Studentii din Universitate sint tratati ca pe vremea lui Ceausescu

vineri, 23 februarie 2001, 00:00
2 MIN
 Studentii din Universitate sint tratati ca pe vremea lui Ceausescu

Peste o suta de studenti caministi, extrem de nemultumiti de faptul ca le-a fost conditionata raminerea in camin de cumpararea cartelei de masa, s-au intilnit miecuri seara cu Vasile Puiu, prorector cu probleme administrative al Universitatii Bacau. Ei i-au solicitat sa se renunte la obligativitatea mesei. Supararea studentilor a fost amplificata de faptul ca aproximativ 400 de studenti caministi au primit somatie de evacuare a camerelor pentru ca nu si-au luat cartela de masa. "Ati promis ca se vor imbunatati conditiile de masa, dar nu s-a facut nimic. De ce obligati studentii sa plateasca mincarea pe care nu o consuma? Apoi, la nici o universitate din tara cartela de masa nu e obligatorie", l-a interpelat Gabriel Codreanu, unul dintre cei mai aprigi contestatari ai obligativitatii mesei, pe prorectorul Puiu. El a fost sprijinit de ceilalti studenti adunati in amfiteatru.
Raspunsul prorectorului Puiu a fost unul extrem de transant: "cazare fara masa nu se poate. Daca renuntati la cartela, plecati si din camin. Nu pot accepta cererile de retragere de la cantina pentru ca, astfel, pretul unei mese s-ar dubla si nu vreau sa-mi bat joc de ceilalti 300 de studenti care doresc sa manince la cantina. Apoi, nu pot sa ma joc de-a angajatul cu oamenii de la cantina. Cit despre celelalte facultati din tara, nu ma intereseaza cum procedeaza. Fiecare universitate adopta masurile pe care le considera cele mai bune din punct de vedere al eficientei economice. Daca nu va convine, de ce nu v-ati dus la Iasi sau Bucuresti?", a spus prorectorul Puiu.
Acesta a incercat, la un moment dat, sa-si sprijine afirmatiile pe prevederile contractului semnat de fiecare student la preluarea camerei, contract in care se stipuleaza ca studentii caministi sint obligati sa-si scoata si cartela de masa. O tentativa care a fost sortita esecului, in conditiile in care studentii au demonstrat ca respectivele contracte fie nu au fost semnate de nimeni, fie poarta doar semnatura studentului.
Prorectorul Vasile Puiu a facut concesii in ceea ce-i priveste pe studentii cu situatii speciale si a promis ca va aproba cererile de retragere de la cantina a celor cu probleme medicale si cu greutati financiare dovedite prin documente. Studentii au ridicat si o alta problema: cursurile se suprapun peste orele de servire a mesei. Suprins de afirmatiile studentilor, Puiu a dat asigurari ca va discuta cu decanii celor trei facultati si treaba se va remedia imediat.
Studentii au adus in discutie si calitatea proasta a mincarii. Desi profesorul Puiu a sustinut, intr-o prima faza, ca "pentru pretul actual (aproximativ 15.000 de lei, n.r.) masa e buna", a sfirsit, totusi, prin a promite ca va incerca imbunatatirea acesteia. In final, studentii au trebuie sa se multumesca doar cu promisiuni, dar au declansat o actiune de stringere de semnaturi menita sa demonstreze conducerii universitatii bacauane ca cei peste 300 de doritori de masa la cantina nu prea mai exista. (Eduard CUCU)

Comentarii