Masuri speciale de aparare a obiectivelor strategice din judet

miercuri, 12 februarie 2003, 00:00
5 MIN
 Masuri speciale de aparare a obiectivelor strategice din judet

Perspectiva tot mai apasatoare a unui razboi in Irak, dar mai ales faptul ca Romania s-a declarat ferm un aliat al americanilor in acest conflict, au determinat luarea unor masuri suplimentare de securitate la citeva obiective din judet considerate de importanta strategica. Potrivit colonelului Valentin Luca, comandantul Inspectoratului Judetean de Protectie Civila Bacau, astfel de masuri s-au luat in special la agentii economici care in procesul de productie folosesc substante chimice – printre care Sofert Bacau, societati de pe platforma industriala a Onestiului sau statiile de clorinare a apei – dar si la obiective precum barajul de la Valea Uzului, unde inca inainte de finele anului trecut a fost montata o instalatie noua de alarmare. La toate obiectivele amintite a fost sporit numarul agentilor inarmati, iar paza, care este asigurata de firme private sau dispozitive proprii, are regim permanent. Directorul Regiei de Gospodarie a Apei Bacau, Adrian Craiovan, ne-a declarat ca in ce priveste fronturile de captare a apei si statiile de clorinare, amplasate la Margineni, Gheraiesti si Stejaru, pe aductiunea de la Valea Uzului, acestea sint asigurate zi si noapte cu paza inarmata si dotata cu munitie de razboi. "Masurile de paza au, in cazul nostru, caracter permanent. In acest fel poate fi impiedicata orice tentativa de a deversa in apa ce urmeaza sa ajunga la consumatori a unor substante periculoase", a declarat directorul Craiovan.
Pe de alta parte, colonelul Stefan Antohe, seful de stat major al Comandamentului Judetean de Jandarmi Bacau, ne-a declarat ca efectivele de jandarmi nu au primit dispozitii suplimentare de asigurare a pazei la obiectivele din dispozitiv, intre care, spre exemplu, se afla si Uzinele Aerostar. Nici la Aeroportul Bacau nu s-au primit dispozitii de intarire a pazei, dupa cum ne-a declarat directorul general Cristian Stanciu.
Potrivit unor surse din cadrul Prefecturii, luni seara, dupa sedinta Consiliului Superior de Aparare a Tarii, a avut loc o discutie intre prefectul Catalin Radu Mardare, comandantul Comandamentului de Jandarmi Bacau, colonelul Nicolae Rugina, si seful Inspectoratului de Politie al Judetului Bacau, comisarul sef Vasile Vrabie, care a urmarit punerea la punct a unui plan de actiune in eventualitatea unei situatii de criza.
Fiecare institutie in parte va elabora un plan propriu, urmind ca zilele acestea sa aiba loc o intilnire in cadrul careia sa fie stabilite liniile de actiune comuna.
Doar unul din zece bacauani se poate adaposti in caz de urgenta
In ce priveste posibilitatea de adapostire a populatiei judetului in caz de necesitate, Inspectoratul Judetean de Protectie Civila are intocmit un plan care prevede activarea sau realizarea unor adaposturi pentru bacauani. De mentionat ca, in momentul in care s-ar decreta starea de necesitate, iar pericolul unui atac aerian, chimic sau de alta natura ar fi iminent, numai un bacauan din zece ar gasi loc imediat intr-unul dintre adaposturile amenajate. In tot judetul Bacau exista in prezent 181 de adaposturi, cu o capacitate de 20.228 de persoane, iar alte 93 se afla in curs de executare, in care ar mai incapea inca 12.725 de oameni. Dupa cum ne-a declarat colonelul Valentin Luca, seful Inspectoratului Judetean de Aparare Civila Bacau, in judet au mai fost luate in evidenta 2.834 de subsoluri care ar putea servi drept adapost pentru 171.913 persoane. Gradul de adapostire a populatiei ar putea creste insa pina la 93%, dat fiind ca planul mai prevede construirea unor adaposturi provizorii, din beton sau lemn.
In municipiului Bacau exista 82 de adaposturi amenajate, dintre care, insa, numai 26 pot oferi toate conditiile necesare unei supravietuiri. In rest, lipsesc filtrele de ventilatie, unele spatii sint inundate, nu sint igienizate, iar la altele au fost degradate instalatiile electrice sau alte echipamente, dupa cum ne-a declarat maiorul Petrea Elisei, seful Inspectoratului de Protectie Civila Municipal Bacau. De mentionat ca toate aceste adaposturi au fost trecute in domeniul administrat de autoritatile locale, printr-o Hotarire de Guvern, astfel ca banii pentru eventuale reparatii trebuie sa vina de la Consiliul Local. Pe parcursul anului trecut, in muncipiul Bacau au fost renovate din temelii doua adaposturi civile, situate la blocurile Marasesti 80 si Marasesti 159. Majoritatea spatiilor destinate adaposturilor au fost mai apoi trecute in grija asociatiilor de locatari, prin procese verbale de predare-primire in care este stipulat tot inventarul. Chiar daca multe adaposturi servesc acum drept beciuri pentru muraturi, locatarii sint obligati prin lege ca, in momentul decretarii starii de necesitate, sa elibereze spatiile respective si sa le puna la dispozitia populatiei.
Tot in muncipiul Bacau au mai fost identificate 1.043 de subsoluri care pot folosi ca adaposturi pentru alte 125.754 de persoane, precum si doua pasaje subterane ce ar putea primi aceeasi destinatie, unul la Letea, si unul la Gara. De asemenea, tot la Bacau exista resursele necesare pentru construirea unor adaposturi din beton si lemn, ce ar putea adaposti alte 21.000 de persoane. Toate acestea ridica gradul de adapostire a populatiei Bacaului la un procent de 97%.
Punctul de comanda al judetului rezista la orice bomba atomica
In cazul unui eventual razboi, autoritatile judetului si municipiului Bacau au la dispozitie citeva adaposturi, principale sau de rezerva, din care conduc activitatile de la suprafata la adapost de orice pericole din exterior. Adapostul se afla la 15 metri sub pamint si este acoperit de doua straturi suprapuse de beton de cite trei metri grosime, intre care se afla un alt strat de pietris, ceea ce face ca adapostul sa reziste oricarui atac, chiar si nuclear. Sistemele de ventilatie permit ca in adapost sa existe aer cit se poate de curat chiar si atunci cind in exterior exista radiatii sau cind atmosfera este infestata chimic. Punctul de comanda este compartimentat si mai cuprinde camera de lucru a comisiilor de specialitate, centrul de alarmare a judetului, centrul de transmisiuni, o sursa de apa, grup electrogen propriu, grup sanitar, o centrala telefonica de unde se poate lua legatura cu toate comunele si orasele, etc. Toate usile
sint blindate, iar la intrare exista senzori de detectare a substantelor periculoase si o camera cu dusuri, pe unde persoanele care vin din exterior si care au fost supuse atacului cu astfel de substante trec obligatoriu pentru a fi decontaminate. Punctul de comanda ofera si conditii de cazare, dar nu are o bucatarie proprie. In schimb, daca hrana este asigurata din afara, in punctul de comanda se poate lucra si locui teoretic o perioada nedeterminata. Punctul de comanda al judetului Bacau a fost construit in 1956, iar prin modul in care a fost intretinut si prin utilitatile pe care le ofera este la ora actuala unul dintre cele mai bune din tara. (Ovidiu PAULIUC)

Comentarii