Procese de zece miliarde

marți, 12 martie 2002, 00:00
2 MIN
 Procese de zece miliarde

Datoriile botosanenilor actionati in instanta pe motiv ca nu au mai platit la asociatie de luni de zile sau chiar ani, depasesc 10 miliarde de lei. Aceasta suma este, in realitate, cu mult mai mare, dar nu toate conducerile de asociatii respecta recomandarea Corpului de control al primarului municipiului Botosani, potrivit careia trebuie actionati in instanta toti cei care au nu au platit nici un leu, in ultimele trei luni de zile. Litigiile privind dosare civile avind ca obiect pretentii banesti impotriva debitorilor catre asociatiile de locatari se regasesc zilnic pe listele judecatoriei Botosani. Marian Jurgiu, consilier juridic si reprezentant in instanta a 21 de asociatii de proprietari, spune ca actiunea a demarat la jumatatea anului trecut si pina acum, numai la aceste asociatii au fost instrumentate 2.019 dosare. Daca la inceput presedintii si administratorii contabili au fost retincenti in a-i actiona in instanta, au avut o cu totul alta parere in momentul in care au vazut ca media lunara a incasarilor s-a dublat. Cu peste 100 de dosare instrumentate pina la aceasta data se inscriu asociatiile 29 – Aleea Scolii, 35 – Zorilor, 49 – Bucovina, 56 – Zorilor, 58 – Bucovina, 65 – Armeana, 68 – Armeana, 54 – Bucovina. "Suma totala a debitelor celor actionati in instanta depaseste 10 miliarde de lei, pina acum reusindu-se recuperarea a 32% din aceasta suma. Au fost actionati in instanta debitorii cu cel mai mare numar de luni restante la plata serviciilor. Din cele 21 de asociatii, 18 si-au dublat incasarile lunare, exceptia constituind-o asociatia 35 din strada Zorilor, unde, in trei luni, s-a reusit incasarea a peste un miliard de lei", spune Marian Jurgiu.
Nu toti botosanenii restantieri au greutati financiare. Multi dintre ei sunt neglijenti, dar cind aud de instanta se prezinta la asociatie si platesc sume de ordinul milioanelor de lei. Chiar ieri, la o asociatie de locatari, s-a prezentat un botosanean care a achitat pe loc 22 de milioane de lei. "In masura in care punerea in aplicare a sentintelor judecatoresti privind sistarea individuala a energiei termice, caldurii si gazului metan nu va face ca sumele restante sa fie achitate integral in termen de sase luni de zile, timp in care se vor pune la sediile asociatiilor angajamente de plata, pentru a nu se prescrie sumele, va fi necesara punerea in executare a vinzarilor imobiliare", mai spune Marian Jurgiu. Vinzarile imobiliare reprezinta solutia extrema, la care se va apela in cazul in care datornicii nu vor semna angajamente de plata esalonata a restantelor. "Se vor evita cu precadere eventualele executari silite ale persoanelor care reprezinta cazuri sociale. In cazul acestora, se va actiona ferm doar la limita termenului de prescriptie de 3 ani, pentru ca sumele datorate catre asociatii sa nu fie imputabile presedintilor si administratorilor contabili", adauga Marian Jurgiu. Cit priveste celelalte asociatii de proprietari din municipiul Botosani, datele centralizate arata ca au fost instrumentate 755 de dosare, suma incasata in urma actionarilor in instanta fiind de 703 milioane de lei. (Virginia CONSTANTINIU)

Comentarii