Vinatorii si-au curatat pustile degeaba

luni, 10 august 1998, 23:00
3 MIN
 Vinatorii si-au curatat pustile degeaba

Desi sezonul de vinatoare s-a deschis in urma cu zece zile, vinatorii botosaneni stau in continuare cu armele in cui. Ei nu au tras inca nici un foc de arma, vina purtind-o cei din Ministerul Mediului si Padurilor, care "au ratacit o hirtie". Aceasta reprezenta cota de vinat pentru pasari destinata asociatiei judetene a vinatorilor. Fara acest document, care atesta deschiderea oficiala a sezonului, Asociatia Judeteana a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi Botosani (AJVPS) nu a putut elibera autorizatiile de vinatoare. Situatia a devenit treptat tensionata, o parte din membrii AJVPS asaltind zi de zi sediul institutiei pentru a cere urgentarea demersurilor pentru solutionarea problemei. Romica Ursu, vinator de peste 37 ani, a declarat revoltat: "Am citeva zile bune de cind umblu pe drumuri pentru autorizatia de vinatoare, dar degeaba. De cind sint eu membru AJVPS nu s-a mai pomenit asa ceva. Nu am gresit niciodata, nu am braconat si sint la zi cu toate obligatiile fata de asociatie. Conducerea spune ca ministerul nu a aprobat cota de vinat pentru pasari, dar cum de numai la noi in judet s-a putut intimpla asa ceva? Imi place sa stau in padure sa mai trag cite un foc de arma pentru care platesc cotizatia la asociatie. Daca stau cu arma in cui, degeaba mai dau bani." El crede ca, in astfel de situatii, membrilor asociatiei ar trebui sa li se reduca cotizatia in functie de "serviciile" de care beneficiaza. Autorizatiile se elibereaza gratuit tuturor membrilor asociatiei care platesc cotizatia de 400.000 lei pe an. Cei surprinsi vinind fara acest act sint pasibili de sanctiuni. Vasile Dabija, directorul AJVPS, a declarat ca problemele vor fi rezolvate in citeva zile, perioada in care se vor primi documentele necesare de la minister. Referitor la valul de nemultumiri, el sustine ca acestea sint indreptatite, dar ca o eventuala reducere a cotizatiei nu este posibila deoarece vinatul "nu poate suporta o reducere la cota de hrana primita din partea asociatiei".
Cota de vinat, care a constituit marul discordiei la Botosani, reprezinta numarul exemplarelor care pot fi impuscate din totalul existent. In aceasta perioada, vinatorii botosaneni au primit "fictiv" unda verde pentru urmatoarele specii: capriori, prorumbei, mistreti, cotofane, gaite, stircul cenusiu, grauri, gugustiuci, stancute. De la 15 august incepe sezonul de vinatoare la bursuci, prepelite, rate, urmind ca de pe 1 septembrie sa se poata vina si cerbii, cerbii lopatari si dihorii. La 15 septembrie se va da startul pentru capra neagra, nevastuica, nurca, ris, sacal, veverita si vulpe. Rezultatele evaluarilor vinatului au aratat ca efectivele se mentin constante de la an la an, existind cazuri de micsorare a numarului de mistreti si iepuri care au murit datorita conditiilor meteo dificile, braconajului si nu in ultimul rind cresterii gradului de "stres" datorat taierilor ilegale din paduri. Vinatorii spun ca, desi au voie sa vineze mistreti, acestia vor mai fi "iertati" pina in toamna, cind sint mai grasi si cind transportul nu va fi ingreunat de caldurile din aceste zile. (Marius PRELIPCEANU)

Comentarii