Controale cu duiumul pe capul unui patron de service

joi, 26 aprilie 2001, 23:00
3 MIN
 Controale cu duiumul pe capul unui patron de service

"Nu stiu ce vor de la mine, cred ca asteapta sa clachez psihic", se plinge Maricel Istrate, patron al unui service auto care isi are sediul in incinta fostului cinematograf Luceafarul din str.I.C.Bratianu. Botosaneanul este administrator al societatii M&M Exclusiv si de citeva luni se confrunta cu un neobisnuit val de controale care il aduc la disperare. Incepind din luna septembrie a anului precedent el a fost verificat de doua ori de Garda Financiara, de primarie, de Inspectoratul pentru Protectia Mediului (IPM) si de Directia de Sanatate Publica, aproape toate controalele finalizindu-se cu sanctiuni.
Societatea are inchiriat de la RADEF un spatiu de 284 mp din fostul cinematograf pentru care plateste lunar o chirie de 376 dolari, fara TVA, iar patronul acesteia crede ca tot valul de controale pleaca de la refuzul sau de a parasi spatiul in favoarea unui om de afaceri botosanean care ar dori sa amenajeze o piscina in cinema. Verificarile au inceput in luna septembrie a anului precedent cu o actiune a Garzii Financiare. "Au spus ca nu au facut niciodata control aici si de aceea au venit. Insa, desi nu aveau nici o sesizare, au venit din nou in mai putin de o luna si au facut un nou control spunindu-mi ca rezultatele primului nu le-au introdus in calculator", povesteste Maricel Istrate care a fost amendat in ambele rinduri de catre comisarii Garzii. Pe 28 februarie, o echipa formata din salariati ai primariei, DSP si IPM au efectuat un alt control la sediul societatii. "In acea perioada zugraveam in grupurile sanitare. Mi-au spus ca, atit timp cit se fac reparatii in WC-uri, trebuie sa opresc activitatea considerind probabil ca oamenii din service nu au unde sa se duca atunci cind au nevoie. Pina la urma nu mi-au intrerupt activitatea. M-au chemat insa la DSP si am platit taxa de reautorizare de patru milioane lei", mai spune administratorul M&M Exclusiv.
Dupa ce a avut parte de alte controale din partea DSP si a IPM, joi, 19 aprilie, service-ul a fost controlat din nou de Iuliana Chirila, functionar in cadrul serviciului agenti economici al primariei si Rodica Zelinca, angajata a IPM-ului. "Mi-au solicitat documentul prin care am dreptul sa folosesc parcarea si mi-au spus ca trebuie sa concesionez terenul de la primarie pentru a-l putea folosi. Eu insa nu trebuie sa fac contract cu primaria pentru ca terenul de linga cinema apartine RADEF care plateste taxa de teren la primarie. Au vrut sa imi ridice autorizatia de functionare dar nu am vrut sa o dau", mai spune Istrate. Refuzul sau nu a avut insa prea succes, pe 20 aprilie primaria ridicindu-i autorizatia de functionare pentru 30 de zile.
Conducerea serviciului agenti economici din cadrul primariei respinge ideea efectuarii controalelor din anumite interese si spune ca acestea s-au facut in urma unor reclamatii pe care le-au primit de la cetatenii care stau in apropierea service-ului si care sint nemultumiti de traficul de masini din fata caselor in care locuiesc. "Oamenii sint nemultumiti ca acea cale de acces este ocupata de activitatile din service. RADEF este proprietar doar pe cinema, iar dumnealui face afaceri pe pamintul primariei si de aceea trebuie sa incheie un contract de concesiune cu noi. Cei care detin service-uri sint obligati sa aiba inchiriata si o suprafata de teren aferenta cladirii in care se desfasoara activitatea. Noi nu avem nimic cu el insa trebuie sa inteleaga ca este necesar sa intre in legalitate", ne declara Maria Moisoiu, sef serviciu agenti economici al primariei.
Pentru rezolvarea problemelor Marcel Istrate trebuie sa intocmeasca un proiect de amenajare pentru delimitarea cailor de acces, a spatiului de parcare necesar in fata atelierului si autorizarea lucrarilor de constructie conform legii 50/1991. Daca aceste conditii sint indeplinite, peste 30 de zile primaria va reda societatii autorizatia de functionare. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii