Dezastru

vineri, 08 martie 2002, 00:00
4 MIN
 Dezastru

Un adevarat dezastru a avut loc ieri in judetul Bacau. In numai citeva ore, in parti diferite ale judetului, au izbucnit incendii in lant. Dezastrul a inceput noaptea, la Ciobanus, unde au ars cinci hectare de padure. La Comanesti, in zona Minei, in jurul orei 9.00. trei case si anexele acestora au luat foc. Gigi Comanac, seful Serviciului de protectie Civila din primaria Comanesti, ne-a declarat ca vintul a depasit pe alocuri 100 de kilometri la ora. Scoala nr. 2 din oras a ramas fara acoperis, elevii aflati la ore trezindu-se deodata cu cerul deasupra capului. Clasele aflate la ultimul etaj au fost imediat evacuate si cursurile intrerupte. Nu s-au inregistrat victime. Furtuna a smuls tabla si tigla si de pe cladirile in care functioneaza Centrul de plasament nr. 6 si Scoala nr. 10 din Comanesti.
La foarte scurta vreme a fost anuntat un incendiu si in comuna Ghimes Faget, unde circa trei hectare de padure au luat foc in apropierea Unitatii de Productie nr. 6 Tarhaus. Pompierii din Bacau ne-au declarat ca in acea zona interventia a fost mult ingreunata, fiindca padurea se afla pe un teren accidentat, cu pante abrupte. Imediat au plecat la fata locului doua autospeciale de la Grupul de Pompieri din Bacau, un pluton de vinatori de munte din Harghita si jandarmi. Concomitent, in comuna Parincea, in satul Milestii de Sus, a luat foc o casa, insa localnicii au actionat rapid si au stins incendiul.
O situatie deosebit de dificila s-a inregistrat in padurea Tajbuga, din zona Zemes. Copacii s-au aprins dintr-un motiv ramas necunoscut deocamdata. Chiar sub panta unde ardeau copacii, se afla parcul de rezervoare cu petrol, apartinind Schelei de Foraj Zemes.
Toti pompierii din Moinesti au fost comasati in acest loc. Si la Darmanesti a izbucnit un incendiu in jurul orei 12.30, iar jumatate de ora mai tirziu, un altul a fost anuntat in comuna Oituz.
Satul Racauti a fost cuprins de flacari
Peste zece miliarde de lei pagube, 12 gospodarii cuprinse de flacari din care sapte au ars pina in temelii, astfel arata primul bilant al incendiului devastator care a izbucnit ieri dimineata in satul Racauti, comuna Stefan cel Mare. Focul a pornit de la citeva scintei purtate de vint dinspre groapa de gunoi a satului, pina la o capita de fin. In mai putin de jumatate de ora, vintul extrem de puternic a raspindit focul peste aproape un sfert din sat. Zeci de oameni au ramas fara agoniseala de o viata. Primul care a observat focul, in jurul orei 10.00, a fost un tinar din sat, Laurentiu Mihalache. Pina la sosirea pompierilor militari din Onesti si a celor de la intreprinderile de pe Platforma Borzesti, satenii au incercat sa stinga focul de la prima casa. Zadarnic, pentru ca rafalele puternice de vint au purtat flacarile din gospodarie in gospodarie.
Imediat ce au ajuns, pompierii militari, coordonati de mr. Ion Hutanu, au inceput lupta cu flacarile, dar, la un moment dat se parea ca si efortul lor este zadarnic. O masina a pompierilor a fost deodata inconjurata de flacari in mijlocul unei ulite strimte, iar pompierii au fost nevoiti pentru moment sa retraga masina din zona devenita extrem de periculoasa. La doua ore de la izbucnirea incendiului, imaginea era de cosmar. Pe o suprafata de sute de metri patrati, satul era cuprins inca de flacari. Disperati, satenii incercau sa-si protejeze gospodariile sapind santuri, rupind gardurile de lemn si inlaturind tot ce putea arde.
La ora 14.30 toata zona fumega, iar printre ruinele caselor inca izbucneau flacari. Pentru a-i ajuta pe pompieri, sateni au carat cu carutele butoaie pline cu apa. Dupa ce focul puternic s-a stins, dezastrul si-a aratat adevarata fata. Ruine fumiginde, femei plingind in hohote, cadavre de animale carbonizate. Ileana Satului si sora ei, disperate, nu mai puteau decit sa ingaime ca din casa cu etaj, noua, n-a mai ramas nimic. "Si ciinele, saracul, a ars!", jelea Ileana Satulu. Pe pragul ultimei gospodarii cuprinse de foc, un barbat, asezat pe prispa, cu barbia in palme, privea pierdut spre gramada de cenusa ce i-a mai ramas din grajd si in mijlocul careia zacea carbonizat cadavrul unei vaci.
Pompierii militari au inceput, inca de ieri dupa-amiaza, sa cerceteze cauzele incendiului si sa faca o evaluare a pagubelor. La rindul sau, primarul Ion Vlase ne-a declarat ca de astazi se va intilni cu fiecare familie sinistrata pentru evaluarea pagubelor. Majoritatea celor care au ramas fara case si-au gasit adapost, deocamdata, la rude s-au prieteni. Unul din satenii sinistrati, Ion Mihalache, impreuna cu sotia si cei patru copii, au dormit, azi-noapte intr-o sala de clasa de la scoala din comuna. Frica de a nu reizbucni incendiul tot din cauza vintului, a facut ca azi-nopate satenii sa faca de paza la locul dezastrului.
Aseara mai ardeau focuri in noua localitati
Cea mai mare desfasurare de forte s-a inregistrat pentru localizarea focului in padurile din vecinatatea orasului Tirgu Ocna, unde au fost amplasati in dispozitiv, pe linga pompieri, peste 120 de militari in termen, jandarmi angajati pe baza de contract, ofiteri si subofiteri din cadrul CJJ, Batalionului 37 Mobil Bacau si de la Compartimentul de Specialitate si logistica din CJT Bacau. De altfel, peste 200 de jandarmi au sarit ieri in ajutorul pompierilor. La ora inchiderii editiei, in judet mai existau noua focuri nestinse. Toate incendiile de ieri au avut drept cauze fie focul deschis lasat nesupravegheat, care s-a extins din cauza vintului puternic, fie scurtcircuitul provocat de retelele electrice. Pagubele nu au fost inca estimate. Tot din cazul vintului puternic, 14 retele de medie tensiune au fost ieri avariate, lasind fara curent electric 200 de localitati. Din cauza vintului, interventia echipelor Electrica a fost dificila, iar aseara mai erau in intuneric 60 de localitati. (Cristian BIBIRE, Nicoleta BICHESCU, Eduard CUCU, Florin CRACIUN, Eduard ADAM)

Comentarii