Un milion de dolari pentru RAJ Apa

vineri, 09 martie 2001, 00:00
3 MIN
 Un milion de dolari pentru RAJ Apa

Cel putin pentru moment controversa dintre vicepresedintele Consiliului Judetean, Constantin Contac si conducerea RAJ"Apa", privitoare la continuarea finantarii Regiei Autonome de Apa de catre Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare a fost cistigata de catre cei din urma. Dupa acordul verbal de la sfirsitul lunii februarie, ieri, la RAJ"Apa" a sosit si instiintarea oficiala a reprezentantei BERD Romania prin care unitatea botosaneana este informata ca va primi cei 960.000 dolari solicitati pentru patru noi programe. In continutul faxului se demonteaza si afirmatiile vicepresedintelui Contac precum ca regia nu ar mai primi bani pentru ca nu si-a redus cheltuielile si nu a realizat un procent bun de incasari. "Pe baza concluziilor din Raportul Trimestrial de la sfirsitul anului 2000, Banca a constatat tendinta pozitiva privitoare la debitele restante care au scazut de la 52,8% la 45,2% in cea de a doua parte a anului. Desi aceasta cifra inca nu este corespunzatoare conditionalitatii imprumutului, banca este incurajata de aceasta evolutie si va recomanda sa pastrati presiunea exercitata in scopul atingerii obiectivului de 20%", scrie negru pe alb in comunicatul BERD semnat de Dana Craciunescu, bancher asociat. Totodata, pentru eliminarea oricaror suspiciuni, catre finalul adresei se arata: "Ne face placere sa confirmam aprobarea Bancii de a utiliza economiile pentru proiectele propuse. Asteptam sa continuam execlenta noastra colaborare pina la incheierea Programului de Dezvoltare a Utilitatilor Municipale, etapa a II – a."
Dupa oficializarea acordarii unei noi finantari de aproape un milion dolari, lucrurile incep sa fie privite dintr-un alt unghi. "Puteti sa ma felicitati, pentru ca, daca nu se isca acest scandal, nu se mai dadea nici un ban. Daca s-a acordat un nou imprumut, s-a acordat in urma interventiilor conducerii Consiliului Judetean si a articolelor aparute in ziare. Cei de la Bucuresti au aflat care este situatia de la Botosani si au spus: «haideti sa ii ajutam». Indicatorii de performanta solicitati nu sint totusi realizati. A fost rolul Consiliului Judetean si a atacurilor din mass-media, lucruri care i-au facut sa dea banii", afirma vicepresedintele Constantin Contac. Totusi, din echipa de negociere care a fost plecata la Bucuresti la sfirsitul lunii februarie, nu a facut parte nici un angajat al Consiliului Judetean si, deci, nici vicepresedintele Contac. Delegatia a fost compusa din administratorul Constatin Iacob, directorul economic Tamara Neculai si seful serviciului plan director managament, Viorel Palana.
Dupa ce in urma cu citeva zile ramasese cu putine cuvinte dupa ce vicepresedintele CJ a afirmat ca BERD ar fi sistat finantarea catre Regie, ieri, la auzul noilor declaratii ale lui Constantin Contac, administratorul Regiei a refuzat sa mai faca vreun comentariu. "Haideti sa lasam treaba aceasta pentru ca astazi este ziua de 8 martie. Luati informatia ca atare, s-a aprobat acordarea celor 960.000 dolari", spune Constantin Iacob.
Dupa cum am mai aratat, cei 960.000 dolari provin din economisirea unor sume acordate in cadrul unor contracte anterioare de catre BERD. Acesti bani vor fi folositi pentru reabilitarea statiilor de pompare de la Bucecea si Leorda, achizitionarea unor sisteme de dozare automata a sulfatului din aluminiu si constructia de cladiri pentru 20 statii de hidrofor din municipiu. Pentru toate aceste lucrari urmeaza sa se tina licitatii, in mare parte internationale, dupa finalizarea operatiunilor RAJ"Apa" urmind sa reduca totalul costurilor cu peste 100.000 dolari pe an. BERD urmeaza sa monitorizeze atent evolutia indeplinirii conditiilor de imprumut si sa se asigure de faptul ca regia isi mentine o situatie financiara stabila. (Sergiu BALASCAU)

Comentarii