Distrigaz anunta noi debransari

luni, 03 iulie 2000, 23:00
1 MIN
 Distrigaz anunta noi debransari

Distrigaz Botosani va continua seria debransarilor de la reteaua de gaz metan a asociatiilor de locatari cu datorii mari. In momentul de fata, zece asociatii de locatari nu beneficiaza de gaz. Daca in urma cu citeva saptamini datoriile consumatorilor casnici catre Distrigaz depaseau 7,3 miliarde de lei in momentul de fata acestea au scazut la 5,8 miliarde de lei. Mihai Sutacu, seful sectorului de distributie Distrigaz, a precizat ca debransarea este singura posibilitate de a-i convinge pe botosaneni sa-si achite datoriile. "Am trecut si la debransarea agentilor economici cu datorii mai vechi de doua luni. Au fost executate silit SC Transdanuta SRL, SC Semnal SRL, Plafar Botosani, Atcom, Compati si alti citiva agenti economici. In ceea ce priveste datoriile CET, in cursul acestei saptamini se va stabili cu exactitate suma de bani care va trebui achitata catre Distrigaz in contul datoriei restante. Distribuitorul de agent termic are catre Distrigaz o datorie ce depaseste 15 miliarde de lei, ce provine inca din cursul anului trecut", a declarat Mihai Sutacu. (D.V)

Comentarii