Minerii din Comanesti asteapta semnalul de intrare in greva

marți, 07 octombrie 1997, 23:00
1 MIN
 Minerii din Comanesti asteapta semnalul de intrare in greva

Minerii din toate exploatarile care au sindicate afiliate Centralei Nationale a Confederatiilor Sindicale Miniere din Romania (CNCSMR) au fost chemati pentru astazi, 8 octombrie, la o greva de o zi, in semn de protest fata de conditiile de salarizare si de aplicare a programului de restructurare.
In timp ce liderii acestor sindicate inca mai negociau ieri cu reprezentantii Guvernului, minerii asteptau semnalul de intrare in greva, care nu a mai venit. "Nu putem actiona de capul nostru – ne-a declarat presedintele Sindicatului minerilor din Comanesti, Csoboth Patrona Stefan – atit timp cit de la Centrala noastra nu avem nici un semnal clar. Daca acesta va veni in cursul noptii (de marti spre miercuri – n. red.) sau miercuri dimineata noi ne vom conforma. Trebuie sa se inteleaga ca noi nu sintem impotriva actiunii de protest, dar vrem sa stim pentru ce o facem".
Minerii din Comanesti nu intrat luni in greva de avertisment de doua ore, ca si confratii lor.
In prima zi de negocieri la Guvern, luni – 6 octombrie, sindicalistii au aflat ca Ordonanta 22/1997 pentru disponibilizarile de personal a fost modificata. Minerii nu se mai pot cere singuri in somaj, ci pot doar sa fie disponibilizati in functie de programul de restructurare. Liderii sindicali sint insa nemultiumiti de aplicarea indexarii salariilor si de taraganarea infiintarii Agentiei Nationale de Dezvoltare a Industriei Miniere – a mai precizat liderul de la Comanesti. Daca nu le vor fi indeplinite cererile, minerii ameninta cu o greva generala pe 14 octombrie. (Petru DONE)

Comentarii