediat cum s-a raspindit vestea ca au venit ajutoarele, in zona
primariei populatia mai bronzata si-a facut aparitia in citeva minute.
„Isi trimit copiii sa stea prin fata primariei si le dau cite un telefon
mobil. Cum vine tirul, cum dau telefon acasa si se aduna toata
colonia de tigani la primarie. Merg cu carutele, si unii se aseaza de
zece ori la rind sa ia ceva. Cind pleaca spre casa, au carutele pline.
Balcoanele si beciurile lor sint ticsite cu baxuri de conserve, apa
minerala si haine”, spune vinzatoarea unui magazin situat in
apropierea coloniei de tigani, suparata ca, de cind cu ajutoarele,
vinzarile au scazut drastic la alimente.
Tiganii care cara ajutoare acasa au ajuns la concluzia ca ar fi cazul
sa scoata si ceva foloase de pe urma dramei celor loviti de viitura.
Asa ca vind ajutoarele. Apa minerala Borsec la peturi de doi litri
luata gratuit de la primarie o vind cu 10.000 de lei bidonul, iar baxul
se da fie pentru 50.000 de lei, fie o sticla de vodca si un pachet de
tigari. Si conservele, sticlele de ulei sau pungile cu zahar au fost
transformate in moneda de schimb. Spre exemplu, un borcan de
ghiveci sau unul de mazare care in alimetara costa 25.000- 30.000
de lei il poti cumpara in Agas, daca stii unde sa mergi, cu 10.000 de
lei. „Iar daca te tirguiesti mai mult iei doua borcane si cu zece mii de
lei”, ma asigura vinzatoarea.
Indignarea femeii tinere creste cu fiecare cuvint al conversatiei.
„Stiti ce este cel mai dureros ?! Ca profita de necazul oamenilor
care au fost inundati. La ei, in colonie, nu a fost absolut nici unul
inundat. Toti sint bine sanatosi, dar acum se dau sinistrati. Stau la
rind si vind ajutoarele, iar cei care au nevoie de ele nu prind mai
nimic. Oamenii au treaba in curte, sa-si faca curat, nu au timp de
stat la primarie, sa vada cind vin ajutoarele”, incheie femeia.
„Is sinistrat, cum sa nu fiu!”
Pe Bratianu Stanescu l-am intilnit ieri, in jurul orei 14,00, pe drumul
care iese in soseaua principala din spatele primariei. Cu un tinc
care strunea caii din caruta, barbatul de etnie rroma tot ingramadea
niste saci in cosul carutii, poate – poate face ceva mai mult loc.
Avea cinci-sase saci cu haine si citeva cutii si tot venea sa mai
arunce in caruta cite un pulover sau o pereche de pantaloni. Treaba
n-o facea insa singur. Era ajutat de o pustoaica care statea la rind
in spatele primariei. „Is sinistrat, cum sa nu fiu! Mi-a luat apa casa,
cum sa nu mi-o ia, daca a venit atita de mare”, ma asigura tiganul,
dupa care incepe sa-mi ceara bani ca sa cumpere o piine, sa dea
de mincare la puradei. Cind il intreb cum arata casa si ce s-a ales
de ea, tiganul imi spune ca, de fapt, statea intr-un cort pe malul
apei, undeva mai la vale. Dar, de frica, dupa indundatii, cele zece
familii de tigani caldarari care vara colinda judetul in lung si-n lat s-
au retras la Palanca, pe malul apei, ca acolo e mai sigur. „Am luat
mai multe ajutoare, sa le dau la toti, ca n-avem de nici una. Ce sa-i
faci, e greu in ziua de azi”, imi explica barbatul. Pleaca imediat de
linga mine si ma lasa vorbind singura, dupa ce aude ca o duba cu
ajutoare venita de la Bacau, „di la Betania”, nu le mai imparte in
fata primariei, ci mai la vale, linga biserica, unde apa a facut ravagii
in gospodariile oamenilor.
Adevaratii sinistrati habar nu au ce li se va intimpla
Si Maria Merlusca stia ieri, la prinz, ca in sat au venit tiruri cu
ajutoare, dar vestea a lasat-o impasibila. Femeia trebaluia prin
casa, de fapt prin singura incapere care a rezistat viiturilor,
bolovanilor de pe munte si buturugilor. „Le tot mut de ici colo, ca
altceva nu am ce sa mai fac, dar ca sa fac lumina, nu mai am cum.
Tot dau in fiecare zi cu matura sa scot nisipul din odai, ca milul a
fost de mai mare de jumate de metru in casa. De fapt, nisipul l-am
scos de mult, dar acuma imi fac de treaba”, spune femeia, iar ochiii
incep sa-i joace in lacrimi in momentul in care isi arunca privirea
spre lucrurile adunate gramada in casa. Toata adunatura de o viata
a femeii s-a dus pe apa Agasului. Casa este situata aproape de
sosea, mai in vale, iar toata apa care a fost adusa de pe munte s-a
transformat intr-un lac in gospodaria ei. Butucii si pietrele au spart
peretii casei, iar forta viiturii a sapat pe sub casa , jumatate raminind
practic suspendata.
Nu mai are nici o oratanie din cele 20 de gaini, trei curci si citeva
rate. Vaca a vindut-o zilele trecute „pe nimica toata, ca nu mai
aveam cu ce sa o tin. Am dus-o pe la vecini vreo doua saptamini,
dar acuma am zis sa o vind, ca nici finul pentru iarna nu mai aveam
unde sa-l pun”, spune femeia, care de trei saptamini doarme si
maminca la o sora de-a ei. Singura incapere in care mai poate sta
este o anexa facuta mai recent la casa, dar nu-i este de nici un
folos, de vreme de acolo nu incape nici macar un pat. In restul
casei, lucrurile care au stat zile bune in mil au fost adunate
gramada ca sa fie cit de cit protejate, desi prin peretii rupti bate
vintul si ploaia. Pe prispa zace aruncat intr-un colt un sac cu haine,
probabil de la ajutoare. „Mi-au trimis si mie niste haine, da’ nu de
asta am eu nevoie. Am eu hainele mele, asa milite cum sint, da le
spal si le port. De la ajutoare singurul lucru care mi-a fost bun a fost
o plapuma, de care chiar aveam nevoie, ca din casa nu mai puteam
folosi nimic, toate is pline de mil”, spune Maria Merlusca.
Vine in fiecare zi in ceea ce era cindva gospodaria ei, dar care
acum s-a transformat intr-un santier din care excavatoarele nu mai
pridisesc sa care nisipul. Buturugile si pietroaiele zac si acum in
perete, pentru ca nici macar muncitorii nu au reusit sa le urneasca
de acolo. „Nu stiu ce se va intimpla nici miine, da’ la iarna. A fost
vorba ca la cei mai afectati le face casa, dar eu nu stiu mare lucru.
Nu am relatii, nu ma duc sa stau toata ziua la primarie. Habar nu am
unde o sa dorm la iarna sau cum o sa fie. In ziua de azi, daca ai
cunostinte, faci treaba. Cum eu sint singura si nu ma ia nimeni in
seama, stau si eu acasa si astept sa vad ce se intimpla”, incheie, nu
prea increzatoare, femeia care, la 65 de ani, a ramas fara toate
lucrurile pentru care a muncit o viata.
Muncitorii lucreaza, taranii stau la birt
Dupa ce am vorbit cu femeia si vecinii care au fost afectati, am luat
drumul Comanestiului, sa revenim in Bacau. In fata primariei era
aceeasi agitatie ca si la prinz, iar circiumele devenisera de-a dreptul
neincapatoare. Pe marginea drumului si pe albia riului inca se mai
vedeau urme ale inundatiilor, bucati de copaci sau chiar buturugi
intregi, dar si pietre de citiva metri cubi. Doar citiva muncitori
indurau razele puternice ale soarelor si mai degajau terenul. Iar
povestea pare sa se repete de zile bune, de vreme ce autoritatile au
ajuns la concluzia ca militarii trebuie sa plece din sat, poate, poate
vor mai iesi si taranii la munca. (Costinela BREAHNA)
