Cele mai rele slujbe din Botosani

Specialistii in managementul carierei ne invata ca locurile de munca sint de patru feluri, in functie de distanta pina la locul de munca cel mai potrivit pentru o persoana. Locul de munca de supravietuire este primul pas pe drumul catre slujba mult visata si te ajuta sa traiesti cit de cit pina ce gasesti un serviciu mai rasarit. Locul de munca de intrare in profesie este deja mai aproape de aspiratiile fiecaruia in domeniul carierei si de regula se paraseste dupa o perioada de unul-doi ani pentru un loc de munca de tranzitie. Acesta dureaza in general de la unul la trei ani, dupa care in mod firesc, spun specialistii, ar trebui ca fiecare sa-si gaseasca locul de munca ideal. Ce e firesc pentru un localnic de prin Philadelphia ori de prin preajma Hamburgului, ca sa luam doua exemple absolut la intimplare, nu e valabil si pentru unul din partile noastre.
Daca e sa ne potrivim specialistilor in managementul carierei, la Botosani mai toate slujbele sint de supravietuire, adica asigura un venit cit sa nu mori de foame si nu prea au nici o tangenta cu visele despre meseria ideala. Cum Botosaniul a reusit in martie sa se cocoate pe locul intii in topul judetelor cu cea mai mare rata a somajului, sa discuti despre cum ai putea sa-ti alegi o meserie buna pe acestea meleaguri e deja un subiect ridicol. "La Botosani chiar si slujbele rele sint bune, pentru ca asigura o bucata de piine", declara directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, Teodor Dimitriu. Daca ar fi sa facem un sondaj printre botosaneni avem banuiala ca vreo 80% dintre dumneavoastra sint convinsi ca slujba lor e printre cele mai proaste care au fost inventate vreodata, parere pe care rindurile care urmeaza ar trebui in mod normal sa o spulbere.
Exista botosaneni care muncesc pe brinci, pe bani putini si in conditii greu de imaginat si care, daca nu se imbolnavesc, nu mor de bautura sau nu se sinucid, apuca sa manince si ei o bucata de piine de pensionar, mai mult sau mai putin neagra. Cei 30 de desfundatori de canale, celebrii "scafandri la IGO" sau, cum le scrie in cartea de munca – instalatori de la formatia de canalizare a Regiei de Apa – au cu siguranta una din cele mai proaste slujbe care au fost practicate vreodata, pentru ca e mare lucru sa rezisti mai mult de o saptamina la desfundat closete si subsoluri infundate. Pentru mai putin de doua milioane de lei pe luna instalatorii de canalizare, inarmati cu cizme de guma, trusa de scule si sirme de toate lungimile si grosimile, fac insa si treaba asta. Nici cei 60 de oameni de la Statia de Epurare RAJ Apa nu se pot lauda cu o slujba teribil de placuta. Pentru aceeasi leafa, cu o idee mai mare decit salariul minim pe economie, stau cit e ziulica de mare intr-un miros greu de suportat si curata gratarele si vasele de reziduuri si de namol, aproape la fel de "satisfacuti" de munca lor ca si colegii de la interventii in caz de avarie. "Oamenii ajung sa iasa la pensie din aceste locuri de munca, pentru ca nu au unde sa se duca in alta parte. E Botosani, iar piata muncii e asa cum o stim", explica inginerul Constantin Prajan de la RAJ Apa.
Daca celor de la Regia de Apa le ingheata iarna dintii in gura de frig, forjorilor de la Forma, Mecanex si UPSS le crapa pielea de arsita, si asta indiferent de anotimp. Pentru o leafa care ar face-o sa zimbeasca superior pe o femeie de serviciu de la banca, forjorii isi pirjolesc cu sirg plaminii in vecinatatea miilor de grade pe care le are fierul topit, ba daca au ghinion se aleg si cu o infirmitate pe viata in cazul in care sint atinsi de metalul topit. La capitolul meseriilor fierbinti intra bineinteles si cea de suflator in sticla sau, cum se consemneaza in cartea de munca – prelucrator topitura sticla la teava. La Stipo Dorohoi si la cele citeva ateliere si fabricute de sticlarie din zona exista citeva zeci de astfel de suflatori care isi scuipa plaminii pentru citeva sute de pahare sau vaze pe zi. Nici colegii de la slefuire sticla sau de la gravare nu se pot lauda cu o slujba mai buna, pentru ca nu e usor lucru sa inhalezi cit e ziulica de lunga praf de sticla care, oricit de rezistent ai fi, tot ajunge sa iti nenoroceasca plaminii. In fiecare an Laboratorul de medicina muncii de la Directia de Sanatate Publica inregistreaza anual cite 15-20 de cazuri de boli profesionale din care 90% contactate in sticlariile de la Dorohoi. Spre deosebire de sticlari, colegii de la pictura in serie se considera boieri, cu toate ca sa pictezi opt ore pe zi cite zece mii de farfurii iti poate produce in timp "mici" disfunctionalitati la "mansarda", ca de altfel orice munca la banda rulanta. Nu e o munca formidabila nici sa jumulesti pui cit e ziulica de lunga si nici sa intorci pe dos mate de animal mort, insa munca in abatoare are avantajul ca daca te pui bine cu portarul ai sansa sa mai duci din cind in cind la copii cite un pui congelat ori cite un salam.
Radu Stroici, inspectorul-sef al Inspectoratului Teritorial de Munca, considera ca una din cele mai proaste slujbe e cea de muncitor in constructii, care, pe linga faptul ca e prost platita, te mai poate nenoroci si pe viata sau chiar dincolo de viata, pentru ca cele mai multe accidente de munca mortale au loc pe santierele de constructii. "Pe linga faptul ca riscul de accidente este mai mare decit in alte meserii, constructiile sint domeniul in care se practica poate cel mai mult munca la negru. Fara forme legale de angajare, muncitorul nu este protejat in nici un fel in fata accidentelor si nu poate beneficia de somaj, asigurari de sanatate sau pensie", explica Stroici.
Despre cum e sa fii confectioner pentru patronii italieni sau alte firme de aceeasi factura s-a mai scris prin ziarul nostru, ca si despre conditiile oferite muncitorului: 10-12 ore de munca pe brinci pentru citeva sute de mii amarite pe luna. Ca sa nu mai vorbim de munca la fabrica de incaltaminte "Indor", unde daca nu te multumesti cu milionul pe care ti-l baga patronul pe git in schimbul orelor de munca pe care nu le mai numara nimeni, risti sa fii trimis la cusca sau dat afara cu un "ciao, figlio di putana" calduros, la fel cum a patit Laurentiu Cozma, cunoscutul "om din cusca".
Pe linga muncile de mai sus, cea de maturator de strada la Urban-Serv, numita pompos "operator ecologic" e floare la ureche. E drept ca respectivul "ecologist" este obligat sa inghita praful de pe cite un kilometru de strada in fiecare noapte in schimbul unui milion jumate pe luna, dar are o carte de munca si garantia ca va minca un pic de pensie. E clar ca discutia despre slujbele proaste ale botosanenilor ar putea continua mult si bine si asta pentru ca mai exista inca multe locuri de munca de unde, daca ai avea de ales, ai fugi mincind pamintul. (Dana BEJENARU)